POATE NU STIAI???

POATE NU STIAI???

O nouă forţă fundamentală a Universului a fost descoperită în urma unei ciocniri galactice colosale

Urmărind cu atenţie masa unei ciocniri galactice colosale, astronomii par să fi descoperit un nou tip de forţă ce afectează doar materia neagră.

Rezultatele vin în urma studierii Musket Ball Cluster, un obiect ceresc vast aflat la aproximativ 5,23 miliarde de ani-lumină, în constelaţia Racului. Galaxiile sunt de obicei legate gravitaţional de alte galaxii, ceea ce duce la formarea unor clustere de galaxii gigantice. Clusterul Musket Ball este un exemplu a ceea ce se petrece atunci când două clustere galactice – fiecare dintre ele conţinând sute de galaxii – se ciocnesc.

Oamenii de ştiinţă ştiu că stelele vizibile din aceste galaxii compund doar 2% din masa totală a clusterului. Aproximativ 12% din masă este dată de gazul fierbinte, ce străluceşte în lungimile de undă ale razelor X, iar restul de 86% din masa clusterului este dată de materia neagră, care este invizibilă. Deoarece galaxiile reprezintă un procent foarte mic al masei totale a sistemului, iar spaţiul dintre ele este foarte mare, ele nu se „ciocnesc” cu adevărat. Cel mai probabil, galaxiile trec una pe lângă cealaltă pe măsură ce clusterele se unesc. În mare parte, doar gazul fierbinte se ciocneşte, ceea ce provoacă încetinirea sa şi îl face să rămână în urma galaxiilor.

Materia neagră este cartografiată cu ajutorul unui aspect interesant din teoriile gravitaţiei elaborate de Einstein. Conform teoriei relativităţii, câmpurile gravitaţionale ale obiectelor masive (precum galaxiile) curbează lumina. Dacă o galaxie de mari dimensiuni se găseşte în drumul unei surse de lumină ce se găseşte la o mare distanţă de Terra, observatorii de pe Pământ vor vedea această lumină distorsionată, de multe ori sub forma unui cerc, precum în imaginea de mai sus. Studiind modul în care lumina este distorsionată de Clusterul Musket Ball, oamenii de ştiinţă pot deduce locul în care se găseşte materia neagră.

Atunci când astronomii au calculat cu precizie locul în care se găseşte materia neargă, au descoperit ceva bizar: grămezile de materie neagră încetineau în raport cu galaxiile din cluster.

„Am observat o diferenţă de 19.000 de ani-lumină între galaxii şi materia neagră”, a explicat astronomul William Dawson de la Universitatea California, Davis.

Motivul pentru care această descoperire este ciudată este faptul că oamenii de ştiinţă nu cred că materia neagră interacţionează cu sine. Astfel, grupurile de materie neagră ar trebui să treacă pur şi simplu prin materia neagră cu care se „ciocneşte”, deplasându-se cu aceeaşi viteză cu care se deplasează şi galaxiile care nu se ciocnesc. În schimb, se pare că materia neagră se ciocneşte de ceva – poate chiar de altă materie neagră – şi încetineşte mai repede decât galaxiile. Ca materia neagră să poată interacţiona cu sine într-un mod neobişnuit, explică cercetătorii, ar fi nevoie de o „forţă neagră” care să afecteze materia neagră. Aceasta ar fi o nouă forţă fundamentală a universului, care s-ar adăuga celor patru forţe fundamentale cunoscute astăzi: gravitaţia, electromagnetismul şi forţele nucleare (tare şi slabă).

Cercetătorii au postulat de mai mult timp existenţa unei astfel de forţe, încercând chiar să o găsească cu ajutorul acceleratoarelor de particule. Dacă rezultatele lui Dawson vor fi confirmate, acestea se vor dovedi a fi prima dovadă observaţională a existenţei acestei forţe. „Forţa neagră” nu este inclusă în vreun model al fizicii, însă descoperirea sa ar putea ajuta la o mai bună înţelegere a comportamentului materiei negre.

Un astfel de comportament bizar este observat în cazul galaxiilor pitice şi a clusterelor de stele. Dacă materia neagră ar interacţiona doar cu gravitaţia, atunci ar trebui să se strângă în centrul acestor obiecte. Cu toate acestea, astronomii observă în mod repetat opusul: materia neagră din galaxiile pitice şi clusterele de stele este distribuită în mod egal. Dacă materia neagră poate interacţiona cu o „forţă neagră”, atunci este posibil să se ciocnească singură şi să se deplaseze precum un gaz fierbinte.

Descoperirea ar putea duce la un progres în domeniul „sectorului întunecat”, ce tratează o serie de forţe şi particule ipotetice, care nu afectează materia obişnuită. Deşi modelele concepute de cercetători pentru materia neagră tind să presupună că particulele sunt simple şi nu există forţe suplimentare, nu există niciun motiv ca acest lucru să fie adevărat. Dawson sugerează să ne imaginăm nişte oameni de ştiinţă extratereştri compuşi în exclusivitate din materie neagră care nici nu se gândesc materia noastră obişnuită are atâtea forţe şi interacţiuni complexe, pentru că nu le pot detecta.

Astronomul Douglas Finkbeiner de la Harvard este de acord că rezultatele sunt foarte interesante, având potenţialul de a aduce schimbări importante în fizică, însă nu este convins pe deplin. „Este important să luăm în calcul faptul că de fiecare dată când cineva a anunţat identificarea unor proprietăţi exotice a materiei negre s-a înşelat”, a explicat Finkbeiner. Cercetătorul s-a numărat şi ei printre cei „păcăliţi” de materia neagră. În 2008 acesta a luat parte la un studiu care părea să fi identificat „forţa neagră”, însă câţiva ani mai târziu rezultatele cercetării s-au dovedit a fi eronate.

Dawson ştie că rezultatele sale sunt preliminare, fiind şi el sceptic cu referire la ipoteza „forţei negre”. Echipa sa afrmă că sunt în proporţie de 85% siguri că ceea ce au observat se datorează faptului că materia neagră interacţionează cu ea însăşi.

„Poate în Las Vegas aceste cote ar fi bune, dar ca oameni de ştiinţă nu putem să facem anunţuri atât de importante cât timp există 15%-20% şanse ca rezultatele să se datoreze unor erori de măsurare”, spune Dawson. Curbarea luminii de către obiecte masive este dificil de observat, fiind posibil ca rezultatul să fie obţinut în urma unor erori de măsurare.

Acum, Dawson intenţionează să lucreze cu echipa sa pentru a analiza datele obţinute în urma altor coliziuni de clustere galactice. Dacă rezultatele observate în cazul altor coliziuni vor fi asemănătoare cu cele descoperite la Clusterul Musket Ball, atunci ipoteza „forţei negre” ar fi susţinută de noi date. Dacă nu, oamenii de ştiinţă vor fi nevoiţi să descopere altă rezolvare pentru misterul materiei negre din galaxiile pitice.

NASA ne dă o veste bună: „Noile calcule arată că Apophis nu se va ciocni de Terra în 2036”

Oamenii de ştiinţă din cadrul Jet Propulsion Laboratory, un laborator al NASA, au anunţat că riscul ca asteroidul Apophis să lovească Pământul cu ocazia „vizitei” sale din 2036 este mult mai mic decât se credea până acum. Cercetătorii au folosit informaţiile noi obţinute cu ocazia trecerii asteroidului pe lângă Terra în cursul acestei săptămâni pentru a actualiza traiectoria acestuia.

Atunci când asteroidul Apophis a fost descoperit în 2004, cercetătorii au anunţat că există un risc de 2,7% ca acesta să se ciocnească de Pământ în 2029. Ulterior, datele obţinute în urma studierii amănunţite a asteroidului au dus la eliminarea acestui risc, dezvăluind însă existenţa unui risc de 1 la 250.000 ca Apophis să se ciocnească de Terra pe 13 aprilie 2036.

Acum, specialiştii NASA au descoperit că riscul unui impact în 2036 este mai mic decât se credea.

„Folosind noi date obţinute de observatoarele Magdalena Ridge şi Pan-STARRS, alături de datele oferite de Goldstone Solar System Radar, am ajuns la concluzia că riscul unui impact al asteroidului Apophis cu Terra în 2036 este de 1 la 1.000.000. Aşadar, putem elimina posibilitatea unei ciocniri”, a comentat Dan Yeomans, managerul programului Near-Earth Object din cadrul NASA. „De acum, singurul interes pe care cercetătorii îl vor avea faţă de asteroidul Apophis va fi unul pur ştiinţific”, a adăugat cercetătorul.

Pe 13 aprilie 2029, Apophis va stabili un record pentru un asteroid de asemenea dimensiuni (roca măsoară 325 de metri în diametru), trecând o distanţă de doar 31.300 de kilometri de suprafaţa Pământului.

Mult mai curând, un asteroid mai puţin cunoscut va trece şi mai aproape de Pământ. Pe 15 februarie anul acesta, 2012 DA14, un asteroid cu un diametru de 40 de metri, va „călători” la mai puţin de 30.000 de kilometri de suprafaţa Pământului, adică mai aproape decât sateliţii geostaţionari.

Specialiştii NASA afirmă că, în foarte scurt timp, programul dedicat detectării asteroizilor periculoşi pentru Terra va fi mai eficient ca niciodată. „Pe măsură ce noi telescoape sunt inaugurate, cele vechi sunt upgradate, iar metodele de calcul prin care stabilim orbitele asteroizilor devin mai bune, viaţa în programul Near-Earth Object Observations nu va fi niciodată plictisitoare”, a concluzionat Yeomans.

Răsturnare de situaţie: populaţia lumii ar putea înregistra un declin dramatic în acest secol

În 2012, undeva pe această planetă s-a născut omul cu numărul 7 miliarde. Fiind adus pe lume într-o zi de martie, aşa cm arată estimările, pământeanul cu numărul 7 miliarde s-a alăturat unei populaţii care stresa deja planeta printr-o proastă gestionare a resurselor neregenerabile.

Estimările ONU arată că populaţia lumii va ajunge la 9 miliarde de oameni la mijlocul acestui secol, urmând să crească până în 2100 la 10.1 miliarde. Dar oare cât va dura această tendinţă?

Omenirii i-au trebuit 13 ani să crească de la 6 miliarde de oameni la cele 7 de acum, cu un an mai mult decât i-au trebuit să ajungă de la 5 miliarde la 6. Primele 2, 3, 4 şi 5 miliarde au fost atinse în 123, 33, 14 şi respectiv 13 ani. Cu alte cuvinte, rata de dezvoltare a populaţiei globale a fost încetinită, iar specialiştii se aştepta ca fenomenul să continue. Potrivit celor mai bune estimări ale experţilor, populaţia totală de pe Pământ va înceta să mai crească în cursul vieţii majorităţii oamenilor care trăiesc astăzi. Ulterior, numărul populaţiei va începe, treptat să scadă.

Declinul populaţiei va fi susţinut, în lumea dezvoltată, de problemele de fertilitate. În Germania, de exemplu, rata natalităţii a atins cel mai slab nivel din Europa, ea fiind de doar 1,36 de procente. Situaţia nu stă bine nici în alte ţări precum Italia (1,4) sau Spania (1,48). În acest ritm, până la sfârşitul secolului, populaţia Europei de Vest se va diminua de la 460 de milioane, la doar 350. Dacă această scădere vi se pare dramatică, trebuie să ştiţi că state precum China şi Rusia vor întâmpina o diminuare a populaţiei mult mai drastică. Estimările indică faptul că fiecare dintre populaţiile acestor state ar putea fi reduse la jumătate, în decursul următoarelor decenii. Problema este atât de serioasă încât Germania a şi creat un cuvânt prin care să o descrie „Schrumpf-Gessellschaft” (societatea care se contractă).

Chiar dacă situaţia nu este la fel de dură în America, ea începe să se contureze. Un raport publicat luna trecută de Pew Research Center reliefa că rata natalităţii în rândul imigranţilor din SUA au scăzut de la 102 naşteri la 1.000 de femei în 2007, la 87,8 naşteri la 1.000 de femei în 2012. În acest context, rata natalităţii totale din Statele Unite a ajuns la 64 de naşteri la 1.000 de femei, un număr mult prea mic pentru a susţine nivelul actual al populaţiei.

Mai mult, ţările sărace şi extrem de fertile se confruntă şi ele cu o scădere a ratei natalităţii. Din 1960 până în 2009, rata naşterilor din Mexic a scăzut de la 7,3 naşteri de copii vii la o femeie, la 2,4. În India, s-au înregistrat scăderi similare, de la 6 la 2,5 iar în Brazilia rata naşterilor a fost redusă de la 6,15 la 1,9. Chiar şi în Africa de Sud, acolo unde rata natalităţii rămâne de relativ 4,66, specialiştii susţin că fertilitatea va scădea îngrijorător până în 2070.

De ce se întâmplă acest lucru? Oamenii de ştiinţă care studiază dinamica populaţiei susţin că este vorba de un fenomen numit „tranziţie demografică”.

„Timp de sute de mii de ani, pentru ca omenirea să poată supravieţui epidemiilor, războaielor şi foametei, rata natalităţii trebuia să fie foarte crescută”, explică Warren Sanderson, profesor în cadrul Stony Brook University. În cele din urmă, mulţumită tehnologiei rata mortalităţii a început să scadă în Europa şi America de Nord iar numărul populaţiei a crescut. Însă, cu timpul, şi rata natalităţii a început să scadă iar populaţia s-a stabilizat.

„Tranziţia demografică este o un transfer între două stări diferite care se manifestă pe perioade lungi: de la rate crescute ale mortalităţii şi natalităţii, la rate scăzute ale mortalităţii şi implicit natalităţii”, a încheiat Sanderson.

De 15 ori mai rezistente decât oţelul: au fost dezvoltate cele mai rezistente şi mai uşoare nanofibre de sticlă

Cercetătorii susţin că au dezvoltat cele mai rezistente şi mai subţiri nanofibre de dioxid de siliciu.

„Nanofibrele de dioxid de siliciu sunt de 15 ori mai rezistente decât oţelul ultra rezistent şi de 10 ori mai durabile decât fibra de sticlă obişnuită. Putem descreşte cantitatea de material folosit, reducând astfel greutatea obiectului. [De asemenea], putem produce nanofibre de dioxid de siliciu la tonă, aşa cum se întâmplă, în prezent, cu fibra optică”, a explicat coordonatorul cercetării, Sir David Payne.

Nanofibrele sunt create din două dintre cele mai obişnuite elemente din scoarţa Pământului (dioxid de siliciu şi oxigen), caracteristică ce face ca producerea lor să fie ieftină şi profitabilă. Mai mult, spre deosebire de nanotuburile din carbon sau grafen (numit materialul miraculos super rezistent şi super conductor, dar care nu îşi menţine rezistenţa decât dacă este confecţionat având dimensiuni reduse, de doar câţiva microni), nanofibrele de dioxid de siliciu pot fi create sub forma cablurilor lungi de mii de kilometri.

„De obicei, dacă creşti rezistenţa unei fibre, trebuie să îi măreşti diametrul şi greutatea. Cu toate acestea, cercetarea noastră a demonstrat că pe măsură ce scădem dimensiunile acestor nanofibre, rezistenţa lor creşte”, a declarat cercetătorul Gilberto Brambilla.

Cei cinci ani de cercetare nu s-au dovedit a fi tocmai simpli pentru oamenii de ştiinţă.

Nanofibrele „sunt de aproape 1.000 de ori mai subţiri decât firul de păr uman iar eu le manipulam cu mâinile goale. Mi-a luat ceva timp până m-am obişnuit, dar am reuşit să descopăr că pe măsură ce se micşorează, nanofibrele devin din ce în ce mai rezistente. De fapt, atunci câne ele devin foarte, foarte mici, încep să se comporte diferit. Nu mai sunt fragile şi nu mai pot fi distruse atât de uşor precum sticla, devenind ductile”, a mai explicat Brambilla . 

În sfârşit! Cercetătorii ruşi au extras prima mostră de apă din lacul antarctic Vostok

După eforturi îndelungate de a fora în gheaţa groasă de peste 3 km, oamenii de ştiinţă au reuşit să extragă o carotă - o mostră de formă cilindrică - de apă îngheţată, din lacul Vostok, cel mai mare lac subglaciar din Antarctica, acoperit de gheaţă de 20 de milioane de ani.

Carota de 2 metri lungime a fost obţinută de la adâncimea de 3.406 metri. În interiorul cilindrului de gheaţă transparentă se găseşte un canal vertical umplut cu gheaţă de culoare albă, opacă, bogată în bule de aer.

Cercetătorii de la Institutul de Cercetări Arctice şi Antarctice au reuşit să „desigileze” lacul (să ajungă la apa lichidă de sub gheaţă) în februarie anul trecut, dar fără a colecta probe de apă.

Apa s-a infiltrat în canalul forat, a îngheţat acolo şi a rămas neatinsă până acum, când a fost colectată sub forma mostrei amintite.

Cercetătorii speră ca astfel să fi reuşit să obţină probe de apă din lac fără a o contamina.

Analizele urmează să arate dacă într-adevăr apa nu a fost contaminată şi dacă în ea există forme de viaţă străvechi, conservate de-a lungul milioanelor de ani în care lacul Vostok a fost izolat de mediul exterior prin calota de gheaţă.

O băutură banală poate preveni cancerul de piele

Consumul zilnic de cafea poate preveni apariţia celei mai comune forme de cancer cutanat, sugerează o nouă cercetare.

Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au ajuns la concluzia că un consum ridicat de cafea poate diminua şansele de a dezvolta unul dintre cele mai des întâlnite tipuri de cancer de piele, şi anume carcinomul bazocelular.

"Cercetările noastre au reliefat faptul că, cu cât aportul de cafea este mai mare, cu atât riscul de a dezvolta carcinomul bazocelular este mai mic. Nu recomandăm însă creşterea porţiei zilnice de cafea doar ca urmare a acestei descoperiri. Cu toate acestea, rezultatele încadrează carcinomul cu celule bazale în categoria bolilor care pot fi prevenite prin consumul de cafea. În această categorie se încadrează şi afecţiuni cu efect negativ major asupra corpului, precum diabetul de tip 2 şi maladia Parkinson," a explicat cercetătorul Jiali Han.

În studiul americanilor, dintre cele 112. 897 persoane investigate, 22.786 au dezvoltat carcinom bazocelular de-a lungul celor 20 de ani de cercetare. S-a constat o legătură între consumul ridicat de cafea şi un risc scăzut de dezvoltare a acestui tip de cancer. Totuşi, consumul de cafea decofeinizată nu a fost asociat cu o rată mai mică de dezvoltare a carcinomului bazocelular.

În contrast cu această descoperire, se pare că a consuma cafea nu ajută şi la prevenirea altor tipuri de cancer de piele - melanomul malign şi carcinomul cu celule scuamoase.E adevărat că datele au fost insuficiente pentru a putea trage o concluzie solidă în acest sens (au existat prea puţin cazuri de melanom malign şi carcinom cu celule scuamoase în rândul participanţilor la studiu), dar cercetătorii speră ca în 10 ani să poata aduna destule date pentru a aborda şi acest aspect. 

Pedeapsa corporală măreşte riscul de apariţie a afecţiunilor psihice

Oamenii care au fost agresaţi fizic în copilărie prezintă un risc mai mare de a suferi de boli mintale la vârsta adultă. De pildă, spun cercetătorii, aceste persoane pot suferi de tulburări de comportament, anxietate şi probleme legate de dependenţa de alcool şi consumul de droguri.

Studiul, realizat de oamenii de ştiinţă canadieni, este primul care examinează legătura dintre problemele psihologice şi palmele administrate copiilor. Excluderea cazurilor severe de abuz sexual sau fizic a avut loc pentru a putea evalua mai bine efectul pedepsei corporale. Rezultatele studiului, realizat pe un eşantion de 600 de adulţi, au reliefat faptul că indivizii pălmuiţi sau loviţi în copilărie au avut o probabilitate cu 2-7% mai mare de a întâmpina probleme mentale la maturitate, comparativ cu cei care nu au suferit pedepse corporale în copilărie.

Procentele nu sunt foarte mari, însă sunt semnificative şi demonstrează că pedepsele corporale reprezintă un factor de risc care contribuie la dezvoltarea problemelor mentale la maturitate.

Cercetări anterioare au demonstrat în mod repetat că acei copii care au fost abuzaţi fizic tind să aibă mai mult probleme mentale şi să adopte un comportament agresiv, comparativ cu cei care nu au fost loviţi. Deşi 32 de state din întreaga lume au interzis pedeapsa corporală pentru copii, există încă multe naţiuni care practică această măsură de sancţionare.

Actualul studiu vine să susţină faptul că 2-5% din tulburările comune, precum depresia, anxietatea, sindromul maniaco-depresiv, anorexia şi bulimia pot fi atribuite pedepselor fizice primite în copilărie. De asemenea, 4-7 procente din problemele mai serioase, precum tulburările de personalitate, tulburarea obsesiv-compulsivă sau deficitul intelectual au fost asociate cu un astfel de tratament primit în copilărie.

Cercetătorii au subliniat că studiul nu a putut stabili dacă bătaia a cauzat, de fapt, aceste tulburări în cazul unora dintre adulţi, dar că există o legătură între amintirea acestor pedepse şi o incidenţă mai mare a problemelor mentale.

"Părinţii care fac apel la astfel de metode ar putea avea ei înşişi un risc crescut al depresiei şi al tulburărilor mentale; prin urmare ar putea exista un factor ereditar în aceste familii", a comentat medicul pediatru Roya Samuels, de la Cohen Children's Medical Center, New York. 

Încă un mit spulberat: au fost calculate temperaturile din rai şi din iad

Oricât de ciudată ar părea o asemenea abordare din partea unor oameni de ştiinţă, o echipă de cercetători americani a calculat temperaturile din paradis şi din infern. Pentru estimarea „vremii” de pe lumea cealaltă, oamenii de ştiinţă au luat în considerare atât principile fizicii termodinamice, cât şi informaţii extrase din versete biblice.

Pentru început, oamenii de ştiinţă s-au concentrat pe aflarea temperaturii din rai, din simplul motiv că referinţele biblice existente sunt mai generoase la acest capitol.

Bunăoară, în Vechiul Testament există acest verset din cartea profetului Isaia:
"Şi luna va străluci ca soarele, iar soarele va străluci de şapte ori mai mult, ca lumina a şapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său şi va tămădui vânătăile de pe trupul lui." (Isaia 30:26).

În aceste condiţii, raiul primeşte de la Lună la fel de multă radiaţie precum primeşte Pământul de la Soare, la care se adaugă această cantitate înmulţită cu de 7 ori câte 7 (adică de 49 ori mai mare) - în total o cantitate de radiaţii de 50 de ori mai mare decât cea pe care Pământul o primeşte de la astrul zilei. Lumina pe care o primim de la Lună este de 10.000 de ori mai redusă decât lumina pe care o primim de la Soare, aşa că specialiştii nu au mai luat-o în calcul.

Având aceste date ştiinţifice, putem calcula temperatura din rai. Radiaţia primită de paradis îl va încălzi până la punctul în care pierderea de căldură rezultată din radiaţie este egală cu căldura primită. Cu alte cuvinte, paradisul pierde prin radiaţia sa de 50 ori mai multă căldură decât Pământul. Aplicăm legea Stefan-Boltzman, o lege a fizicii cu aplicaţii în termodinamică:

(H/E)4 = 50, unde E este temperatura absolută a Terrei - 300 grade Kelvin; rezultă că H este temperatura absolută a raiului, 798 de grade kelvin, adică +526 grade Celsius!

Temperatura exactă din Iad nu poate fi calculată cu exactitate, doar estimată, dar trebuie să fie mai mică de +444, 6 grade Celsius, temperatura la care sulful (pucioasa) se vaporizează, trecând din stare lichidă în stare gazoasă, după cum ne "asigură" un verset din cartea Apocalipsei:
"Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua." (Apocalipsa 21:8).

Pentru a se putea vorbi despre un "lac" de pucioasă, adică de sulf topit (sub formă lichidă), temperatura trebuie să fie sub punctul de fierbere al sulfului topit, care este de +444,6 grade Celsius. La o temperatură mai mare decât aceasta, sulful nu ar mai exista sub formă lichidă, ci de vapori.

Prin urmare, raiul este considerabil mai "fierbinte" decât iadul. 

O substanţă misterioasă din Insula Paştelui păstrează tinereţea minţii

O substanţă extrasă din bacterii s-a dovedit a avea efecte remarcabile asupra funcţionării creierului: într-un studiu realizat pe şoareci, s-a demonstrat că substanţa respectivă stimulează memoria şi capacitatea de învăţare la animalele tinere şi îmbunătăţeşte aceste aspecte ale funcţiei cerebrale la cele mai în vârstă.

Substanţa, numită rapamicină, a fost extrasă pentru prima dată din bacterii descoperite în solul Insulei Paştelui. Studierea efectelor ei asupra creierului a fost întreprinsă de cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Texas, SUA; ei au realizat experimente pe şoareci cărora le-au administrat rapamicină, pentru a observa efectele pe care această moleculă le are asupra funcţiilor cerebrale.

Dr. Veronica Galvan, care a participat la studiu, a declarat că efectele au fost semnificative: dintre animalele tratate cu rapamicină, şoarecii tineri au învăţat şi memorat ceea ce învăţaseră mai bine decât animalele din grupul de control, iar la şoarecii în vârstă s-au îmbunătăţit, de asemenea, memoria şi capacitatea de învăţare, substanţa anulând declinul provocat de vârstă.

Rapamicina a redus, de asemenea, anxietatea şi manifestările comportamentului depresiv la şoareci, iar acest efect a fost prezent la toate grupele de vârstă. La oameni, anxietatea şi depresia sunt factori care afectează negativ performanţele cognitive.

Testele au arătat că şoarecii trataţi cu rapamicină aveau niveluri mai ridicate de serotonină, dopamină şi norepinefrină, trei substanţe cu rol de neurotransmiţători care contribuie la starea de bine şi calm.

Dr. Galvan şi echipa sa arătaseră anterior, într-un studiu publicat în 2010, că rapamicina îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de învăţare la şoareci ce prezintă un deficit cognitiv similar cu cel produs de boala Alzheimer. Cercetătorii cred că modificarea nivelurilor celor trei neurotransmiţători este responsabilă de acest efect.

Rapamicina este o substanţă anti-fungică, administrată de obicei pacienţilor care au suferit transplanturi, pentru a preveni fenomenul de respingere a organelor transplantate.

Numele medicamentului vine de la Rapa Nui, numele polinezian al Insulei Paştelui, faimoasă pentru cele 900 de statui uriaşe din piatră, numite moai.

Rezultatele cercetărilor realizate la Univesitatea din Texas, care au fost publicate în jurnalulNeuroscience, ar putea duce la descoperirea unor noi metode de tratament al bolilor neurodegenerative la om. 

Cercetătorii au descoperit, în premieră, cauza durerilor cronice

Un nou studiu a dezvăluit de ce unii oameni sunt mai predispuşi decât alţii să sufere de dureri cronice. Secretul constă în starea emoţională a creierului, susţin oamenii de ştiinţă.

Cercetătorii au identificat pentru prima dată motivul pentru care aceleaşi răni se vindecă rapid în cazul unor pacienţi, iar alţii ajung să sufere de dureri constante în urma lor. Răspunsul a fost obţinut de cercetători prin studierea creierului pacienţilor cu ajutorul aparatelor de imagistică.

Concluzia cercetătorilor este că durerea cronică este rezultatul unei reacţii emoţionale în urma leziunii. Procesul implică interacţiunea dintre două regiuni ale creierului, cortexul frontal şi nucleus accumbens.

„Leziunea în sine nu poate explica nivelul de durere înregistrat de pacient. Acesta este rezultatul rănirii, la care se adaugă starea creierului pacientului”, a explicat profesorul Vania Apakarian de la Universitatea Northwestern din Chicago, SUA.

Astfel, cu cât reacţia creierului pacientului la rănire este mai emoţională, cu atât sunt mai mari şansele ca durerea să persiste chiar şi după ce rana s-a vindecat, a explicat profesorul.

„Este posibil ca aceste secţiuni ale creierului să fie mai excitate la anumiţi indivizi, sau ar putea fi vorba de anumite influenţe genetice şi de mediu care predispun aceste regiuni ale creierului să interacţioneze în acest mod”, a explicat profesorul Apakarian.

Cercetarea a fost efectuată pe 40 de voluntari care au suferit un episod de durere cronică de spate ce a durat între una şi patru luni. Creierul fiecărui voluntar a fost scanat de 4 ori de-a lungul unui an.

Pe baza scanării creierului, cercetătorii au putut prezice cu o acurateţe de 85% pacienţii care urmau să fie afectaţi de episoade de durere cronică, studiind cele două regiuni implicate. Regiunea nucleus accumbens „învaţă” celelalte părţi ale creierului cum să evalueze şi să reacţioneze la stimulii externi. Profesorul Apakarian susţine că această regiune ar putea folosi semnalul oferit de durerea iniţială, din timpul rănirii, pentru a „învăţa” celelalte părţi ale creierului să dezvolte durerea cronică. Scanarea creierului pacienţilor a arătat că atunci când regiunea nucleus accumbens comunica des cu cortexul frontal, şansele ca pacienţii să sufere dureri cronice erau mult mai mari.

„Durerea cronică este una dintre cele mai costisitoare afecţiuni înregistrate în SUA, iar până acum nu există o terapie validată ştiinţific pentru această problemă. Acum sperăm să folosim această descoperire pentru a concepe noi terapii care să permită tratarea durerii cronice”, a concluzionat prof. Apakarian.

Studiul a fost publicat în prestigiosul jurnal ştiinţific Nature Neuroscience. 

El are cea mai lungă limbă din lume 

 

Este vorba de o specie de liliac nectarivor din Ecuador, descoperit abia în anul 2005 şi care deţine cea mai lungă limbă proporţional cu dimensiunile sale, din întregul regn animal. Limba acestui liliac are o dată şi jumătate lungimea propriului corp.

Bizarul animal va fi prezentat în premieră într-un episod al celebrei serii de documentare "Untamed Americas", produsă de National Geographic Channel.

Liliacul are un corp de numai 3-4 cm lungime şi o limbă lungă de cca. 8,5 cm. Dacă omul ar avea o limbă de proporţii asemănătoare în raport cu dimensiunile corpului, atunci limba umană ar atinge 2,50 metri lungime.

Pentru a reuşi literalmente să-şi "ţină limba în gură", liliacul nectarivor ecuadorian (Anoura fistulata) prezintă un esofag extensibil adaptat special pentru "depozitarea" organului respectiv.
"Liliacul prezintă o adaptare extremă la mediul ambiant şi la sursele de hrană disponibile. Practic, limba sa a evoluat până când a ajuns mai lungă decât corpul. Filmările şi fotografiile pe care le-am obţinut arată modalităţile în care liliacul se hrăneşte prin intermediul limbii sale supradimensionate.", declară biologul Nathan Muchhala, din cadrul Universităţii Lincoln din Nebraska, membru al echipei de cercetători care a descoperit această specie stranie de liliac în anul 2005, în timpul unei expediţii ştiinţifice în junglele ecuadoriene.

Prezentat în primul episod al acestei noi serii de documentare despre fauna Americilor, povestea liliacului este una cu adevărat impresionantă, iar existenţa acestui animal este o nouă dovadă a evoluţiei adaptive, după cum declară Justen Withall, un biolog din cadrul Universităţii californiene Santa Clara, specializat în fenomenul polenizării.

Charles Darwin, părintele evoluţionismului, afirma încă din anul 1862 că unele vieţuitoare prezintă organe adaptate special, precum o limbă sau o trompă (la insecte) de dimensiuni mari, pentru a se hrăni cu nectarul anumitor specii de plante. Pornind de la faptul că în Madagascar exista o specie de plante cu flori foarte adânci, Darwin a putut prevedea existenţa pe această insulă a unui fluture de noapte dotat cu o trompă foarte lungă, cu ani înainte ca această insectă să fie efectiv descoperită.

Cercetările asupra liliacului nectarivor ecuadorian au întărit teoria lui Darwin. Limbile liliecilor au evoluat în timp pentru a ajunge la multrâvnitul nectar, iar plantele s-au adaptat, la rândul lor, corolele florilor devenind mai adânci, astfel încât liliacul care se hrăneşte să fie nevoit să intre mai mult în floare, atingând astfel staminele pline de polen.

Într-o serie de experimente, dr. Muchhala şi colegii săi au alungit artificial corolele florilor din care se hrănesc liliecii. Astfel, cercetătorii au descoperit că liliecii îşi afundau capetele în flori, colectând astfel polenul pe care îl transportau la alte plante. Prin urmare, liliecii sunt vitali pentru polenizarea plantelor cu al căror nectar se hrănesc.

"Din nefericire pentru noi, oamenii, florile respective aveau un miros oribil. Albinele preferă florile cu miresme dulci şi plăcute, pe când aceşti lilieci sunt atraşi de cele cu miros greu şi insuportabil.", adaugă dr. Muchhala.

Dar această preferinţă face posibilă înmulţirea şi răspândirea respectivelor plante, ca rezultat al coevoluţiei dinntre plante şi polenizatorii lor.

Extraterestrii si religia – o posibilitate a existentei divinitatii in intregul Univers?

Extraterestrii si religia sunt un subiect controversat de ani de zile. Se pare insa ca se ridica problema asimilarii religiei sau adoptarii acesteia de catre fiinte din afara Terrei cand si daca oamenii vor face contact cu acestea. Tot mai multi oameni de stiinta incep sa se intrebe daca extraterestrii vor adopta religiile pe care oamenii de pe Pamant le au la momentul actual. Tocmai de aceea, in cadrul unor seminarii si conferinte, oamenii de stiinta au discutat in ceea ce priveste posibilitatea ca fiintele extraterestre sa adopte sau sa impartaseasca credintele religioase ale Pamantului cu posibilele credinte proprii.

Christian Weidemann este un om de stiinta german de religie crestina, care a realizat conferinte in care punea problema extraterestrii si religia pentru ca aceasta sa fie discutata, el aducand si argumentele proprii. El a declansat o noua paradigma in cadrul vizitei sale din Floria, acolo unde a fost invitatul unei conferinte in cadrul careia a vorbit despre Iisus Hristos si sacrificiul sau. Moartea si invierea sa ar fi avut nu doar rolul de a-i salva pe oameni si sufletele acestora, ci si sufletele fiintelor din galaxii indepartate.

Conform credintelor cercetatorului, oamenii ar putea destul de bine sa fie singura specie din Univers care ar fi pacatuit, ei fiind deci singurii care ar fi avut nevoie de Mantuitor pentru a putea fi salvati. Aceste teorii ale sale au starnit insa controverse in cadrul comunitatilor crestine americane, ele intinzandu-se si in Europa, deoarece credinciosii nu vor nici in ruptul capului sa accepte ipoteza unei divinitati care ar lua mai multe forme si care s-ar gasi in intregul Univers.

Extraterestrii si religia au devenit deja o problema si un conflict teologic care ii vizeaza, mai presus de toate, pe crestini. Nici celelalte religii nu sunt insa lasate in paragina, caci si ele pot deveni oricand motiv de studiu si intrebare.

Printre cei care nu au probleme cu teoria lui Weidemann se gasesc adeptii unor religii destul de importante la nivel global.

Printre cei care accepta ideile omului de stiinta privitoare la extraterestrii si religia se afla hindusii, care au deja un panteon imens, compus din milioane de zei diferiti, si care, cu ajutorul dogmelor lor religioase, nu au nicio problema cu reincarnarea multipla si cu posibilitatea ca Dumnezeu sa existe si pe alte planete in acelasi timp cu existenta sa pe Pamant. Nici musulmanii nu au probleme prea mari cu teoria lui Weidermann privitoare la reincarnarea lui Dumnezeu pe alte planete, pentru ca, pentru acestia, Mohamed este un profet al lui Allah, nu vreo incarnare a acestuia.

Extraterestrii si religia lor raman un mister si o teorie problematica pentru crestini, avand in vedere si ca un crestin este cel care a propus ca extraterestrii ar putea avea aceeasi religie ca si noi, avand in vedere ca Dumnezeu poate exista si pe alte planete. Problema” religiilor extraterestere ramane insa o teorie, avand in vedere ca nu exista inca dovezi concludente si oficiale care sa ateste ca fiinte extraterestre chiar ar exista undeva in Univers.

Parcul National Gauja din Letonia: primele culori ale Paradisului

Cu patru astfel de locuri, Letonia se poate mandri, printre altele, si cu Parcul National Gauja, cel mai mare din tara, infiintat in anul 1973 in regiunea Vidzeme, in care istoria si natura au facut un pact de nepretuit — orasele istorice Sigulda, Ligatne si Cesis se afla in Parcul National Gauja, de vreme ce Valmiera ocupa poalele acestui loc splendid, dincolo de paduri zarindu-se cate un turn al vreunui castel, pe cand claritatea apei retine imaginile oamenilor care se rezeama, la umbra, de trunchiul vreunui copac cu forme stranii. De fapt, Gauja se intinde din nord-estul Siguldei pana in sud-vestul Cesis-ului, ocupand o suprafata de 922 kilometri patrati, de-a lungul raului cu aceeasi denumire; mai mult, desi urmeaza cursul raului, parcul detine si cateva lacuri, cel mai mare fiind Ungurs. Padurea de pin sau molid este pe cat de cocheta, pe atat de salbatica, imbracand inaltimile la fel de frumos in fiecare anotimp, fie ca vorbim de sezonul cald sau de cel rece.

Colinele, ce par ca se imbina cadru cu cadru, ca intr-o pelicula de Elia Kazan ori Lars von Trier, de-a lungul Raului Gauja, si terasele din gresie, peste care cativa arbori, incovoiati de conditiile meteorologice ori de alti factori vitregi, se inalta timid — de unde, numai pamantul stie —, contureaza un paradis autohton din care niciun om nu isi doreste sa mai plece. Parcul National Gauja din Letonia gazduieste, de asemenea, si formatii uluitoare de roca, ce au forme ciudate, ba chiar, infricosatoare, precum si pesteri misterioase, in care vantul si precipitatiile dau un spectacol de arta oricand, sculptand in gresie de milioane de ani. De mentionat, de altminteri, este faptul ca, in partea de sud-vest a Parcului National Gauja, se afla un mediu mult mai natural ca in celelalte parti si, totodata, mult mai frumos, poate si datorita locuitorilor din Riga, care se bucura practicand diferite sporturi pe rau, cum ar fi canoeing.

Plus, tot acestia sunt cei care fac echitatie, alearga, se plimba cu bicicletele ori pur si simplu trandavesc la soare. Imaginati-va simplitatea lejera a unui loc ce sa lafaie la umbra unui copac, cu acces spre un lac ce arunca o lumina puternica pe padurea din spatele dumneavoastra. Ganditi-va la eleganta unui castel inconjurat de rauri sau la o cabana de lemn ascunsa in inima unei paduri nealterate de mana omului. Doar asa va veti putea face o idee cu privire la Parcul National Gauja din Letonia, care ofera peste 900 de specii de plante, 150 de specii de pasari si aproape 50 de specii de animale, care mai de care mai fascinante. Si nu trebuie sa va ganditi ca nu veti avea unde sa va odihniti, intrucat exista locuri special amenajate in parc, unde puteti face camping.

Numai ca toate acestea nu sunt decat cateva detalii, pentru insignifiante, pentru altii graitoare. Ceea ce va contura aproape perfect imaginea despre acest loc sunt monumentele, peste 500 la numar, pe care le veti gasi in calea dumneavoastra. Explorand parcul, veti realiza ca acest loc are o istorie indelungata, o traditie asemenea si, mai mult, un respect enorm pentru conservarea frumusetii. Biserici vechi, situri arheologice, movilele vreunui castel sau chiar castele adevarate, mori, fortarete si case boieresti. Pe de alta parte, orasul Ligatne, care se afla in interiorul Parcului National Gauja, va asteapta cu un alt parc fascinant. Tot ce trebuie sa faceti este sa urmati potecile si, bineinteles, sa va bucurati.

Cum aduceau marinarii blugi, whisky, țigări și carpete în România socialistă

Cât de greu găseai pe vremea lui Ceaușescu o pereche de blugi? Câți ați băut o cafea adevărată și nu nechezol? Un Kent fuma doar medicul. Omul simplu se mulțumea doar cu un Carpați. Pe pereții românilor de rând se găseau mileuri și nu carpete cu „Fuga din Serai“. Doar castele privilegiate aveau acces la marfa de contrabandă a navigatorilor. Trebuia să fii prieten cu cineva din familia unui marinar sau vecin de încredere.

Și acum, după 20 - 30 de ani, foștii marinari se feresc să recunoască faptul că aduceau mărfuri interzise și câți bani scoteau din contrabandă.

Câțiva dintre foștii navigatori au povestit, în exclusivitate, pentru „Adevărul“, cum se introduceau în țară articolele interzise pentru românul de rând. Evident, sub protecția anonimatului.

Partea oficială

Fiecare membru al echipajului primea o sumă de bani, la fiecare voiaj. Un marinar era plătit, pe zi, cu 80 de cenți, un ofițer cu 1,55 cenți, iar comandantul primea 2 dolari, pe zi.

În funcție de zona în care se ajungeau, sutele românești se schimbau în moneda țării respective: fie la casele de schimb valutar, la bancă, sau pe stradă, în țările arabe.

Un membru al echipajului avea voie să aducă în țară o sticlă de băutură, un carton de țigări, 10 săpunuri și maximum două perechi de blugi, adică doar produse pentru uzul personal și al familiei sale.

La întoarcerea în țară, pe navă urcau oficialitățile: reprezentanții Căpităniei, grăniceri, Vama. Fiecare marinar era vizitat în cabina sa. Bunurile aduse erau catalogate și trecute într-un borderou, alături de numărul voiajului, numărul zilelor de voiaj, mărfurile achiziționate . Suma primită la îmbarcare trebuia să coincidă cu suma cheltuită pe produsele cumpărate, în străinătate. În cazul în care rămâneau câțiva dolari, i se dădea un bon și, cu el, marinarul mergea la free shop, de unde-și cumpăra țigări, de regulă.

Asta e partea oficială a unui voiaj.



Partea neoficială - sarabanda contrabandei

La plecarea în voiaj, fiecare marinar avea asupra lui câteva mii de lei. Când nava ajungea într-un port străin, banii românești se schimbau în moneda țării respective: fie la casele de schimb valutar, la bancă, sau pe stradă, în țările arabe.

Un agent străin venea la navă cu o listă de prețuri. De el se ocupa, de regulă, ofițerul 3. Lista trecea pe la fiecare membru al echipajului și fiecare nota ce dorea: 100 perechi de blugi, 10 baxuri de țigări, 10 sticle de whisky, cremă de ras, săpun…etc.

A doua zi, agentul străin aducea marfa la bordul navei. De multe ori, se aduceau și produse necesare navei, în cazul în care se făcea comandă: spre exemplu, alimente necesare în bucătărie. Marfa era plătită cu banii țării respective, după care era dusă în cabina de vamă, care se sigila.

La plecarea din port, echipajul deschidea sigiliul și fiecare își lua produsele. În următorul port, țigările și băutura luate din primul port erau vândute. „Tot se vindea. Avantajul era că marfa cumpărată în primul port era foarte ieftină, pentru că nu se plătea vama. Iar țigările și băutura erau căutate în toată lumea. Și tot așa, se proceda din port în port“, dezvăluie un fost ofițer.

Produsele ascunse în pereți sau în sala motoare

La drumul de întoarcere în țară, mărfurile provenite din contrabandă se ascundeau. „Nu întrebai unde, pentru că era periculos, dar, de regulă, ele se ascundeau în pereți, în sala motoare sau în tancuri. În timpul unei reparații în șantier, tancurile erau modificate, astfel încât să poată fi ascunsă marfa de contrabandă“, spun foștii marinari.

Marinarii făceau, astfel, bani cu nemiluita. „Cel mai prost marinar putea să facă bani de-o mașină!“, dezvăluie navigatorii.

Cele mai râvnite voiaje erau cele din țările nordice, de unde puteai cumpăra produse. Din Africa de Sud, nu aveai ce să cumperi și nici ce să vinzi.

Marfa scoasă din port cu mașina care uda spațiul verde

Odată ajunși la Constanța, se punea problema scoaterii produselor din port. De regulă, mărfurile ieșeau în camioanele ce lucrau la construcția portului sau în cisternele de apă, care udau spațiile verzi din port. Ele erau duse la o adresă din Constanța, de regulă o casă, întrucât la un apartament, exista riscul să vadă mulți oameni mișcarea; după care, fiecare venea și-și recupera marfa. Apoi, era distribuită.

El spune că toți marinarii practicau contrabanda. „Dacă nu făceai așa ceva erai luat la ochi, toți te considerau turnător. Aud că mulți nu recunosc faptul că vindeau țigări și blugi, dar nu este adevărat! Singurul care nu intra în joc era comandantul, întrucât el reprezenta statul. Dar făceau alții pentru el!“, dezvăluie navigatorul.

O frântură de civilizație

Marinarii erau așteptați de familii, de prieteni sau de constănțeni cu sufletul la gură. Oamenii mării le aduceau o frântură de civilizație: fie că era vorba de un săpun bun, un detergent, un pachet de țigări sau de carpete și, mai apoi, un aparat video.

Oferta a variat. Inițial, s-au cerut țigări și băutură. Lumea cumpăra Kent, ca să aibă cu ce să se ducă la medic și Malboro, pentru consumul propriu. Cea mai râvnită marcă de blugi era Levi Strauss. În privința băuturii, se cerea Johnnie Walker. Cel mai bun detergent era OMO.

Perioada carpetelor a trecut repede, fiind mult mai râvnit aurul, din moment ce în România nu se găsea la liber. Tinerii care se căsătoreau cumpărau penițe de aur de la Tomis și le duceau apoi la topit pentru a-și face verighete.

O perioadă, gospodinele au cerut marinarilor să le aducă mohair, să-și facă și ele pulovere așa cum vedeau prin revistele străine. Din păcate, acest produs nu era avantajos, fiind voluminos. „Mai bine aduceai câteva baxuri de țigări decât mohair“, spun marinarii.

Securitatea nu permitea aducerea de armament și droguri

Securitatea nu se băga în afacerile navigatorilor. Un control pe navă era foarte rar, și asta în cazuri speciale, când se exagera. „De regulă, Securitatea nu permitea aducerea de armament și droguri. În rest, nu se băga!“

După Revoluție, s-a petrecut un adevărat dezmăț. Vama era alungată de pe nave, iar marinarii și-au făcut de cap o perioadă. Apoi, sistemul a fost reintrodus. Asta până când, și în România, s-au găsit la liber produsele aduse de navigatori.

Experientele extracorporale – paranormal explicat stiintific

Experientele extracorporale au fost dintotdeauna un mister pe care oamenii incercau sa il inteleaga. Asemenea povesti legate de experiente in afara corpului au fost insemnate inca de acum mii de ani, tocmai de aceea misterul acestei aventuri trebuie deslusit! Ei bine, cercetatorii de la institutul Karolinska din Stockholm au reusit sa descopere ce si cum se intampla in cazul experientelor din afara corpului.

In esenta, experientele de acest gen sunt descrise prin senzatia de plutire si posibilitatea vederii corpului propriu din exterior, fapt pentru care si oamenii de stiinta au fost interesati de a studia si reproduce o asemenea aventura. Se pare ca unele afectiuni pot duce la aparitia acestor fenomene, printre bolile inculse in aceasta categorie fiind incluse epilepsia si atacurile cerebrale. Prin meditatie, supradoza cu droguri, accidente rutiere sau practicarea unor sporturi extreme, se estimeaza ca unul din 10 oameni are parte de experiente extracorporale cel putin o data in viata.

Experiente in laborator

Oamenii de stiinta au incercat sa inteleaga – ajungand chiar sa reproduca – experientele din afara corpului in laborator. Cei de la Institutul Karolinska din Stockholm a depus eforturi imense pentru a putea studia acest fenomen si a-l intelege mai bine. Primul experiment reusit care a avut ca efect o experienta extracorporala observata in laborator s-a petrecut in 2007. Experimentul a presupus ca voluntarii participanti sa se aseze pe scaun si sa poarte ochelari speciali. Cu ajutorul acestora, voluntarii vedeau la 2 metri in spatele lor, receptionand imaginile din partea stanga cu lentila stanga si imaginile din partea dreapta cu lentila dreapta. Astfel, ei isi puteau vedea propriul spate dintr-o perspectiva a unui om virtual care se gaseste la doar doi metri in spatele lor.

Pentru a scoate la iveala experientele extracorporale, oamenii de stiinta au folosit bete din plastic cu care i-au impuns usor pe voluntari in piept, fara ca acestia sa bage de seama, facand acelasi lucru si in cazul „omului virtual” din spatele lor. Daca gesturile erau sincronizate, voluntarii simteau ca se afla in locul in care se aflau camerele, la 2 metri in spate, si isi priveau propriul corp in acelasi timp, experimentand deci o situatie de iesire din corp.

In urmatoarea faza a experimentului oamenii de stiinta au folosit ciocanul, prefacandu-se a lovi puternic sub camerele video ce faceau legatura cu voluntarii, astfel ca acestia reactionau la aceasta imagine ca si cum propriul corp ar fi fost atacat. Senzorii de pe pielea lor semnalau accelerari ale pulsului, simptome ale fricii si nivelul crescut al transpiratiei, reactii obisnuite in cazul amenintarilor.

O explicate a acestor reactii ce vine si in favoarea asa-numitor experiente extracorporale este ca oamenii ajung sa isi perceapa propriul corp ca parte a sinelui multumita unui simt numit proprioceptie.

Adunand semnalele receptionata de la muschi, piele, articulatii, cu cele de la ochi, creierul isi construieste o senzatie proprie a sinelui. Daca semnalele senzoriale nu se potrivesc unele cu altele, sinele perceput de creier dispare. Astfel, creierul trebuie sa ia o decizie si sa creada ca sinele se afla in alt corp decat cel al voluntarului.

Experimentul celor de la Institutul Karolinska a fost primul de succes care s-a realizat cu ajutorul unor voluntari sanatosi, anuntand si o premiera in ceea ce priveste perceptia sinelui. Se pare ca acest experiment este primul in care perceperea sinelui a fost indusa in alt loc decat corpul voluntarilor. Astfel s-a descoperit mecanismul din spatele senzatiei de sine.

Aceste studii au fost continuate pentru a se descoperi care sunt limitele creierului in cazul perceptiei de sine si a experientelor extracorporale. Unul din experimente a fost acela de percepere a membrului fantoma, care se intampla in cazul victimelor atacurilor cerebrale sau celor ale caror membre le sunt amputate. Experimentul realizat aici a avut in vedere perceperea celei de-a treia maini, experiment care a fost deasemenea un succes si care s-a dovedit a fi foarte simplu.

In urma a cinci experimente diferite efectuate cu ajutorul a 154 de voluntari, s-a demonstrat ca membrul fantoma poate exista ca si fenomen!

Participantii stateau la masa si langa mana lor stanga era amplasata o mana artificiala. Pentru a crea iluzia de 3 maini, voluntarului ii era acoperit bratul cu un prosop. Dupa 30 de secunde de atingeri simultane ale celor doua brate, voluntarii spuneau ca incep sa simt si atingerile de pe bratul artificial, parand ca si aceasta face parte din corpul lor. Senzorii pusi pe mana dreapta a voluntarilor primeau acelasi semnal ca si cum bratul artificial ar fi facand parte din corp, iar reactiile la amenintarea bratului artificial erau asemanatoare cu cele care presupuneau ca bratul adevarat ar fi in pericol.

Acest efect a fost si descris de catre oamenii de stiinta, si explicat: se pare ca, din cauza iluziei optice, creierul se afla intr-un conflict, nestiind care din cele doua brate este cel real si rezolva aceasta problema percepand ca ambele brate sunt reale. Aceasta descoperire nu doar ajuta la cercetarea experientelor extracorporale, ci si la imbunatatirea vietii oamenilor care trebuie sa foloseasca proteze.

Experimente similare au fost facute si pentru a simula existenta subiectului in corpul unei papusi Barbie, sau existenta barbatului in corp de femeie. In primul caz, 200 de subiecti au participat la un experiment care ii transpunea in corpul unei mici papusi barbie sau in cel al unui manechin urias. Pentru a se induce senzatia autentica de traire in corpul in care li se inducea subiectilor, acestia erau stimulati concomintent cu papusile. Dupa ce voluntarii incepeau sa perceapa corpul artificial ca fiind cel real, li se arata un cub care, in cazul celor ce credeau ca se afla in corpul papusii Barbie parea imens, iar in corpul manechinului urias cubul parea mic. Acest experiment a aratat ca creierul foloseste perceptia propriului corp drept etalon de perceptie a mediului inconjurator si poarta numele de Iluzia Alice. Ca si rezultatele altor experimente, si acesta poate fi de folos in studierea unor metode de operare fara risc.

Un studiu al universitatii din Barcelona a avut in vedere un subiect similar experientei extracorporale. Acesta a necesitat subiecti de sex masculin care sa fie convinsi ca se afla in corpul unor femei; cu ajutorul castilor conectate la o platforma de realitate virtuala s-a reusit acest lucru. Astfel, s-a demonstrat ca proprietatea corpului poate fi transferata asupra unui alt corp foarte usor. Subiectii ce purtau castile vizuale au fost stimulati pe brat in timp ce si versiunile lor alternative erau stimulate pe brat. Astfel, rezultatele studiului ar putea fi folosite in vederea tratarii unor boli.

Experientele extracorporale sunt astfel descrise si deslusite de oamenii de stiinta. Creierul este deci cel care construieste o imagine de sine a omului, astfel ca rezultatele acestor studii pot fi folosite pentru dezvoltarea de noi tehnologii si pot schimba filosofia. Omenii de stiinta au ajuns astfel la concluzia ca prin stiinta totul poate fi explicat si ca nu conteaza cat de mult poate dura procesul de cercetare, atata timp cat rezultatele sale vor fi pe masura asteptarilor. Avand in vedere ca neurostiinta se afla intr-o continua dezvoltare si crestere, este de asteptat ca multe alte afectiuni si concepte misterioase sa fie elucidate cat de curant. Cine stie ce mai poate aduce ziua de maine!

Cercetătorii au inventat dispozitivul prin care putem tasta doar cu ajutorul creierului

Cercetătorii din cadrul Universităţii din Maastricht, Olanda, au inventat un dispozitiv care va revoluţiona comunicarea: el permite persoanelor paralizate - incapabile să-şi mişte orice parte a corpului - să tasteze pe calculator cuvinte şi fraze doar cu ajutorul minţii.

Omenirea este în faţa unei invenţii remarcabile, care nu doar că va ajuta mult persoanele incapabile să-şi mişte membrele, dar are potenţialul de a influenţa vieţile tuturor. Conform cercetătorilor Betina Sorger, Joel Reithler, Brigitte Dahmen şi Rainer Goebel din cadrul Facultăţii de Psihologie şi al Departamentul de Neuroştiinţă ale Universităţii din Maastricht, acesta este primul sistem care literalmente poate transforma gândurile în cuvinte în timp real, permiţând astfel comunicarea duală într-o singură sesiune de scanare a creierului.

Echipa de cercetători s-a inspirat din lucrările lui Adrian Owen (un om de ştiinţă care a realizat cercetări de pionierat asupra comunicării cu persoane aflate într-o stare vegetativă) şi afirmă că noul sistem de comunicare necesită un efort minim pentru a fi reglat, devenind aşadar operaţional în timp record.

Sistemul de scanare si transpunere a gândurilor foloseşte imaginile furnizate prin intermediul rezonanţei magnetice funcţionale (fMRI) pentru a analiza răspunsul hemodinamic al creierului (mişcările sângelui la nivel cerebral).

Aceste răspunsuri sunt cauzate de imaginile mentale care sunt asociate fiecărei litere a alfabetului, prin intermediul algoritmilor de analiză pe computer. Odată ce computerul este pus în funcţiune, pacientul poate tasta literele, una după alta, doar prin intermediul minţii. Fiecare literă din alfabet corespunde unuia dintre cele 27 semnale diferenţiate ce pot fi înregistrate prin fMRI.

Conform lucrărilor publicate pe 28 iunie, anul curent, în paginile jurnalului Current Biology, acest sistem a fost deja testat cu succes în rândul unor pacienţi incapabili să se mişte. Evident, nu este la fel de rapid precum tastarea cu degetele, dar este un pas uriaş în dezvoltarea interfeţei creier-maşină. Noul dispozitiv are potenţialul de a schimba modalitatea prin care vom interacţiona cu tehnologia în viitorul apropiat.

Cand a aparut detentia preventiva?

De la Imperiul Roman si pana in secolul al XVII-lea, pedeapsa cu arestul avea alt inteles decat cel de astazi. Detentia preventiva, milenii la rand, inclusiv in Grecia si in Roma antica, insemna ca o persoana putea fi privata de libertate, pentru cateva zile (rareori luni), inainte de a fi condamnata si de a incepe pedeapsa propriu-zisa, iar pedeapsa consta, dupa caz, in amenda in bani, sau, in situatii mai grave, bataia, mutilarea, exilarea, sclavia sau moartea. Detentia preventiva nu intra, insa, in categoria pedepselor, ci era doar o forma de precautie, in raport cu persoanele pentru a caror vina exista cel putin o proba (care urma sa fie intarita de altele), exceptie facand prizonierii de razboi sau cei politici. La vremea inceputurilor, cei care detineau puterea nu s-au gandit la construirea de inchisori (cu exceptia unor donjoane – turnuri fortificate ale castelelor), detentia preventiva sau, in alte cazuri, condamnarea penala insemnand, de exemplu, pedeapsa la galere, vinovatii fiind obligati sa traga la vasle (in conditii foarte dure), pe vase de razboi sau comerciale sau sa efectueze alte munci care presupuneau eforturi deosebite. Un fel de incarcerare in donjoane, pentru scurt timp, se aplica numai persoanelor de la care trebuiau recuperate datorii. In Normandia (o regiune din nordul Frantei), dar si in alte parti ale Europei, se practica, pentru datornici, si arestarea la domiciliu, vinovatul neavand dreptul de a parasi un anumit teritoriu. Daca facea acest lucru, risca sa primeasca o pedeapsa mult mai grava.

In Evul Mediu, au aparut inchisorile-manastiri, in care faptasii trebuiau sa se indrepte prin cainta si ispasire. Arestatii deveniti calugari erau obligati sa isi marturiseasca vina, in fata “fratilor” si, in functie de gravitate, se stabilea sanctiunea (dupa regulile manastiresti), care putea merge, de la efectuarea unor munci pentru comunitate, pana la excomunicare (cea mai grea dintre pedepsele canonice).

Michel Foucault, filozof francez, intr-o carte aparuta in 1975, “Nasterea inchisorii – A supraveghea si a pedepsi” – arata ca, abia in secolul al XIX-lea, inchisoarea (inteleasa ca un spatiu/cladire, cu aceasta destinatie) a devenit loc de ispasire a pedepsei si nu numai un spatiu in care un arestat preventiv sa astepte hotararea judecatorilor. Autorul observa, totusi – oferind un subiect de meditatie valabil si astazi – ca, sub o forma mascata, “inchisori” erau si centrele (“azilurile”) in care erau dusi, inca din secolul al XVII-lea, bolnavii incurabili, orfanii, vagabonzii, prostituatele etc.), pentru a nu mai fi vazuti in comunitate si in ideea ca, intr-un timp oarecare, vor muri. Chiar daca, in epoca moderna, arestul, la modul cel mai general, este o forma de reeducare, incepand cu anii ’70 ai secolului trecut, multi intelectuali au pus serios in discutie posibilitatea abolirii incarcerarii, in favoarea altor mijloace de corectie (exceptand persoanele foarte periculoase, care au comis omoruri sau alte atrocitati).

In prezent, detentia preventiva, cu unele mici diferente de la tara la tara, se aplica atunci cand:
Exista indicii puternice de culpabilitate asupra unei persoane;
Libertatea acuzatului pune in pericol securitatea publica;
Libertatea acuzatului ar putea impiedica buna desfasurare a cercetarilor si strangerea altor dovezi ale vinovatiei (prin disparitia sa, distrugerea probelor, presiuni asupra martorilor/victimelor etc.);
Acuzatul este vinovat de fapte foarte grave;
Securitatea acuzatului este in pericol;

Acestea sunt criteriile pe care se bazeaza un judecator atunci cand decide detentia preventiva pentru un acuzat. Fata de aceste aspecte sunt, insa, frecvent formulate nenumarate critici, cel putin in societatile democratice, considerandu-se ca un acuzat nu poate fi etichetat ca vinovat, pana cand o instanta de judecata nu hotaraste acest lucru. De altfel, aparatorii drepturilor omului, inclusiv OIP (Observatorul International al Inchisorilor), Amnesty International si alte organisme, care militeaza pentru abolirea pedepsei cu moartea in cat mai multe tari, pentru eliminarea torturii si diminuarea erorilor judiciare, apreciaza ca detentia preventiva a persoanelor prezumate ca inocente, incarcerate fara posibilitatea de a se apara, va ramane ca o pata a timpurilor contemporane, o anomalie revoltatoare, in conditiile in care, teoretic, se afirma emanciparea si grija fata de om si de drepturile sale.

Cele mai ciudate rãzboaie din istorie…

De-a lungul timpului s-au purtat rãzboaie din nenumãrate motive. Dar dincolo de glorie, eliberare, competiţie, onoare, asuprire sau orice altceva mai trece prin minte în legãturã cu rãzboiul, au existat şi câteva lupte care ar putea fi uşor clasificate la categoria ‘bizare’. Sã vedem despre ce e vorba.

Satul spaniol vs. Franţa

In 1883, locuitorii din Lijar, un mic sat în Spania de sud, s-au infuriat când au auzit cã în timpul vizitei din Paris, regele Spaniei Alfonso al XII-lea ar fi fost insultat, ba chiar atacat pe stradã de cãtre mulţimea parizianã. Ca replica, primarul din Lijar, Don Miguel Garcia Saez, împreunã cu cei 300 de localnici, au declarat rãzboi Franţei pe 14 octombrie 1883. nu s-a tras nici mãcar un singur foc şi nu au existat victime de nicio parte. În ciuda rãzboiului antimarţial primarul a primit porecla de “teroarea din Sierra” pentru îndrãzneala sa. În 1976 regele Juan Carlos face o cãlãtorie la Paris, în timpul cãreia este tratat cu tot respectful, drept urmare în 1981 consiliul urban din Lijar decide încetarea ostilitãţilor, având in vedere comportamentul excellent al parizienilor.

Rãzboiul gãleţii

Acest rãzboi începe în 1325, când rivalitatea dintre oraşele independente Modena şi Bologna capãtã proporţii uriaşe din cauza celui mai improbabil lucru dintre toate…o gãleatã de lemn. Necazurile au început când un grup de soldaţi din Modena jefuieşte Bologna şi sustrage o gãleatã mare. Raidul reuşeşte, dar Bologna, dorind sã recupereze atât mândria, cât şi obiectul, declarã rãzboi Modenei. Rãzboiul se perpetueazã vreme de 12 ani, dar Bologna nu izbuteşte sã-şi recupereze simbolul. Şi în ziua de azi gãleata încã se mai aflã într-unul din turnurile Modenei.

Paraguay vs. ceilalţi

Preşedintele Paraguay-ului, Francisco Solano Lopez, era un fan înfocat al lui Napoleon Bonaparte. Îi plãcea sã se creadã un tactician talentat şi un commandant imbatabil, dar îi lipsea un singur lucru: un rãzboi. Asã cã pentru a soluţiona problema, în 1864 declarã rãzboi celor trei vecini ai ţãrii: Argentina, Brazilia şi Uruguay. Rezultatul? Paraguay aproape cã a dispãrut de pe hartã. Se estimeazã cã 90% din populaţia masculinã a murit în timpul rãzboiului din cazua rãnilor, bolilor sau foametei. Acesta a fost probabil unul din cele mai zadarnice rãzboaie purtate vreodatã, pentru cã Lopez nu avea niciun motiv sã-şi provoace vecinii.

Rãzboiul câinelui

În 1925 Grecia şi Bulgaria nu erau deloc prietene. Se luptaserã una împotriva celeilalte în rpimul rãzboi mondial şi rãnile încã nu se vindecaserã. Tensiunile se menţineau de-a lungul graniţelor, în special în regiunea denumitã Petrich. Punctul culminant a fost atins pe 22 octombrie 1925, când un soldat grec a alergat dupã câinele sãu la frontiera bulgarã şi a fost împuşcat. Grecia promite rãzbunare şi chiar în ziua urmãtoare invadeazã Petrich. Eliminã rapid forţele bulgare, dar grecii sunt opriţi de Liga Naţiunilor, care îi sancţioneazã şi le ordonã sã pãrãseascã imediat zona. 10 zile mai tãrziu Grecia îşi retrage forţele şi plãteşte Bulgariei despãgubiri de 45.000 de lire sterline.

Rãzboiul aprovizionarii

Este vorba despre o confruntare militarã dintre SUA şi Marea Britanie pentru controlul asupra graniţelor statului Maine. Dupã rãzboiului din 1812, forţele britanice au ocupat estul statului şi deşi nu mai aveau trupe staţionate acolo mai târziu, britanicii tot mai considerau teritoriul proprietatea lor. În iarna lui 1838 pãdurarii americani au tãiat lemne în zona disputatã, ceea ce a cauzat reacţia Marii Britanii, care trimite trupe acolo. Au venit şi trupe americane, rãzboiul devenind iminent. Cu toate acestea, s-au înregistrat probleme logistice şi americanii au primit cantitãţi immense de fasole şi carne de porc, din cauza unei carenţe de comunicare cu departamentul de aprovizionare. Aproape un an trupele s-au aşteptat reciproc pânã ce guvernele au ajuns la o concluzie. Marea Britanie a decis sã redea Americii estul statului Maine, în schimbul retragerii trupelor. Deşi nu au avut loc lupte propriu-zise, mulţi au murit de pe urma bolilor şi accidentãrilor.

Rãzboiul porcului

Un alt rãzboi britanico-american începe în momentul în care un infanterist britanic împuşcã un porc pe sol american. Rezerviştii din regiune au ripostat prin adunarea la graniţã în aşteptarea unei mişcãri britanice. Într-un final britanicii şi-au cerut scuze şi rãzboiul se încheie cu o victimã singularã: porcul.

Rãzboiul de 335 de ani

S-a purtat între Olanda şi insula Scilly, localizatã în sud-vestul Marii Britanii. A început în 1651, dar ca multe alte rãzboiae din epocã nu a fost luat în serios şi dat uitãrii. Au trecut trei secole pânã ce pãrţile combatante au încheiat pace, transformând confruntarea în cea mai lungã din istorie. Tartatul de pace se semneazã abia în 1986.

Rãzboiul fotbalului

Unel rãzboaie încep cu un atac-surprizã, altele cu un masacru, dar acesta a început cu un meci de fotbal între El Salvador şi Honduras. El Salvador a pierdut şi tensiunile au crescut constant pânã pe 14 iunie, când Honduras este atacat. Surprinsã de violenţele iscate, Organizaţia Statelor Americane a lnsat o chemare la încetarea ostilitãţilor, concretizatã pe 20 iunie, la 100 de ore de la primele focuri.

Rãzboiul din Transnistria

Conflictul a izbucnit la scurt timp dupã colapsul Uniunii Sovietice, când Moldova trece printr-o crizã. Douã treimi doresc o apropiere mai mare de România, dar restul este rusofil. Rãzboiul este rezultatul, dar ciudat la el rãmâne faptul cã cei care se luptã în timpul zilei de obicei se adunã pe teritorii pustii noaptea pnetru a petrece. Soldaţii chiar fac înţelegeri sã nu-i omoare pe cei pe care i-ar recunoaşte de la petrecerile nocturne, care nu sunt cazuri izolate. Una dintre relatãrile combatanţilor descrie rãzboiul ca pe o “chermezã grotescã, la care ziua omorâm duşmanul, iar noaptea bem cu el”.

Rãzboiul pãsãrilor emu

Este vorba probabil de unicul conflict formal în care unul dintre beligeranţi nu este uman. În anul 1932 populaţia emu din Australia se înmulţeşte foarte mult, devenind de necontrolat şi provocând pagube uriaşe recoltelor. Ca ripostã armata australianã trimite soldaţi înarmaţi cu mitraliere, care în bãtaie de joc declarã rãzboi animalelor. La mijlocul lui noimebrie pornesc în deşert pe urmele inamicului, care se dovedeşte foarte încãpãţânat. Chiar împuşcate de mai multe ori, pãsãrile tot reuşesc sã fugã. Rãzboiul cu emu dureazã o sãptãmânã, pânã ce maiorul Meredith, care conduce operaţiunile, cedeazã constatând cu dezgust cã soldaţii nu au reuşit sã stârpeascã decât o parte infimã a populaţiei emu.

Top 10 mistere ale ştiinţei... şi rezolvările lor

Un sondaj realizat în Marea Britanie de un post de televiziune dedicat ştiinţei a identificat cele mai mari 10 mistere ştiinţifice pentru care oamenii îşi doresc explicaţii.

Peste 2.000 de persoane au răspuns sondajului comandat de postul TV Eden cu ocazia lansării programelor „Science Month”. Cercetarea sociologică a arătat că întrebarea ştiinţifică pe care majoritatea britanicilor o doresc rezolvată este „Suntem singuri în Univers sau există extratereştri?”.
Pe locul doi s-a clasat întrebarea „va fi găsit un leac pentru cancer vreodată?”, iar cel de-al treilea loca fost ocupat de întrebarea „există Dumnezeu?”.

Jurnaliştii de la Daily Mail au încercat să ofere un răspuns pentru cele mai populare 10 întrebări ştiinţifice. Iată răspunsurile:

1. Suntem singuri în univers?

Oamenii de ştiinţă afirmă că universul conţine, cel mai probabil, multe sisteme planetare în care există condiţiile necesare apariţiei vieţii inteligente. Totuşi, este foarte posibil ca omenirea să nu dezvolte niciodată mijloacele tehnologice necesare pentru a contacta civilizaţii aflate la distanţe de milioane de ani-lumină.

2. Va fi găsit vreodată un leac pentru cancer?

Rata supravieţuirii pentru diferite forme de cancer se îmbunătăţeşte de la an la an, iar cercetătorii lucrează la noi tratamente încurajatoare. Deşi este improbabil să apară un leac „magic” în viitorul apropiat, pacienţii vor trăi pentru perioade tot mai lungi.

3. Există Dumnezeu?

Nu există nicio dovadă ştiinţifică empirică şi măsurabilă care să ateste existenţa lui Dumnezeu.

4. Cât de mare este spaţiul?

Unii astronomi cred că nu există vreo limită a Universului. Alţii afirmă că, începând cu Big Bangul, universul a tot crescut în dimensiuni, având astăzi un diametru de 150 de miliarde ani-lumină.

5. Când şi cum a apărut viaţa pe Pământ?

Există numeroase teorii, de la bacterii care au format relaţii simbiotice până la curenţi de convecţie ce au trecut prin crusta Pământului.

6. Este posibilă călătoria în timp?

Materia spaţiu-timp conţine scurtături denumite „găuri de vierme” care fac posibile, din punct de vedere teoretic, călătoriile în timp. Totuşi, „găurile de vierme” sunt instabile, iar pentru a deschide o astfel de scurtătură ar fi nevoie de „gravitaţie repulsivă”, o idee încă neconfirmată.

7. Vom coloniza vreodată spaţiul?

Poate. Unii experţi spun că ar trebui să tratăm serios ideile celor care pledează pentru întemeierea unor colonii în alte locuri din Sistemul Solar, ca o măsură de siguranţă pentru cazul în care Terra devine nelocuibilă. NASA a organizat deja conferinţe pe tema terraformării – transformarea altor corpuri cereşti pentru a crea condiţii similare celor de pe Terra.

8. Ce va înlocui petrolul şi când?

Există deja surse alternative de energie, însă este nevoie ca acestea să devină mai eficiente şi mai puţin costisitoare pentru a înlocui petrolul. Şi nanotehnologia ar putea fi o soluţie, susţin experţii.

9. Cum se va sfârşi universul?

Teoriile pe care oamenii de ştiinţă le postulează includ varianta în care universul încetează să se mai extindă, urmând colapsul acestuia. O altă variantă este aceea că se va extinde până temperatura va atinge zero absolut, iar energia neagră „învinge” gravitaţia.

10. Cât de mult poate fi prelungită durata de viaţă a oamenilor?

Experimentele efectuate pe şoareci au convins oamenii de ştiinţă că oamenii vor putea, cât de curând, să depăşească fără probleme vârsta de 100 de ani. 

Mecanismul prin care un aliment miraculos îmbunătăţeşte memoria a fost descifrat de cercetători

O echipă de cercetători canadieni de la Universitatea din Alberta a identificat mecanismul-cheie ce stă la baza beneficiilor importante pe care consumul de peşte le aduce creierului şi memoriei.

Oamenii de ştiinţă au atribuit acizilor graşi Omega-3 efectele benefice pe care o dietă bogată în peşte le aduce creierului uman. Totuşi, deşi cercetătorii au putut observa efectele pozitive asociate acestor acizi graşi, ei nu au putut să descrie efectele fiziologice precise ale acestor substanţe.

Acum, specialiştii de la Universitatea din Alberta afirmă că au descoperit modul prin care acizii graşi Omega-3 îmbunătăţesc memoria umană, studiul fiind publicat în jurnalul ştiinţific Applied Physiology, Nutrition, and Metabolism.

Echipa condusă de dr. Yves Suave a descoperit că animalele de laborator ce urmau o dietă bogată în Omega-3 prezentau în hippocampus (zona din creier asociată memoriei) un nivel al DHA-ului (o formă a acizilor graşi Omega-3) cu 30% mai mare decât animalele de laborator care aveau parte de o dietă normală.

„Am dorit să aflăm modul în care consumul de peşte îmbunătăţeşte memoria. Ce am descoperit este faptul că celulele memoriei din hippocampus puteau comunica mai bine între ele şi transmiteau mesajele cu o mai mare eficacitate atunci când nivelul DHA-ului din acea regiune eram mai mare. Acest lucru ar putea explica de ce memoria funcţionează mai bine atunci când dieta este bogată în DHA”, a explicat specialistul.

Dr. Sauve afirmă că suplimentarea dietei cu DHA, fie prin consumul de peşte sau prin folosirea unor suplimente, ar putea preveni reducerea cantităţii de DHA din creier, protejând astfel memoria pe măsură ce îmbătrânim. 

Dependenţa de nicotină va putea fi vindecată printr-un vaccin

În cadrul unui studiu realizat pe şoareci, oamenii de ştiinţă au creat un vaccin care a reuşit să trateze dependenţa de nicotină indusă experimental animalelor. O singură doză de vaccin protejează şoarecii împotriva dependenţei de această substanţă, iar efectul durează toată viaţa.

Intervenţia face ca ficatul animalului să producă în mod continuu anticorpi care absorb nicotina imediat ce aceasta ajunge în fluxul sangvin, împiedicând-o să ajungă la creier şi inimă.
Conform profesorului Ronald Crystal de la Weill Cornell Medical College, SUA, nicotina ajunge din sânge la creier în 6, maximum 10 secunde şi declanşează acea stare de calm şi relaxare. Prin blocarea nicotinei, anticorpii previne apariţia acestei stări care poate da dependenţă. Important este că vaccinul permite corpului să îşi construiască singur propria imunitate împotriva nicotinei.

Invenţia poartă numele de vaccin genetic şi funcţionează prin legarea unei secvenţe genetice a unui anticorp anti-nicotină de un virus inofensiv. Virusul ajunge la celulele hepatice, unde se inserează secvenţa genetică a anticorpului, determinând celulele să producă, pe lângă moleculele obişnuite, şi anticorpi.

"Putem folosi orice organ, însă am ales ficatul pentru că este un bun secretor", a declarat Crystal.

Vaccinul nu pare să aibă efecte secundare negative, deşi va trebui să mai fie testat pe şobolani şi primate înainte de a ajunge la oameni. Crystal a declarat că dacă rezultatele testelor vor continua să fie la fel de bune, vaccinul va putea fi comercializat pentru uz uman în doar doi ani.

Vom putea fabrica „oase de schimb” pentru a le înlocui pe cele fracturate

Folosind bucăţi de os uman sau animal drept matrice, o echipă de cercetători de la Universitatea Columbia, SUA, a crescut peste 50 de oase sănătoase, pornind de la celule stem.

Dintre oasele astfel obţinute, cel mai mare are o lungime de aproximativ 6 centimetri. Printre altele, specialiştii au creat un os zigomatic (numit şi osul malar sau jugal), o parte dintr-un femur şi o articulaţie temporomandibulară complexă, care este localizată înaintea urechii şi care ne permite să mestecăm, să vorbim şi să zâmbim.

În prezent, procesul de creştere durează între trei şi cinci săptămâni, dar echipa de cercetători încearcă să diminueze acest timp. În timpul formării noilor oase, matricea veche, pe care acestea sunt create, se descompune. Rezultatul final este un os regenerat complet.

"Arată ca un os, se simte ca un os şi răspunde ca un os", a declarat chirurgul Sidney Eisig, colaborator în acest proiect.

La fel ca pielea umană, ţesutul osos este foarte activ din punct de vedere metabolic şi se regenerează rapid, lucru care permite oaselor rupte să se vindece. Astfel, ţesutul osos poate fi mai uşor de regenerat decât anumite tipuri de muşchi.

Pentru a creşte noul os, matricele, formate din alte bucăţi de oase, au fost curăţate cu apă pentru a înlătura aproximativ 99% din materialul celular, apoi cu detergenţi speciali şi cu enzime pentru a îndepărta ADN-ul rezidual . Acum, specialiştii experimentează crearea oaselor pe matrice din mătase sintetică.

În funcţie de mărimea grefei, bioreactoarele în care se desfăşoară procesul pot fi surprinzător de mici. Dispozitivul în care este creat osul conţine o inserţie de siliciu care menţine matricea nemişcată. Bioreactorul este conectat la o pompă care alimentează celulele stem şi prin care sunt eliminate deşeurile.

Celulele mezenchimale consumă nutrienţi şi oxigen, generează celule osoase şi elimină dioxid de carbon, imitând procesul natural din corpul uman. În acest context, pompa joacă atât rolul inimii, cât şi pe cel al plămânilor. Specialiştii au subliniat importanţa pe care o are furnizarea de nutrienţi către fiecare celulă din interiorul matricei.

În prezent, implanturile osoase sunt colectate din oasele din zona şoldurilor. Acest proces presupune două intervenţii chirurgicale, iar forma nu este întotdeauna cea dorită, în schimb, cu aceste grefe fabricate în bioreactoare se poate creşte un os perfect. Celulele stem mezenchimale sunt prezente şi în ţesutul adipos, ceea ce înseamnă că în viitor pacienţii nu vor mai trebui să fie supuşi extracţiei de măduvă osoasă, ci va fi suficientă o liposucţie, pentru a colecta celule adipoase.

Specialiştii estimează costul unui bioreactor undeva între 200 şi 400 de dolari, plus cheltuielile pentru recoltarea şi izolarea celulelor stem. 

Cercetătorii au inventat microparticule prin care putem trăi fără să respirăm

Pacienţii incapabili să respire din cauza bolilor grave de plămâni sau care au căile respiratorii blocate au nevoie urgentă de oxigen în fluxul sangvin, altfel riscă apariţia unui stop cardiac şi a unor leziuni ale creierului. Din fericire, o echipă de cercetători din cadrul Boston Children’s Hospital a creat microparticule umplute cu oxigen care pot fi injectate direct în fluxul sangvin al pacienţilor, pentru a oxigena rapid sângele acestora.

Microparticulele respective constau într-un singur strat exterior de lipide (molecule de grăsimi), interiorul fiind umplut cu oxigen. Microparticulele sunt apoi injectate prin intermediul unei soluţii lichide.

Într-un articol detaliat publicat în ediţia din 27 iunie, anul curent, al periodicului Science Translational Medicine, dr. John Kheir, din partea Departamentului de Cardiologie al Boston's Children Hospital, a afirmat că injectarea acestor microparticule în fluxul sangvin al animalelor cu un nivel scăzut al oxigenului din sânge a dus la refacerea concentraţiei de oxigen într-un interval de doar câteva secunde.

Soluţia lichidă care conţine microparticulele se poate transporta uşor şi poate stabiliza pacienţii sau victimele aflate în situaţii-limită. Astfel se câştigă timp, necesar echipelor medicale de intervenţii şi clinicilor de urgenţă pentru salvarea vieţii victimelor.

Cercetătorii au folosit unde sonice de intensitate mare pentru a amesteca lipidele şi oxigenul, obţinând particule cu diametrul de 2-4 micrometri, în care oxigenul este "prins" în interiorul învelişului lipidic. Soluţia ce conţine particulele - şi în care oxigenul reprezintă 70% din volum - se poate amesteca uşor cu sângele uman. Microparticulele astfel obţinute pot transporta de 3-4 ori mai mult oxigen decât globulele roşii din sânge (foto).

"Microparticulele sunt un substitut pe termen scurt al alimentării cu oxigen a pacienţilor aflaţi în situaţii-limită. Este o metodă dovedită şi sigură prin care se poate injecta oxigen în acele minute cruciale în care viaţa victimei trebuie salvată înainte de transportarea ei la o unitate medicală specializată pentru urgenţe. Eventual, microparticulele pot fi depozitate în seringi speciale, putând fi astfel la îndemâna echipelor de intervenţii din spitale, ambulanţe sau elicoptere, pentru a stabiliza victimele care au dificultăţi de respiraţie", declară dr. John Kheir.

Microparticulele vor fi administrate doar pentru o perioadă scurtă de timp, între 15-30 minute, deoarece sunt livrate organismului prin intermediul unui fluid care poate afecta fluxul sangvin dacă este administrat în cantităţi mari. Dr. Kheir subliniazăt că particulele respective sunt diferite de substitutele de sânge, care transportă oxigenul, dar nu sunt folositoare atunci când plămânii nu le pot oxigena. Spre deosebire de substitutele de sânge, microparticulele sunt utile în situaţiile în care plămânii sunt complet inactivi.

Administrarea intravenoasă a oxigenului a fost aplicată pentru prima dată în lumea medicinii cândva la începutul secolului XX, însă experimentele de atunci nu s-au soldat cu succesul aşteptat: în loc de oxigenarea eficientă a sângelui, se ajungea la cazuri periculoase de embolie.

"Noi am rezolvat în prezent această problemă prin împachetarea oxigenului în particule microscopice dizolvabile. Acestea sunt capabile să se strecoare chiar în vasele capilare, unde oxigenul liber s-ar putea bloca", adaugă dr. Kheir. 

Surprinzătorul rol benefic al grăsimii abdominale

O anumită parte din ţesutul adipos din regiunea stomacului ar putea juca un rol important în reglarea sistemului imunitar, spun oamenii de ştiinţă.

Specialiştii cred că noua descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor medicamente pentru pacienţii care beneficiază de transplanturi de organe sau care suferă de boli autoimune, precum lupus sau boala Crohn.

Grăsimea identificată de cercetătorii de la Universitatea Loyola din Chicago se găseşte în formaţiunea numită epiploon sau omentum, un strat de ţesut gras din interiorul abdomenului, ataşat de stomac şi care atârnă în faţa intestinelor, protejându-le. Epiploonul este unul dintre principalele depozite de grăsime din corp. Pe măsură ce grăsimea se acumulează, stratul de epiploon se îngroaşă şi produce extinderea pielii.

Oamenii de ştiinţă au explicat că epiploonul "are forma unui şorţ şi se poate întinde precum aluatul de pizza". Deşi funcţia sa fiziologică nu a fost înţeleasă pe deplin, doctorii cunoşteau de mult timp faptul că ataşarea epiploonului de un organ vătămat ajută la vindecare.

Profesorul Makio Iwashima a demonstrat că epiploonul conţine trei tipuri de celule: celule stem adulte, celule care reduc inflamaţia acută şi celule care previn răspunsurile imunitare care nu sunt necesare. Toate aceste celule joacă rol important în vindecarea altor ţesuturi.

În urma cercetării, specialiştii au concluzionat că funcţia principală a epiploonului este de a acumula celule care participă la vindecarea şi regenerarea ţesuturilor.

O simplă injecţie poate transforma orice bărbat într-un mascul irezistibil?

Ce aţi spune dacă un tratament simplu ar avea posibilitatea de a transforma un bărbat fără vlagă şi deprimat într-un Adonis viril? Autorii unui nou studiu medical susţin că injecţiile cu testosteron ar fi un remediu magic pentru bărbaţii de vârstă medie.

La cercetarea realizată de oamenii de ştiinţă din Germania au luat parte 115 bărbaţi care aveau un nivel scăzut de testosteron. Timp de 5 ani, aceştia au fost injectaţi frecvent cu acest hormon. Rezultatele au arătat că subiecţii au pierdut în medie 16 kilograme, în timp ce talia lor s-a micşorat de la 107 cm la 98 cm.

Cercetătorii au explicat că fenomenul se datorează capacităţii testosteronului de a stimula creşterea masei musculare; or, ţesutul muscular arde multe calorii şi măreşte rata metabolismului. Tratamentul a adus şi beneficii precum reducerea indicelui de masă corporală, a nivelului de colesterol şi a zahărului din sânge. Conform opiniei cercetătorilor, nivelul crescut de testosteron ajută la creşterea energiei şi a motivaţiei de a face exerciţii fizice.

Încă din anii '80, unii oameni de ştiinţă şi companiile de medicamente au încurajat tratarea bărbaţilor de vârstă medie cu testosteron, sugerând că hormonul nu numai că ajută la pierderea greutăţii în exces, ci şi că stimulează apetitul sexual.

Aşa a luat naştere ideea conform căreia bărbaţii ating un fel de "menopauză masculină", perioadă în care ei trec printr-o schimbare fizică. Doctorul Malcolm Carruthers, cel mai cunoscut susţinător al terapiei cu testosteron, susţine că bărbaţii cu vârste peste 50 de ani ar trebui să urmeze acest tratament. Alţi doctori cred că, odată cu înaintarea în vârstă, creşte rezistenţa la testosteron, motiv pentru care nivelul normal al hormonului din sânge nu este suficient. Mai mult, unele studii au reliefat faptul că există o legătură între nivelul scăzut de testosteron şi apariţia diabetului de tip 2.

Însă unele dintre aceste studii au fost realizate de cercetători ce lucrau pentru companii farmaceutice care produceau suplimente cu testostron, deci obiectivitatea lor este discutabilă.

De altfel, testosteronul nu are o reputaţie bună, fiind cunoscută implicarea sa în comportamentul violent şi riscant. Mai mult, unele cercetări sugerează că suplimentele alimentare de acest gen pot provoca apariţia cancerului şi a cheagurilor de sânge. Totodată, suplimentele cu testosteron pot favoriza apariţia policitemiei, o boală caracterizată printr-un număr anormale de mare de globule roşii şi care poate cauza atacuri de cord, atacuri vasculare cerebrale, statisticile demonstrând că bărbaţii care urmează terapia hormonală cu testorsteron sunt de patru ori mai predispuşi să sufere de această problemă. Alte efecte adverse includ calviţia şi ginecomastia.

Cu toate acestea, dr. Carruthers a declarat că, în urma unui studiu efectuat de el pe un eşantion de 1.500 de bărbaţi care au primit injecţii cu testosteron timp de 15 ani, nu s-a evidenţiat faptul că subiecţii ar fi fost mai predispuşi la apariţia cancerului decât restul bărbaţilor.

Există şi alte opinii: profesorul Gary Wittert, de la Universitatea din Adelaide, Australia, afirmă, citând rezultatele unui studiu realizat pe 1.500 de bărbaţi cu vârste între 35 şi 80 de ani, că nivelul de testorsteron nu scade dramatic odată cu înaintarea în vârstă decât la acest bărbaţi care au un stil de viaţă nesănătos. Terapia de substituţie cu testosteron nu rezolvă celelalte probleme asociate cu obiceiurile nesănătoase.

Aceeaşi părere o are şi Fred Wu, profesor la Universitatea din Manchester; el afirmă că scăderea nivelului de testosteron nu este cauza obezităţii şi a altor probleme de sănătate apărute la bărbaţii de vârstă mijlocie, ci este mai degrabă un simptom al deteriorării stării generale de sănătate. E important să se identifice problemele care au determinat scăderea nivelului de testosteron şi să se ia mpsuri pentru rezolvarea lor. Schimbările pozitive în stilul de viaţă, precum eliminarea excesului de greutate şi intensificarea activităţii fizice, pot avea ca efect revenirea la normal a concentraţiei testosteronului. 

Palatele pierdute ale Capitalei: Cutremurul din ’77 și obsesia lui Ceaușescu ne-au pus la pământ comorile

Palatul Sturdza, aflat pe locul de lângă clădirea actuală a Guvernului, Palatul Artelor din Parcul Carol I sau Muzeul Simu sunt doar câteva dintre comorile dispărute, dar care odinioară făceau faima Bucureștilor.

Istorisirile despre şarmul Bucureştiului interbelic nu sunt puţine. Bulevardele aerisite, casele impunătoare, cochete şi eleganţa societăţii de atunci, i-a adus urbei noastre faima de Micul Paris. Dar, după cel de-Al Doilea Război Mondial, situaţia economică şi mai ales cea politică, a făcut ca autorităţile acelor vremuri să desconsidere, printre altele, bogăţia arhitecturală şi urbanistică a oraşului.

Pe lângă aceasta, după devastatorul cutremur din martie 1977, Nicolae Ceaușescu a început să-şi pună în practică ideea “sistematizării” Capitalei. Istoricul Marian Matei este de părere că, deşi am avut un start bun, avantajul nostru a dispărut în timp, datorită vremurilor grele pe care Bucureştiul le-a traversat: “Astăzi, cu greu ne mai putem imagina oraşul nostru ca fiind unul bine organizat din punct de vedere urbanistic. Haosul şi interesele personale au impus direcţia unui oraş fără identitate, iar reperele cultural – arhitecturale au dispărut unul câte unul”.

Ce a urmat în vremea comuniştilor avea să afecteze şi să marcheze Bucureştiul ireversibil. “Frenezia demolărilor din anii `80, a făcut ca zone întregi din ce fusese Micul Paris să fie șterse de pe fața pământului și înlocuite cu şiruri de blocuri pe care azi le definim drept ”zone comuniste” sau cu construcţii administrative gigant, iar palatele şi frumoasele cădiri de pe bulevardele Bucureştiului s-au transformat în praf ”, a explicat Marian Matei.

Printre edificiile care odinioară constituiau mândria oraşului se număra şi Palatul Ministerului Afacerilor Externe din Piaţa Victoriei, pe locul de lângă actuala clădire a Guvernului. Construcţia, cunoscută şi ca Palatul Sturdza, a fost construit între anii 1898 şi 1901 şi proiectat de către arhitectul Iulius Reiniqke. Imobilul aparţinea prinţului Grigire M. Sturdza, fiul domnitorului Mihail Sturdza. După moartea prinţului, familia a vândut clădirea statului care a transformat-o în sediu al Ministerului Afacerilor Externe. În anii 1930, clădirea este demolată pentru a se construi un nou Minister al Afacerilor Externe.

Palatul Artelor, demolat în 1943

O altă bijuterie de istorie şi arhitectură urbană care astăzi nu mai există era şi Palatul Artelor din Parcul Carol. El a fost construit şi inaugurat la expoziţia jubiliară din 1906 din Parcul Carol I. Clădirea fusese gândită ca muzeu în ideea conservării trecutului neamului românesc “de la constituirea lui şi până în prezent”. Palatul a fost demolat în 1943 pentru ca în locul său să se ridice “Cimitirul Eroilor Neamului”, memorial care urma să cuprindă monumentul eroilor neamului, muzeul militar, cimitirul propriu-zis, precum şi clădirile administrative. Edificiul a rămas însă în paragină până prin anii 60 când comuniştii l-au demolat pentru a face loc mausoleului PCR.

Muzeul Simu, înlocuit cu magazinul Eva

Muzeul Simu, aflat pe locul unde astăzi este amplasat blocul Eva, pe Bulevardul Magheru nr. 9, a fost inaugurat în 1910 şi a reprezentat unul dintre primele instituţii private de acest fel. Muzeul, în forma unui templu antic, a fost fondat de academicianul Anastase Simu (1854-1935), fiul al unor moşieri bogaţi din zona Brăilei. Simu era doctor în ştiinţe politice şi administrative şi mare colecţionar de artă. El a considerat necesar să ridice o casă de artă în Bucureşti cu scopul de a constribui la educaţia cetăţenilor.

În 1927, donează statului clădirea împreună cu bogata sa colecţie de artă (peste 1.200 de piese). Muzeul Simu a fost demolat de comunişti în 1960 pentru a se construi în locul său magazinul de confecţii Eva şi blocul cu acelaşi nume. O parte dintre operele de artă se află astăzi la Muzeul Naţional de Artă.

High Life, simbolul burgheziei bucureştene

Hotelul High Life era situat în apropierea actualei Biblioteci Universitare din Piaţa Palatului Regal. Nu se cunoaşte anul în care a fost construit somptuosul edificiu dar, în cronicile vremii, acest hotel figurează ca fiind unul dintre simbolurile burgheziei bucureştene. Această clădire era una dintre cele mai mari din Bucureştiul interbelic întinzându-se de la actuala parcare din faţa restaurantului Cina şi până pe locul parcării de lângă actualul monument al eroilor revoluţiei din 1989.

Toate delegaţiile străine opreau invariabil aici, iar bogaţii acelor vremuri îşi făcuseră un obicei din a cina pe terasa Hotelului High Life. În anii ’30, după ce Palatul Regal a fost mistuit de un incendiu de proporţii s-a luat hotărârea ca întreaga zonă din jur să fie regândită din temelii. Astfel, Hotelui High Life a fost demolat în anii 1939 - 1940 pentru sistematizarea corelată cu clădirea noii Case Regale şi cu construcţia palatului Ministerului de Interne, clădire care găzduieşte încă aceeaşi instituţie, deşi a fost reproiectată pe vremea comuniştilor. În aceeaşi zonă se mai afla şi Hotelul Imperial care a avut aceeaşi soartă, din cauza aceluiaşi plan de urbanizare.

Fostul Teatru Național

Teatrul Naţional a fost construit între anii 1846-1852 pe Calea Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor de către arhitectul Heft. Imobilul a fost distrus în 24.08.1944 în timpul bombardamentului german din cel de-al doilea Razboi Mondial, iar în anii 2000 a fost construit pe acest loc un bloc-hotel de sticlă – Novotel, care păstrează arhitectura intrării în vechiul teatru.

Palatul Cantacuzino, bijuteria cea mai de preţ

Una dintre cele mai frumoase clădiri care fac şi astăzi faima Capitalei este Palatul Cantacuzino, cunoscut ca Muzeul Naţional „George Enescu”. Clădirea în stil baroc se află pe Calea Victoriei, în apropierea Pieţei Victoriei şi a fost constuită în 1898-1900 de către arhitectul Ion Berindey pentru Grigore Cantacuzino, cunoscut şi sub porecla de „Nababul”. Acesta din urmă era una dintre personalităţile marcante ale politicii din acea vreme şi printre cei mai bogaţi români de la începutul secolului XX.

Palatul avea faima celui mai exclusivist loc din Bucureşti unde se ţineau baluri şi serate extraordinare organizate de Mihail Cantacuzino, împreună cu Maruca Rosetti. Printre oaspeţii de vază al acestor evenimente se număra compozitorul George Enescu, viitorul soţ al Marucăi. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în această clădire a funcţionat sediul preşedinţiei Consiliului de Miniştri. În 1956, Palatul Cantacuzino devine muzeu dedicat muzicianului George Enescu.

Acesta este SeaOrbiter: cel mai nou concept de navă din lume

Ceea ce pe vremuri ţinea de domeniul SF, astăzi devine tot mai des realitate. Aşa este SeaOrbiter Ocean Explorer, un concept naval imaginat de arhitectul francez Jacques Rougerie. SeaOrbiter va fi prima navă verticală din lume. Va măsura 51 metri înălţime şi mai mult de jumătate din ea va fi sub suprafaţa apei.

Lucrările pentru construirea sa vor demara în luna octombrie a anului curent, constuctorii estimând că va fi lansat la apă în anul 2013. Costurile totale ale proiectului ating cifra de 57,7 milioane USD. Nava va fi proiectată în principal pentru a observa şi studia vieţuitoarele din mări şi oceane.

Mai mult decât atât, constructorii săi îşi propun ca SeaOrbiter să lanseze un nou standard în cercetarea ştiinţifică, permiţând oamenilor de ştiinţă să monitorizeze vieţuitoarele marine în timp real. În acest scop, o echipă de 18 cercetători va locui la bordul navei.

"Acest vas vertical va găzdui permanent un număr de 18 oceanografi care vor observa miracolul vieţii din oceane", declară Jacques Rougerie.

Nava semi-submarin va avea o cameră subacvatică situată la 31 metri sub apă. Deasupra, pe punte, va fi amenajată o terasă specială de unde vor putea fi observate păsările marine şi unde oamenii se vor relaxa.

Vasul va fi dotat cu echipament special de observare, cu transmisie prin satelit, în timp ce un modul presurizat le va permite cercetătorilor să studieze zonele neexplorate din Oceanul Planetar. Se anticipează, de asemenea, că designul vasului va include surse de energie regenerabilă precum cea solară, eoliană sau energia valurilor.
Proiectul SeaOrbiter va fi prezentat publicului sub forma unui model la scară 1:20, care va fi expus în cadrul Expoziţiei Internaţionale din Yeosu, Coreea de Sud.

Descoperire-surpriză: stresul poate avea efecte benefice asupra sistemului imunitar

Toată lumea ştie că stresul are un efect negativ asupra sănătăţii. Acest lucru nu este neapărat adevărat, susţin cercetătorii de la Universitatea Stanford, care au descoperit un important efect benefic pe care stresul îl poate avea asupra sistemului imunitar.

Corpul poate beneficia de un impuls binefăcător atunci când stresul activează sistemul de „luptă sau fugă”, au descoperit cercetătorii.

Legătura dintre stres şi sistemul imunitar are la bază modul în care hormonii de stres se mobilizează şi ajung la diferite organe, precum pielea, ce ar putea fi afectate în cazului unui atac. Această reacţie este importantă, deoarece celulele sistemului imunitar joacă un rol esenţial în vindecarea rănilor şi în uciderea bacteriilor infecţioase.

Firdaus Dharbar, coordonatorul studiului şi totodată profesor de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale în cadrul Universităţii Stanford, a spus că rezultatele cercetării descriu un sistem extrem de eficient prin care corpul detectează pericolele şi se pregăteşte să se protejeze.

„Sistemul imunitar în sine nu poate şti că un leu tocmai se pregăteşte să alerge persoana în cauză, sau că aceasta este supusă unei operaţii. Dar creierul ştie. Creierul, prin eliberarea acestor hormoni de stres, pregăteşte sistemul imunitar pentru a gestiona aceste provocări”, a explicat specialistul.

Cercetătorii au studiat şobolani care au fost ţinuţi în condiţii de stres, prelevând probe de sânge de la aceştia de-a lungul a două ore pentru a observa prezenţa hormonilor de stres şi a agenţilor sistemului imunitar. Specialiştii au observat că trupurile şoarecilor eliberau 3 hormoni de stres importanţi – noradrenalina, epinefrina şi echivalentul cortizolului – în mai multe etape. Aceste cicluri ale hormonilor aveau ca efect transportarea celulelor imune din splină şi măduvă în sângele animalului şi, în cele din urmă, la piele.

Oamenii de ştiinţă spun că oamenii reacţionează într-un mod similar la stres. Dharbhar afirmă că stresul pe care oamenii îl au atunci când ştiu că urmează să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale ar putea să aibă un efect benefic, ajutându-i să se vindece după operaţii.

Doctorii avertizează însă că stresul este bun doar în cantităţi moderate. Atunci când corpul este supus stresului pentru perioade îndelungate, săptămâni şi luni la rând, efectul va fi unul nociv. Numeroase afecţiuni, de la problemele de inimă până la maladiile gastrointestinale, sunt agravate de prezenţa stresului de lungă durată.

„Strămoşii noştri aveau nevoie de un sistem imun viguros, pentru a lupta împotriva microbilor care intrau în corp atunci când erau atacaţi de un animal sălbatic, o situaţie extrem de stresantă. Dar dacă stresul devine o situaţie zilnică şi se menţine pentru o lungă durată, atunci ne vom face şi nouă înşine rău, nu doar microbilor”, a explicat Dr. Redford Williams, directorul Behavioral Medicine Research Center din cadrul Universităţii Duke.

Cati megapixeli are ochiul uman?

O camera foto performanta are deja peste 10 megapixeli , inghesuiti pe un chip nu mai mare decat ochiul uman. Dar ochiul nostru?

Retina umana are circa 5 milioane de conuri receptoare, care ne permit sa percepem culorile. Astfel, se poate spune ca avem 5 megapixeli rezolutie standard. Dar asta e doar inceputul.

Exista 100 de milioane de bastonase care detecteaza contrastul monocrom si care ne permit sa avem acuitate vizuala. Dar nici acesti 105 milioane de ‘pixeli’ nu sunt de ajuns pentru a defini ochiul uman.

Creierul nostru foloseste ambii ochi pentru a compune o imagine panoramica, si pentru a putea distinge detalii extrem de fine, de exemplu doua linii care sunt separate de cel putin 0.01 grade. Un calcul pe care il puteti gasi aici arata ca datorita acestui lucru, si luand in considerare campul uman de vedere de circa 120 de grade, rezolutia vederii noastre este de 576 de megapixeli!

Suntem insa capabili si sa “citim” imagini cu o rezolutie mult mai mica, cum sunt imaginile tiparite, pe care ochiul nostru le interpreteaza in ansamblu, desi daca este focusat inadins este capabil sa vada si detaliile (miile de punctulete care alcatuiesc o imagine).

In plus, ca o curiozitate, femeile au mai multe conuri decat barbatii, fiind astfel mai capabile sa distinga culoarea, pe cand barbatii au mai multe bastonase, ceea ce le permite sa vada mai bine in intuneric.

De ce avem nevoie de iod?

Sarea si nucile amintesc cel mai des de iod, un element care este de altfel foarte important pentru sanatatea unei personane, insa care de cele mai multe ori nu este in organism in cantitati suficiente. Cea mai mare cantitate din organism este concentrata in glanda tiroida. Lipsa sa sau existenta unei cantitati minime in aceasta glanda ne poate face sa ne ingrasam sau sa ne concentram mai greu si chiar sa fim lipsiti de energie si apatici.
Lipsa de iod din ratia zilnica de alimente era suplimentata de mici pastile ce erau date scolarilor (din ciclul gimnazial), asta deoarece rezultatele cercetarilor sunt alarmante atunci cand vine vorba daca oamenii il iau din alimente. Un principal motiv ar fi faptul ca cei mai multi nu cunosc ce alimente au iod in cantitati importante, pentru a le include astfel in dieta alimentara. Pe de alta parte, modul in care astazi sunt cultivate anumite plante, multe dintre ele ajungand in supermarket, ridica un semn de intrebare, daca alimentele dintr-o agricultura extensiva mai contin substantele pe care ar trebui sa le aiba.

Ce semne ne pot da de inteles ca exista o lipsa de iod in organism, pe langa cele mentionate deja mai sus? Si faptul ca o persoana se ingrasa si nu mai poate sa slabeasca facand miscare si urmand o dieta este un semn. Apoi o piele palida, un par care nu mai are luciu, chiar si starile de depresie la care se edauga extenuarea fizica pot fi un semn. Acest element este de altfel cel responsabil pentru cum arata parul, unghiile si pielea. Asadar, doamnele si domnisoarele ar trebui sa fie mult mai atente in ceea ce priveste mentinerea unui echilibru. Dar si domnii trebuie sa fie in alerta, deoarece lipsa de iod ii face sa cheleasca, un lucru ce este privit de multe persoane ca fiind inestetic. Lipsa sa din glanda tiroida face ca organismul sa nu mai poata sa arda corespunzator grasimile. Iata asadar explicatia pentru care se produce ingrasarea fara a putea sa se mai scada in greutate.

O doza din acest mineral de culoare violeta necesara organismului este de 150 mcg (micrograme). Daca este vorba de un copil, doza poate fi mai mare. La fel si pentru femeile ce asteapta un copil. Dar daca se doreste controlarea cantitatii acesteia si cresterea ei, ce alimente ar trebui consumate? In primul rand, o mare cantitate de iod poate fi luata din alge, una dintre cele mai recomandate fiind alga Kelp. Suplimente alimentare ce contin extracte din aceasta pot fi achizitionate din magazinele de specialitate. Urmeaza apoi fructele de mare care contin de asemenea cantitati importante, pestele (cele mai recomandate specii sunt somnul, pastravul si tonul), carnea si, nu in ultimult rand, laptele. Mai este insa un singur lucru de luat in considerare, si anume ca din toate acestea, procentul poate scadea daca sunt preparate termic. Asadar, se prefera sa fie mancate in stare naturala, fie suplimentate si prin altceva.

Acest mineral este extrem de important si pentru dezvoltarea inteligentei la copii. Este asadar esential ca acesta sa fie prezent in alimentatia copiilor, dar si in cea a femeilor care alapteaza. S-au facut chiar studii care au reusit sa dovedeasca legaturi intre consumul de iod si coeficientul de inteligenta pe care unele persoane il aveau. Copiii pot sa acuze chiar si tulburari de crestere. Femeile gravide care au o dieta echilibrata si iau doza zilnica se feresc de astfel de o nastere prematura, de un eventual avort prematur si nu vor avea copii cu retard mintal.

Faptul ca acest element se gaseste in sare poate face multe persoane sa considere ca de fapt isi iau doza zilnica. Insa nu este una suficienta si in plus sunt persoane care nu au voie sa consume sare in cantitati mari. In plus daca aceasta este adaugata in mancare, in timp ce aceasta fierbe iarasi, cantitatea de iod continuta scade, iar daca nu este ferita de umiditate si nu se respecta indicatiile date pe ambalaj, consecintele sunt aceleasi. Asadar, nu toate cantitatile pe care credem ca le aducem in organism sunt si reale.

Suplimentele alimentare ce contin acest mineral nu sunt recomandate daca nu sunt prescrise de medic. Asta deoarece sunt persoane ce sunt alergige. De asemenea, nu poate fi consumat nici de cele ce au cancer tiroidian. Acest element minune mai poate fi gasit si in mere, soia, si desigur ceapa si sfecla.

Ne poate ajuta si atunci cand vine vorba de bataturi sau de diverse micoze ale pielii. Trebuie aplicata in zonele respective, cu ajutorul unui tampon, o tinctura ce poate fi procurata de la farmacie. Si pentru ca sezonul rece a inceput deja, acesta este recomandat si in lupta contra racelii, a durerilor din gat si, nu in ultimul rand, a tusei puternice. Ajuta chiar si la reducerea pigmentatiei produse de vanatai. Se tamponeaza vanataia fara a se insista, deoarece iodul poate arde pielea. 

Pericolele ce se ascund pe Facebook

Reteaua de socializare Facebook, devenita in cativa ani cel mai activ si deopotriva popular website pe acest segment, nu este insa si cea mai sigura alternativa de comunicare pentru utilizatorii din lumea intreaga, indeosebi pentru aceia care nu dau atentie pericolelor reale ce se ascund pe cea mai populara retea de socializare. Fie ca vorbim de confidentialitatea fiecarui utilizator in parte ori de intimitate in adevaratul sens al cuvantului, fie de securitatea online, ar trebui sa fim cu toti constienti de pericolele la care ne expunem atunci cand ne inregistram pe acest website. Mai mult decat atat, ar trebui sa stim ca, odata cu popularitatea, vin si oportunistii, apar si pericolele, cu atat mai mult cu cat criminalii informatici au tot mai multe metode la indemana pentru a-si atinge scopurile deloc ortodoxe.

Poate unul dintre cele mai mari pericole care se ascund pe Facebook este hackingul direct, in urma caruia criminalii informatici pot obtine diferite privilegii, de cele mai multe ori materiale. In alta ordine de idei, hackerii pot afla parola unui cont de Facebook, in acest sens, metodele fiind pe cat de multe, pe atat de nebanuite de unii dintre noi; poate si de aceea, este atat de important sa nu divulgam toate informatiile private, care, in definitiv, tin strict de viata noastra personala. In cazul in care afla parola respectivului cont ori mai multor conturi, acesta sau acestea vor fi vandute acelora care le pot folosi pentru a obtine venituri financiare, informeaza site-ul msnbc.com Si nu trebuie sa ne miram, intrucat exista zeci de mii, chiar sute de conturi fantoma, care au un singur scop, si acela in niciun caz legat de socializarea la care tot mai multi se refera in zilele noastre. Si, odata ce contul respectiv a fost preluat, apar si mai multe probleme: exista posibilitatea ca pe Wall sa apara diferite link-uri ce pot instala programe de tip malware in PC-urile celor ce le acceseaza ori, cel mai probabil, cel care a preluat acel cont poate sa apeleze la tertipuri vechi, dar care ar tine la ceilalti utilizatori, de genul „incarcati-mi si mie cartela etc”.

Ba chiar, exista riscul ca hackerul respectiv sa incerce sa ii aduca prejudicii de imagine utilizatorului al carui cont l-a preluat abuziv, incalcand legea. Un alt pericol, poate la fel de real, ce se ascunde pe Facebook este cel legat de site-urile false; nu de putine ori, am fost invitati sa accesam diverse link-uri ori aplicatii, care, odata ce am cazut in capcana lor, ne cereau sa introducem din nou adresa de e-mail si parola. In acest caz, este foarte important, inainte de toate, sa folosim o conexiune securizata si sa verificam intotdeauna daca URL-ul paginii de Facebook incepe cu HTTPS://, unde litera finala S provine de la Secure. Prin urmare, trebuie sa fim extrem de atenti la absolut toate aplicatiile de pe Facebook, intrucat multe dintre acestea nu cauta in niciun chip sa ne faca sa ne simtim bine, ba dimpotriva. In final, un alt pericol ar fi legat de prelucrarea datelor neprotejate. Exista riscul ca informatii precum adresa de e-mail, numarul de telefon etc. sa devina publice. Ba mai mult decat atat, daca suntem prea generosi cu informatiile de pe profilul nostru, este posibil ca cei rau intentionati sa incerce sa ne afle parola, si nu ne referim neaparat la cea a profilului de Facebook, dar si a adresei de e-mail s.a.m.d. Prin urmare, daca am decis sa ne inregistram pe reteaua de socializare Facebook, trebuie, totodata, sa ne asumam si aceste pericole ce ne pandesc, incercand insa cu tot dinadinsul sa ne protejam informatiile si, in definitiv, viata personala. 

Mierea de manuka, mai tare decât cele mai puternice antibiotice!

Mierea de manuka ar putea fi folosită în combaterea infecţiilor greu de tratat, care sunt rezistente la antibiotice. Experimentele efectuate în laborator au demonstrat că bacteriile găsite în răni sau aflate pe diferite suprafeţe ale spitalului pot fi eliminate cu ajutorul mierii.

Profesorul Rose Cooper de la Universitatea Cardiff din Wales a descoperit eficienţa acestui tip de miere produsă de albinele care folosesc copacii manuka, ce se găsesc doar în Noua Zeelandă.
O versiune specială a acestei mieri, filtrată şi fără impurităţi, este folosită deja în întreagă lume la fabricarea produsele moderne de îngrijire a rănilor. Calităţile antiseptice ale acestei mieri sunt cunoscute de localnici de sute de ani.

Cercetătorii au vrut să înţeleagă mai bine proprietăţile mierii de a lupta împotriva bacteriilor şi de a vedea dacă acestea ar putea ajuta la combaterea unor infecţii ce nu răspund la antibiotice, întâlnite adeseori în spitale.

Testele făcute de profesorul Cooper pe două tipuri de bacterii - streptococi şi preudomonas - a arătat că mierea de Manuka pot opri ataşarea bacteriilor la ţesutul uman, care este un pas important în iniţierea de infecţii acute. De asemenea, oprirea ataşamentului blochează formarea biofilmelor, care protejează bacteriile de antibiotice şi conduc la agravarea infecţiilor.

Lucrarea recentă a demonstrat că mierea poate face ca MRSA (infecţia cu Stafilococus aureus) să fie mai sensibilă la antibiotice, cum ar fi oxacilina. Profesorul Cooper a declarat că "acest lucru indică faptul că antibioticele existente pot fi mai eficiente împotriva infecţiilor rezistente atunci când sunt utilizate în combinaţie cu mierea de Manuka".

De asemenea, doctorul Rose Cooper a avertizat oamenii să nu încerce acest tratament la domiciliu cu miere cumpărată din comerţ: "Nu recomandăm mierea găsită în magazine. Noi folosim mierea creată special pentru medicină, ce nu poate fi găsită în comerţ".

Daca suntem atat de inteligenti, de ce ni se micsoreaza creierele?

Conform unor noi teorii, creierul uman a inceput sa isi piarda din volum incepand cu Epoca de Piatra.

Afirmatia-bomba vine de la antropologul Universitatii din Wisconsin John Hawks, care, enumerand, in cadrul unei lucrari, o lista de schimbari produse asupra scheletului si craniului uman dupa Epoca de Piatra, a adaugat nonsalant ca "de asememenea, este limpede ca si creierul ni s-a miscorat".
Potrivit cercetatorului, continutul cranian al omului s-a aflat intr-o dezvoltare permanenta vreme de aproximativ doua milioane de ani, de-a lungul evolutiei. Dar, la un moment dat, a inceput manifestarea procesului invers.

Din date propriu-zise reiese ca in ultimii 20.000 de ani, volumul mediu al creierului uman barbatesc s-a diminuat, de la 1.500 centrimetri cubi, la 1.350 cc, pierzand un fragment de dimensiunea unei mingi de tenis. Creierul feminin s-a micsorat si el in proportie aproximativ similara.

Iar schimbarea a avut loc indiferent de pozitia geografica - in Asia, Europa, Afrlica, peste tot. Mai mult, daca aceasta rata de "comprimare" isi va mentine evolutia si in urmatorii 20.000 de ani, creierele speciei noastre se vor apropia, ca dimensiune, de cele care caracterizau specia Homo erectus, o ruda care a trait cu o jumatate de milion de ani in urma si care avea un volum cerebral de numai 1.100 cc.

Conform unor teorii, misterul creierului micsorat ar avea ca raspuns faptul ca un craniu de mari dimensiuni ar fi fost necesar supravietuirii in Paleoliticul Superior, perioada caracterizata de frig si de activitati exterioare caminului. O alta perspectiva sustine ca craniile s-au dezvoltat pentru a se adecva unei diete bazate pe iepuri, caprioare, vulpi si cai. Prin urmare, pe masura ce hrana noastra a devenit mai usor de cpnsumat, si capetele noastre s-ar fi oprit din crestere. In plus, se pare ca, pe masura de societati complexe au inceput sa se formeze, creierele "au intrat la apa", deoarece oamenii nu mai aveau nevoie sa fie atat de inteligenti pentru a supravietui.

De ce depinde fericirea noastră?

O nouă cercetare sugerează că fericirea nu depinde de statut şi de bani, ci de cât de admiraţi şi respectaţi suntem.

Într-o nouă lucrare, Cameron Anderson de la Şcoala de Afaceri Haas din cadrul Universităţii California a studiat relaţia dintre diferite statuturi şi senzaţia de bine. Ideea studiului are la bază alte cercetări care sugerează că statutul socioeconomic ridicat (un venit mare şi o educaţie aleasă) nu ajută la atingerea fericirii. Cu toate acestea, multe teorii sugerează că statutul social este responsabil pentru fericire.

Acum, Anderson şi colegii săi au elaborat o teorie confom căreia un statut sociometric mai înalt (care include admiraţia şi respectul membrilor din grupul de prieteni) ar putea sta la baza obţinerii fericirii.

Pentru a putea testa teoria, Anderson a realizat patru studii. În primul studiu au fost implicaţi 80 de studenţi adunaţi din 12 campusuri diferite. Statutul sociometric al fiecărui student a fost calculat în funcţie de poziţia sa în grup. De asemenea, studenţii au fost rugaţi să răspundă unor întrebări legate de venitul lor şi bunăstarea socială. În urma rezultatelor s-a constat că nu statutul socioeconomic aduce satisfacţia, ci cel sociometric.

Cercetătorii au întărit rezultatele primului studiu printr-o a doua cercetare, care a inspectat un eşantion mai mare şi mai divers de participanţi şi prin care s-a constatat că relaţia dintre statutul sociometric şi fericire ar putea fi explicată, cel puţin parţial, de sentimentul de putere şi acceptare socială pe care studenţii au mărturist că le deţin în relaţia cu membrii grupurilor în care se încadrează.

Într-un al treilea studiu, Anderson şi colegii săi au furnizat dovezi că relaţia dintre statutul sociometric şi fericire ar putea fi evocată şi manipulată într-un cadru experimental. În al patrulea studiu, cercetatorii au decis sa urmărească relaţia de cauzalitate în lumea reală. Urmărind studenţii într-un program de MBA, au descoperit că modificările în statutul sociometric al participanţilor corespund cu schimbările bunăstării sociale.

Împreună, cele patru studii furnizează dovezi clare care evidenţiază relaţia dintre statutul sociometric şi starea de satisfacţie individuală. Conform lui Anderson, se pare că statutul sociometric este mai important pentru oameni datorită faptului că aceştia au capacitatea de a se adapta în cazul schimbărilor de statut socioeconomic, pe când integrarea socială, sentimentul de a fi acceptat şi respectat sunt valori perene.

De ce bărbaţii au o moralitate mai „elastică” decât a femeilor?

O serie de studii separate au demonstrat că bărbaţii sunt mai predispuşi decât femeile să-şi încalce codurile morale atunci când sunt forţaţi de situaţii critice.

Cercetările au fost demarate de către Cindi May, profesor de psihologie în cadrul colegiului din Charleston, SUA. Conform studiilor, se pare că bărbaţii sunt mai predispuşi să minimalizeze consecinţele unui comportament imoral, să adopte tactici de o etică îndoielnică şi să mintă mai mult şi mai des.

Aceste tipare comportamentale sunt mai pronunţate în societăţile unde succesul este văzut ca un atribut stict masculin, fiind considerat un semn de bărbăţie şi competenţă, iar insuccesul semnifică slăbiciune, laşitate sau neputinţă.

Referindu-se la o altă serie de studii recente efectuate de către Laura Kray, din partea Universităţii din California, şi Michael Hasselhuhn, din cadrul Universităţii din Wisconsin-Milwaukee, Cindy May susţine că bazele acestui tip de comportament pot fi de ordin socio-cultural.

"Aparent, masculinitatea este relativ fragilă şi precară, iar când sunt supuşi diferitelor tipuri de încercări, bărbaţii tind să devină mai agresivi şi defensivi.", subliniază prof. May.

Pentru a-şi testa ipotezele, cercetătorii au efectuat o serie de experimente, folosind un scenariu ce implica negocieri şi decizii legate de o tranzacţie imobiliară cu potenţial de conflict, bărbaţii şi femeile fiind puşi să joace rolul agenţilor imobiliari care intermediau tranzacţia şi să ia decizii care evidenţiau standardele morale ale fiecăruia. Specialiştii au comparat nu doar tipurile de decizii morale luate de bărbaţi şi femei, dar şi factorii personali şi contextuali care le-au influenţat deciziile. Diferitele variante de scenarii au dus la aceeaşi concluzie: bărbaţii sunt mai predispuşi decât femeile să adopte tactici evazive, să facă promisiuni false, să interpreteze subiectiv informaţii şi să-şi saboteze oponenţii.

Totuşi, prof. May declară că, în interpretarea rezultatelor, trebuie să se ţină cont de faptul bărbaţii respectivi au fost supuşi unor situaţii de stres şi competiţie intensă, în care eşecul era văzut ca o amenţare la adresa valorilor asociate cu masculinitatea. E posibil ca, într-un scenariu în care valorile feminine ar fi ameninţate, femeile să fie şi ele înclinate să le apere cu orice preţ.

Însă studiul poate avea o importanţă practică în alegerea unor consilieri sau agenţi imobiliari, de vreme ce standardle etice sunt un factor important în asemenea cazuri.

Plante medicinale – Iarba-mare (Inula helenium)

Iarba-mare (Inula helenium) este o planta perena care creste in regiunile din sud-estul Europei si vestul Asiei. Face parte din familia Ateraceae si este cunoscuta si sub denumirea de lacrimile-Elenei, oman, ochiul-boului. Numele plantei provine de la fiica lui Zeus – Elena – care se spune ca tinea aceasta planta in mana in momentul rapirii sale.

Aceasta planta creste in anumite locuri salbatic si la noi in tara, mai ales pe langa paraie, fanete umede si in zone deluroase cu paduri. Este o planta rezistenta, in pamant are un rizom scurt, de forma cilindrica, carnos, cu grosimea de 2-6 cm, cu diferite cicatrice inelare pe suprafata lui. Radacinile sale sunt lungi de cca. 30 cm, uneori si mai mult, iar grosimea de 2 cm. Tulpina este dreapta, inalta de pana la 1,5 m, puternica si acoperita de perisori mici, in partea superioara ramificata.

De-a lungul tulpinei, chiar de la baza plantei incep frunzele, care sunt mari, de forma alungita-ovala, au marginile dintate, fiecare cu cate un petiol lung. In partea superioara a tulpinei apar frunzele de forma ovala, fara petiol, ce inconjoara tulpina. Ele apar dispuse alternativ, din cauza perisorilor sunt verzi pe partea superioara si albicioase pe cea inferioara. Frunzele externe sunt numite bractee si au o forma lata, sunt moi la atingere, au suprafata acoperita cu perisori si inconjoara capitulul inflorescentei.

Planta prezinta inflorescence mari, de culoare galbena, cu diametrul de cca. 5-7 cm, formate din flori marginale alungite si flori centrale tubuloase. La baza lor florile prezinta un smoc de peri, iar receptaculul este lipsit de perisori. Perioada de inflorire a plantei este din luna iunie pana in luna septembrie.

Rizomul si radacinile plantei au miros foarte placut, aromatic-amar, usor balsamic, camforat. De la iarba-mare se recolteaza rizomul si radacinile care au macar 2-3 ani. Recoltarea se face in lunile de toamna, deoarece atunci continutul de inulina din planta este mai mare. Rizomii si radacinile se scot cu atentie din pamant, se indeparteaza partile aeriene, se spala cu apa, apoi se rup radacinile seci, cioturoase, subtiri si lemnoase. Radacinile prea groase se taie in rondele mici si se pun la uscat in strat subtire la temperaturi de 35ºC. Din 4 kg radacina proaspata se obtine 1 kg radacina uscata. Alaturi de inulina, planta are si un continut de uleiuri volatile, fridelina, alantolactone, helenina, substante fitoncide si altele.

Iarba-mare este o veche planta medicinala a carei radacina are efect diuretic, se foloseste in tuse ca expectorant si calmant. De asemenea este un bun remediu in tratarea bronsitei cronice si a afectiunilor renale. Are proprietati terapeutice anti-parazitare (contra limbricilor), antiseptice, antitusive, tonice etc. Daca este folosita sub forma de infuzie sau macerat in vin ajuta in afectiunile digestive, in cresterea poftei de mancare, in tratamentul problemelor tractului urinar, in dischinezie biliara, litiaza renala si biliara.

Radacina plantei are un bun efect in tratarea unor boli pulmonare, astmului, tusei convulsive, tuberculozei, in calmarea durerilor de dinti. Pentru tratarea ranilor, dermatozelor, sau a bolilor de piele cu eczeme se recomanda aplicarea de comprese cu decoct de radacina de iarba-mare local, direct pe zona lezata, aceasta avand proprietati antiseptice. Decoctul de iarba-mare se realizeaza astfel: se fierb in 250 ml apa aproximativ 3-4 lingurite de radacina maruntita, timp de 10-15 minute. Se strecoara si se foloseste rece.

Persoanele care sufera de insomnie pot bea cu incredere o cana de ceai de radacina de iarba-mare, inainte de culcare. Ceaiul are efect calmant si se prepara astfel: se fierb timp de 10 minute doar 2 lingurite de planta maruntita in 250 ml apa. 

Ninsorile de pe Marte: Planeta Roşie e acoperită de nori de zăpadă

În mijlocul dezolantei ierni marţiene, norii de zăpadă acoperă ambii poli ai Planetei Roşii. Dar, spre deosebire de zăpada de la noi, „fulgii de nea” de pe Marte nu sunt alcătuiţi din cristale de apă îngheţată, ci din cristale de dioxid de carbon.

Mare parte din atmosfera marţiană este compusă din dioxid de carbon, iar în timpul iernilor, temperatura de la polii planetei devine atât de scăzută, încât până şi dioxidul de carbon se solidifică. Recent, cercetătorii din cadrul MIT au calculat mărimea fulgilor de zăpadă de pe Marte.

La prima vedere, se pare că particulele de zăpadă de la Polul Sud marţian sunt mai mici decât cele de al Polul Nord, dar în mod cert, ambele categorii de fulgi au dimensiuni infime, de mărimea unei globule roşii sangvine.

"Sunt particule foarte fine. O ninsoare pe Marte seamănă mai degrabă cu o ceaţă densă, deoarece fulgii sunt foarte mici", declară Kerry Cahoy, profesor de aeronautică şi astronautică în cadrul MIT.

În decursul unui an marţian (care are 687 zile, comparativ cu anul terestru de 365 zile), cercetătorii au mai descoperit că temperaturile scad dinspre toamnă spre iarnă, iar norii de zăpădă se extind de la polii marţieni spre ecuatorul planetei.

Moleculele de dioxid de carbon cristalizate de la Polul Nord marţian au un diametru cuprins între 8-22 microni, iar cele din sud ating un diametru de 4-13 microni.

Cercetătorii americani susţin că analiza detaliată a "fulgilor" de zăpadă marţieni va ajuta la înţelegerea mai bună a climei planetei şi a proprietăţilor şi condiţiilor de deplasare a particulelor de praf din atmosfera lui Marte. 

Dronele vor fi folosite în lupta contra braconajului

Conservaţioniştii din Nepal vor lansa drone în misiuni de supraveghere, în încercarea de a salva de la extincţie tigrii şi rinocerii de pe teritoriul nepalez.

Cei de la WWF Nepal au anunţat că, la începutul acestui an, au testat două drone în Parcul Naţional Chitwan, situat pe câmpiile sudice din Nepal, căminul unora dintre cele mai rare animale din lume. Dotate cu GPS şi camere video, aeronavele ar putea monitoriza animalele şi ar ajuta la identificarea braconierilor, susţine organizaţia.
Donele au o anvergură a aripilor de doi metri şi o autonomie de 25 de kilometri. Ele pot sta în aer 45 de minute, fiind capabile să zboare la o altitudine de 200 de metri.

"WWF Nepal a apelat la tehnologie pentru a înlesni eforturile întreprinse pentru conservarea animalelor din Nepal. Dronele reprezintă cea mai recentă componentă în acest proces. Credem că tehnologia va juca un rol esenţial în monitorizarea speciilor din Nepal şi combaterea traficului de animale sălbatice", a declarat Anil Manandhar, preşedintele organizaţiei din Kathmandu.

Mii de tigri şi rinoceri indieni populau cândva regiunile din Nepal şi India de Nord. În ultimul secol, numărul lor a scăzut dramatic, ca urmare a braconajului şi distrugerii habitatelor. Rinocerii sunt ucişi pentru cornul lor, despre care chinezii cred că are proprietăţi medicinale, iar pentru pielea, carnea şi oasele de tigru există, de asemenea, o mare cerere.

Ultima armă a americanilor: roiurile de drone miniaturale

Dronele „clasice” sunt prevăzute cu armament şi echipamente de supraveghere, fiind active pe teatrele de operaţiuni militare din Irak, Afganistan sau Pakistan. Aceste arme mai puţin obişnuite ucid deseori fără să facă diferenţa între terorişti şi civili nevinovaţi. Dar, conform opiniei specialiştilor, viitorul va aparţine dronelor miniaturale high-tech, care vor supraveghea orice. Aceste mici aparate acţionate de la distanţă există deja şi nu va dura mult până când vor fi folosite pe scară largă în celemai diverse domenii, de la război la spionajul industrial.

Denumite în limbaj specific MAVs ( de la Micro Air Vehicles), dronele de dimensiunea unui bondar au fost prezentate recent în premieră publicului american. În decursul ultimilor ani, începuseră să circule tot mai insistent zvonuri referitoare la bizare mini-obiecte zburătoare, care apăreau ca din senin deasupra grupurilor de manifestanţi din cadrul protestelor anti-război din Statele Unite, înmulţind astfel acuzaţiile cu privire la proiectele guvernamentale americane care vizează crearea unor roboţi-spioni de dimensiunea unor insecte.

Dezminţirile oficialilor, alături de explicaţiile entomologilor care declarau că manifestanţii văzuseră... libelule, nu au convins pe nimeni, iar Tom Erhard, un colonel în retragere din cadrul Air Force şi expert în aparate de zbor neconvenţionale, declara presei: "America poate fi foarte vicleană".

Specialiştii din cadrul Grasp Lab de pe lângă Universitatea din Pennsylvania au arătat recent, într-o conferinţă de presă, un adevărat "roi" format din 20 de mini-drone care zburau în formaţie sincronizată.
În cursul anului 2008, agenţia de cercetări militare din cadrul guvernului american a desfăşurat un simpozion de discuţii cu privire la "gângănii, borgi, bots-i şi arme biologice".

Cercetătorii au creat, în prezent, done de inspiraţie biologică, care pot detecta şi identifica armament nuclear, biologic şi chimic. Statele Unite nu sunt singura ţară cu programe de dezvoltare a micro-dronelor, experimente similare au loc şi în Marea Britanie sau Olanda.

"Natura a rezolvat problema designului aripilor miniaturale încă de acum milioane de ani. Manevrabilitatea insectelor, care permite spre exemplu muştelor să decoleze şi să aterizeze cu mare precizie, poate oferi un avantaj crucial armatelor care au drone capabile de aceeaşi gamă de mişcări. Roboţii-păianjeni imaginaţi de Michael Crichton în filmul său din anul 1980, Runaway, nu mai sunt demult o noutate. Roboţii noştri sunt cu mult mai mici şi mai manevrabili decât cei din filmul respectiv.", declară entomologul Richard Bomphrey din cadrul Universităţii din Oxord, care studiază evoluţia aripilor de insecte în decursul ultimilor 350 milioane ani.

Armata americană doreşte să aibă drone miniaturale care să se poată deplasa în interiorul peşterilor şi clădirilor baricadate, pentru a transmite informaţii importante asupra oponenţilor şi armamentului de care dispun aceştia.

Au intrat zilele în sac? Savanţii estimează că timpul se va opri

Teoria conform căreia timpul se va opri la un moment dat a fost emisă recent de câţiva savanţi spanioli, care încearcă să explice de ce Universul pare să se extindă continuu.

În urma observaţiilor detaliate a supernovelor (stele care au explodat), oamenii de ştiinţă au descoperit că viteza luminii emise de acestea se deplasează mai repede decât în cea din centrul Universului. În prezent, unii cercetători susţin că teoria unei forţe opuse gravitaţiei (este vorba de celebra energie neagră) ar fi greşită, şi din contră, se pare că expansiunea Universului s-a încetinit.

Profesorii Jose Senovilla, Marc Mars şi Raul Vera din cadrul Universităţilor din Ţara Bascilor şi din Salamanca, susţin că decelerarea timpului este una atât de treptată, încât este imperceptibilă pentru oameni.
Studiul lor, publicat recent în prestigiosul periodic Physical Review D, dezvăluie că aşa-zisa energie neagră nu există de fapt, iar timpul se va "micşora" până la punctul în care va deveni inexistent, mult după ce planeta noastră va dispărea.

Încetinirea scurgerii timpului va duce în cele din urmă la situaţia în care vom avea senzaţia că totul se petrece din ce în ce mai repede şi mai accelerat, până în momentul în care va dispărea.
"Apoi, totul va îngheţa, precum o imagine-cadru care rămâne pentru totdeauna", a declarat profesorul Garry Gibbons pentru publicaţia New Scientist.

Garry Gibons, un expert din cadrul Universităţii Cambridge, specializat în studierea Cosmosului, susţine la rândul său că teoria savanţilor spanioli nu este deloc atât de absurdă pe cât ar părea la prima vedere.
"Credem că timpul, care a apărut odată cu Big Bang-ul încoace, poate foarte bine să şi dispară", încheie acesta.

Descoperire surprinzătoare: ciocolata are un efect neaşteptat asupra eficacităţii medicamentelor

Lycotec, o companie specializată în biotehnologie fondată de cercetători de la Universitatea Cambridge, a conceput o metodă inedită prin care medicamentele devin mai eficiente: combinarea acestora cu ciocolată!

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge care au fondat compania Lycotec au observat de-a lungul timpului că numeroşi pacienţi cărora le-au fost prescrise medicamente pe o durată îndelungată nu respectau recomandarea medicilor, renunţând în timp la tratament. Pentru a elimina gustul neplăcut al medicamentelor, stimulând astfel respectarea tratamentului, specialiştii au combinat doctoriile cu ciocolată.

Ivan Petyaev, un doctor de origine rusă şi totodată inventatorul care a fondat Lycotec, a descoperit un efect surprinzător atunci când a amestecat ciocolata cu medicamentele: flavonolii şi resveratrolul din ciocolată amplificau efectul benefic al medicamentelor.

Specialistul a descoperit că ciocolata creează anumite grupuri de cristale care protejează şi transportă medicamentele, răspândirea acestora în corp fiind mai uşoară şi absorbţia lor în ficat fiind amplificată. "Ciocolata a devenit starul acestui proces terapeutic", a explicat Petyaev.

Compania fondată de profesorul Petyaev este acum în discuţii cu mai multe companii farmaceutice. De asemenea, dr. Petyaev a declarat că a fost contactat de numeroşi producători de ciocolată care s-au arătat interesaţi de a colabora.

Primul experiment efectuat de dr. Petyaev a fost în colaborare cu armata SUA, medicamentele cu ciocolată fiind folosite pentru a convinge soldaţii să respecte tratamentele ce le-au fost prescrise după ce aceştia au suferit atacuri cerebrale.

Potenţialul tehnologiei descoperite de Petyaev este considerat foarte important de companiile farmaceutice, care doresc să îmbunătăţească eficacitatea medicamentelor existente.

Suntem mulţi, dar şi graşi: răspîndirea obezităţii afectează la fel de grav planeta ca şi creşterea populaţiei

Creşterea numărului de persoane supraponderale şi obeze poate avea, asupra resurselor globale, acelaşi efect ca şi creşterea populaţiei cu un miliard de oameni, arată un studiu recent.

Cercetătorii de la London School of Hygiene and Tropical Medicine au estimat greutatea totală a populaţiei planetei şi au constatat că America de Nord are cea mai mare pondere în această cifră.
Pe acest continent locuieşte doar 6% din populaţia lumii, dar tot aici se întâlnesc o treime din cazurile de obezitate din lume.

Cercetătorii au calculat că populaţia planetei ar cântări, în total, 287 milioane de tone: ulterior, ei au estimat că, din această masă, 15 milioane de tone s-ar datora oamenilor supraponderali, iar 3,5 milioane de tone, celor obezi.

Folosiond date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cercetătorii au calculat că greutatea medie a unei persoane, la nivel global, este de 62 kg. Însă există diferenţe regionale uriaşe: în America de Nord, media este de 80,7 kg, în vreme ce în Asia, media e de numai 57,7 kg. În Asia se află 61% din populaţia a planetei, totuşi continentul contribuie doar cu 13% la greutatea globală datorată obezităţii.

Cu alte cuvinte, consumul de resurse nu ţine doar de număr, ci şi de greutate: se cunoaşte deja faptul că obezitatea implică un consum mai mare de resurse variate, în diverse moduri, şi are un impact mai mare asupra mediului.

Unul dintre autorii studiului, prof. Ian Roberts, a explicat: "Când oamenii se gândesc la sustenabilitate ambientală, se concentrează imediat asupra populaţiei, ca număr. Dar, în realitate, contează nu numai câte guri sunt de hrănit, ci şi câtă carne există pe planetă".

Totuşi, a ne concentra doar asupra obezităţii este discriminator şi ineficient.
"Una dintre problemele definirii obezităţii este că favorizează o abordare de tipul noi şi ceilalţi. În realitate, cu toţii devenim mai graşi", adaugă specialistul.

Cercetătorii au întocmit, de asemenea, un tabel ce cuprinde ţările lumii, aşezate în ordinea greutăţii totale a populaţiei lor. În fruntea celor mai grele ţări se află SUA, iar dacă alte ţări vor să lua SUA ca model, în ceea ce priveşte cultura şi modul de viaţă, acest lucru ar avea un impact extrem de dur asupra mediului şi a resurselor, la nivel global. Dacă în toate ţările ar exista acelaşi nivel al excesului ponderal care există în SUA, ar fi ca şi cum planeta ar avea un miliard de ooameni în plus.

Printre "cele mai uşoare" ţări se găsesc Eritrea, Vietnam şi Ethiopia, dar asta nu înseamnă că o greutate scăzută a populaţiei înseamnă neapărat un nivel scăzut de trai, spun cercetătorii, citând cazul Japoniei, unde oamenii au un indice de masă corporală mediu de 22 (faţă de 28 în SUA), deci sunt zvelţi, dar au, în acelaşi timp, un nivel de trai ridicat. Japonia, cred autorii studiului, ar putea fi un model pentru celelalte ţări.

Autorii au fost oarecum surprinşi să constate că printre cele mai "grele" 10 ţări ale lumii se numără şi Kuwait, Croaţia, Qatar şi Egipt. În cazul ţărilor arabe, ei au explicat fenomenul corelându-l cu consumul de combustibil auto pe cap de locuitor, concluzionând că în aceste ţări oamenii se deplasează mult cu maşina, motiv pentru care au adesea un exces ponderal.

Cercetătorii speră ca studiul lor să stimuleze o abordare mai cuprinzătoare a problemelor legate de consum, de greutate şi de creşterea populaţiei.
"Adesea, considerăm că problema o reprezintă femeile africane sărace, care au prea mulţi copii. Dar trebuie să luăm în considerare şi excesul de greutate; e o parte a aceleiaşi probleme legate de depăşirea capacităşii de suport a planetei", a declarat prof. Roberts.

Şobolanul cu GPS - cel mai nou „dispozitiv” de detectare a minelor

Oamenii de ştiinţă americani antrenează şobolani hi-tech pentru a găsi şi marca minele îngropate din zonele cu câmpuri minate. Rozătoarele sunt echipate cu rucsacuri miniaturale ce conţin dispozitive GPS şi sisteme de transmitere wireless.

Mini-rucsacurile conţin, de asemenea, un dispozitiv electronic "de răsplată", care să motiveze animalele.

Mişcările rozătoarelor sunt urmărite pe un laptop, cu o interfaţă special proiectată pentru a putea fi folosită şi de persoane care nu sunt foarte familiarizate cu computerele. Sistemul creează o hartă a zonelor minate şi a rutelor sigure de deplasare prin aceste zone.

În esenţă, e vorba despre un sistem menit să fie utilizat în ţări cu nivel scăzut de dezvoltare, unde au avut loc conflice în trecutul recent şi unde au rămas zone minate, care sunt o permanentă ameninţare pentru locuitori. Se estimează că, în fiecare an, cca. 20.000 de persoane sunt ucise şi un număr cu mult mai mare schilodite de explozia acestor mine.

Sistemul poate fi paraşutat şi permite unor persoane cu cunoştinţe minime de operare pe calculator să antreneze şobolani pentru depistarea minelor şi să realizeze hărţi care să permită deplasarea în siguranţă şi, ulterior, curăţarea câmpului de mine.

Contrar a ceea ce tind să creadă oamenii, realizatorii sistemului, cercetătorii de la Universitatea Bucknell, SUA, nu trimit şobolanii la moarte, pentru a face să explodeze minele. Animalele au fost învăţate să asocieze o anumită vibraţie a rucsacului (care le semnala o răsplată ulterioară) cu mirosul emanat de explozibil. Atunci când detectează o mină îngropată, şobolanii se învârt în jurul punctului respectiv, permiţând persoanei care urmăreşte mişcările pe ecran să marcheze punctul pe hartă.

Sistemul este încă într-o fază iniţială de testare, dar, dacă primele încercări vor avea succes, va putea fi folosit pe scară largă pentru curăţarea zonelor minate din întreaga lume.

În corpul nostru trăiesc trilioane de vieţuitoare, din 10.000 de specii

În interiorul organismului uman şi pe suprafaţa pielii trăiesc populaţii imense de fiinţe - majoritatea microscopice - care ne influenţează viaţa, în bine sau în rău. Oamenii de ştiinţă au reuşit să catalogheze cea mai mare parte din această „faună” extraordinară, după un efort de cinci ani.

Proiectul grandios intititulat Human Microbiome Project a ajuns în ultimele stadii, după o jumătate de deceniu de strădanii.

Rezultatele au apărut în 16 ample articole ştiinţifice, publicate în revista Nature şi mai multe jurnale din grupul Public Library of Science (PLoS).

Organismele care trăiesc pe şi în corpul nostru sunt de 10 ori mai numeroase decât celuele proprii ale organismului uman. Aceste organisme "conlocuitoare" fac parte din diferite grupuri sistematice: bacterii - marea majoritate -, archee, protozoare, virusuri, ciuperci microscopice din grupul drojdiilor, viermi paraziţi.

În cadrul Human Microbiome Project, oamenii de ştiinţă au inventariat aproximativ 10.000 de specii de organisme, estimând că această cifră reprezintă între 81% şi 99% din totalul microbiomului întâlnit în corpul unui individ uman sănătos.

Pentru catalogarea microbiomului uman, specialiştii de la diferite instituţii de cercetare implicate în proiect au folosit probe biologice recoltate de la 242 de voluntari americani sănătoşi, colectând mostre din 15 regiuni ale corpului la bărbaţi şi din 18 regiuni la femei. Munca laborioasă de identificare a speciilor a fost posibilă graţie progreselor tehnologiei de secvenţiere a ADN-ului, care a făcut ca analizele genetice să poată fi făcute mai rapid şi mai ieftin.

Scopul proiectului este de a descoperi localizarea şi concentraţiile de microorganisme din organismul uman şi de a înţelege în ce mod influenţează acestea starea de sănătate a omului.

Se ştie că între populaţia de bacterii din intestin şi sistemul imunitar există relaţii complexe, că prezenţa preponderentă a anumitor specii în microbiomul intestinal are implicaţii în metabolism,
este legată de predispoziţia la anumite boli etc., dar conexiunile sunt extrem de numeroase şi subtile, astfel încât mai rămân foarte multe de descoperit. 

Meteoriţii nu au distrus doar megafauna, ci şi unele civilizaţii

Oamenii de ştiinţă au descoperit dovezi care atestă că acum mai bine de 12.000 de ani, Pământul a fost lovit de o furtună de meteoriţi ce a fost responsabilă pentru extincţia unei populaţii preistorice şi a multor animale gigantice, printre care mamuţii.

Dovezile temperaturilor foarte ridicate ale meteoriţilor au fost găsite pe două continente, sub forma unor urme de rocă topită.

Specialiştii cred că impactul a generat, ulterior, un val de temperaturi foarte scăzute, care a făcut ravagii la nivel global.

Principala dovadă descoperită de cercetători este un material sticlos (sticlă naturală, formată prin topirea rocilor şi apoi solidificată), care se formează la temperaturi de 1.700 - 2.200 de grade Celsius şi care rezultă în urma unui impact produs de corpuri cosmice.

Materialul a fost găsit într-un strat subţire de rocă din Pennsylvania şi Carolina de Sud (în America de Nord), dar şi în Siria, iar cercetările au confirmat că el nu are origine cosmică, vulcanică şi nici nu este fabricat de om.

Experţii au explicat că temperatura extremă la care a fost produs materialul este egală cu cea a unui suflu produs de o bombă atomică, având capacitatea de a topi nisipul şi de a-l face să fiarbă.

Dovezile vin să susţină teoria conform căreia, acum 12.900 de ani, impactul unui asteroid a provocat o scădere a temperaturii de pe Terra, lucru care a dus la dispariţia pe scară largă a oamenilor şi animalelor. În această perioadă, cunoscută sub numele de Dryasul Recent, megafauna nord-americană, care includea şi mamuţii şi leneşii tereştri, a dispărut pentru totdeauna. Mai mult, se pare că tot atunci şi-a găsite sfârşitul şi o civilizaţie numită cultura Clovis. Aceşti oameni foloseau unelte complexe, confecţionate din oase şi fildeş, şi sunt consideraţi primii locuitori umani ai continentului american.

10 lucruri interesante despre creierul uman

Creierul uman este cea mai complexa si mai putin inteleasa parte a anatomiei umane.

Cu siguranta sunt inca multe lucruri pe care nu le cunoastem, dar iata cateva lucruri interesante pe care le-am descoperit deja.

1. Impulsurile nervoase in si din creier calatoresc cu o viteza de pana la 275 km pe ora. Te-ai intrebat vreodata cum poti reactiona atat de rapid la lucrurile din jurul tau sau de ce o lovitura la deget iti transmite imediat senzatii de durere? se datoreaza vitezei foarte mari a impulsurilor nervoase de la creier la restul corpului si invers, aducand reactiile la viteza unei masini de lux de mare putere.

2. Creierul opereaza cu aceeasi cantitate de energie cu a unui bec de 10 Wati. Creierul genereaza aceasta energie chiar si atunci cand dormi. Imaginea aceea din desene cu un bec deasupra capului atunci cand iti vine o idee nu este prea departe de adevar.

3. Celulele creierului uman pot stoca de cinci ori mai multa informatie decat Eciclopedia Britanica. oamenii de stiinta inca nu au stabilit o cifra exacta, dar capacitatea de stocare a creierului se intinde undeva intre 3 si 1000 terabyti.

4. Creierul tau foloseste 20% din oxigenul care intra in sange. Creierul ocupa doar 2% din masa corporala si cu toate astea consuma mai mult oxigen decat orice alt organ, ceea ce il predispune la daune provocate de privarea de oxigen. Deci respira adanc pentru a-ti mentine creierul fericit si celulele oxigenate.

5. Creierul este mai activ noaptea decat in timpul zilei. Ai crede ca toate activitatile complicate din timpul zilei iti solicita creierul la maxim, dar realitatea sta de fapt invers. Atunci cand dormi, creierul tau se activeaza, oamenii de stiinta nu cunosc inca motivele pentru asta, dar ii poti multumi creierului tau pentru toate acele vise placute.

6. Cu cat ai un IQ mai mare cu atat visezi mai mult. Poate fi adevarat, dar nu lua asta drept un semn al retardului mental daca nu iti amintesti toate visele. Majoritatea oamenilor nu-si amintesc toate visele iar durata acestora variaza oricum intre 2-3 secunde, ceea ce nu le face prea lungi pentru a ni le aminti.

7. Neuronii continua sa creasca pe tot parcursul vietii. Ani de zile oamenii de stiinta si doctorii au crezut ca creierul si tesutul neuronal nu poate creste sau regenera. Separe insa ca acestia cresc insa pe tot parcursul vietii, ceea ce adauga o noua dimensiune studiului creierului si bolilor care il afecteaza.

8. Informatia calatoreste la viteze diferite in functie de tipurile de neuroni. Nu toti neuronii sunt la fel. Sunt cateva tipuri diferite de neuroni in corp iar viteza de transmitere a informatiei variaza intre 0.5m/sec si 120m/sec.

9. Creierul nu poate simti durerea. Creierul este centrul durerii, dar creierul in sin enu ar ereceptori si nu poate simti durerea. Asta nu inseamna ca nu te poate durea capul. Creierul este inconjurat de o sumedenie de tesuturi, nervi si vase de sange care sunt foarte receptive la durere si iti pot da o durere de cap ingrozitoare.

10. 80% din creier este apa. Creierul tau nu este acea masa gri ferma pe care ai vazut-o la tv. Tesutul viu al creierului este un organ roz cu aspect gelatinos multumita concentratiei mare de sange si apa pe care o retine in tesuturile lui. Deci, data viitoare cand te simti deshidratata, bea putin apa pentru a-ti ajuta creierul sa se rehidrateze. 

Au descoperit japonezii secretul vieţii veşnice?

Japonia, ţara care se află în topul statelor cu cei mai longevivi locuitori, are un nou plan prin care să îşi întărească poziţia de lider în domeniu. Cercetătorii au descoperit o proteină responsabilă de declanşarea procesului de îmbătrânire şi au reuşit să dezlege misterul ei, astfel încât acum susţin că o pot controla.

Anterior, oamenii de ştiinţă considerau proteina C1q drept o componentă banală a sistemului imunitar. Acum, însă, cercetătorii de la Universitatea Osaka au reuşit să identifice adevăratul rol al proteinei. Mai mult, specialiştii spun că au descoperit o modalitate prin care să controleze şi să stopeze aproape complet procesul de îmbătrânire a celulelor. Descoperirea, susţin experţii, ar putea fi cheia unei vieţi veşnice.

Totuşi, vestea bună este însoţită de una rea. Prin anularea acţiunilor întreprinse de proteină, odată cu blocarea procesului de îmbătrânire este stopată şi funcţionarea sistemului imunitar. Până acum nu s-a găsit o metodă prin care să se oprească îmbătrânirea fără a afecta sistemul imunitar, dar specialiştii spun că vor continua să lucreze la acest proiect, în speranţa de a putea, într-o zi, să găsească o metodă pentru a ne permite să rămânem veşnic tineri, dar şi sănătoşi.

Vieţuitoare necunoscute au fost descoperite într-un mediu extrem

Viaţa există chiar şi acolo unde pare că nimic n-ar putea trăi, în soluri aride, foarte sărace în nutrienţi şi arse de radiaţia solară. O echipă de oameni de ştiinţă americani a descoperit microorganisme, necunoscute anterior, într-un mediu deosebit de ostil, pe versanţii unor vulcani din America de Sud.

Analiza AND a mostrelor de roci colectate de pe pantele vulcanilor din deşertul Atacama a arătat că acolo există viaţă, în ciuda unor condiţii extrem de inospitaliere.
Bacterii, fungi şi microorganisme foarte primitive, din grupul archeelor, au fost descoperite de oamenii de ştiinţă americani de Universitatea Colorado - Boulder.

Speciile nu au fost încă identificate, caracterizate şi denumite, dar cercetătorii implicaţi spun că e vorba despre vieţuitoare diferite de cele existente în culturile de laborator, deosebindu-se cu cel puţin 5% de cele înregistrate în baza de date ADN, care cuprinde 2,5 milioane de genoame.

Specialiştii sunt uimiţi de faptul că aceste fiinţe pot supravieţui în asemenea condiţii: aici, solul este foarte arid (puţina zăpadă care cade uneori nici nu se topeşte şi nu pătrunde în sol, ci sublimează, adică trece direct în stare de vapori, în atmosferă); radiaţia ultravioletă este foarte puternică, iar solul este atât de sărac în nutrienţi încât, încercând să afle nivelul de azot, cercetătorii nici măcar nu l-au putut detecta cu aparatura pe care o aveau.

În aceste condiţii, oamenii de ştiinţă se întreabă cum supravieţuiesc aceste microorganisme, cum îşi procură ele energia şi substanţele nutritive, mai ales că analizele nu au scos la iveală existenţa vreunor gene asociate cu fotosinteza.

Cercetătorii cred că aceste vieţuitoare extremofile ar putea produce energie şi substanţe organice pe bază de carbon printr-un metabolism specific, prin intermediul unor reacţii chimice, pornind de la substanţe existente în mediu, precum monoxid de carbon şi dimetilsulfuri. E posibil, de asemenea, ca aceste fiinţe să desfăşoare reacţii metabolice doar în scurtele perioade de timp în care există puţină apă în sol, provenită din precipitaţii, în restul timpului rămânând într-o stare latentă.

Cercetările sunt de interes atât pentru biologii care studiază viaţa pe Terra, cât şi pentru astrobiologi, deoarece acest sol sărac este asemănător cu cel marţian, iar înţelegerea felului în care supravieţuiesc aceste microorganisme i-ar putea ajuta pe specialişti să înţeleagă ce fel de forme de viaţă ar fi putut exista pe Marte

Adulţii care dorm mai puţin de 6 ore pe noapte au un risc crescut de atac vascular cerebral

Chiar dacă nu au probleme cu greutatea şi nu au antecedente de atac vascular cerebral în familie, persoanele de vârstă mijlocie sunt mai predispuse la această afecţiune dacă nu dorm suficient, arată un studiu american recent.

Un studiu realizat în SUA a urmărit, timp de trei ani, peste 5.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 45 de ani şi vârsta pensionării

Cercetătorii de la Universitatea Alabama, autorii studiului, au observat că, în comparaţie cu participanţii care dormeau 9 ore, participanţii care dormeau mai puţin de 6 ore noaptea erau mult mai predispuşi să prezinte simptome precum amorţeală şi slăbiciune într-o jumătate a corpului, ameţeală, deteriorarea bruscă a vederii sau pierderea subită a capacităţii de a se exprima verbal sau în scris.

Toate aceste simptome pot anunţa un atac vascular cerebral.

Participanţii au fost împărţiţi în 5 grupuri, în funcţie de cât de mult dormeau noaptea, şi au fost rugaţi să comunice, la fiecare şase luni, detalii despre starea lor de sănătate, inclusiv simptome precum cele menţionate mai sus.

Chiar şi după ce specialiştii au luat în considerare alţi factori de risc cunoscuţi, precum vârsta, greutatea şi hipertensiunea arterială, a reieşit că lipsa somului, în sine, este un factor care sporeşte riscul apariţiei AVC.

Studii anterioare evidenţiaseră că o calitate proastă a somnului (datorată, de exemplu, apneei - oprirea temporară a respiraţiei - în timpul somnului) măreşte riscul AVC, iar un număr de ore de somn prea mic (sub 6) sau prea mare (peste 9) sporeau, de asemenea, riscul.

Acest nou studiu, însă, este primul care se concentrează asupra simptomelor timpurii ce pot anunţa apariţia unui AVC, simptome care adesea sunt ignorate şi nu sunt comunicate nici medicului de familie.

Cercetătorii intenţionează să continue monitorizarea participanţilor pe parcursul mai multor ani, pentru a observa care este incidenţa AVC în cele cinci grupuri şi a afla dacă, ţinând seama de simptomele timpurii descrise, ar putea fi prevenit atacul vascular cerebral.

Cercetătorii au descoperit noi avantaje ale consumului de bere

Dacă plănuiţi să beţi o halbă de bere azi, atunci vă va bucura o veste bună comunicată de cercetătorii de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne, Elveţia.

Berea conţine o vitamină care luptă împotriva obezităţii şi îmbunătăţeşte masa musculară, spun oamenii de ştiinţă. O molecula numită ribozid-nicotinamida (NR), care se găseşte în lapte şi despre care se crede că ar exista şi în bere şi alte alimente, este responsabilă de aceste beneficii. Ribozid-nicotinamida nu are efecte secundare şi,în plus, se pare că are capacitatea de a prelungi viaţa.

Inconvenientul este că molecula are dimensiuni extrem de mici, fiind greu de identificat, iar sintetizarea ei ar fi foarte costisitoare.

Efectuând un studiu de 10 săptămâni pe şoareci, specialiştii au descoperit că subiecţii supuşi unei diete bogate în calorii, dar care consumau şi NR, s-au îngrăşat cu 60% mai puţin decât cei care nu au primit NR. Mai mult, s-a constat că niciunul dintre şoarecii trataţi cu NR nu u devenit diabetic, spre deosebire de restul subiecţilor.

Analizând fibrele musculare ale şoarecilor trataţi cu NR, se specialiştii au confirmat că aceştia erau în formă bună, spre deosebire de restul rozătoarelor testate.

"Se pare că celulele extrag doar ceea ce au nevoie din substanţă, restul fiind depozitat fără a dăuna organismului", a declarat coordonatorul studiului, Carles Canto.

Cercetătorii cred că este posibil ca nivelul crescut al moleculelor NR să reflecte o îmbunătăţire a funcţiei mitocondriale, responsabilă de furnizarea energiei. Se crede că mitocondriile joacă un rol important în procesul de îmbătrânire, motiv pentru care oamenii de ştiinţă speră ca molecula-minune să lupte împotriva acestui proces.

Dinozaurii cântăreau mult mai puţin decât credeam

Chiar dacă au fost, la un moment dat, „stăpânii lumii”, dominând fauna terestră, dinozaurii aveau o greutate mult mai mică decât credeau cercetătorii până acum, demonstrează un nou studiu.

Folosind o nouă metodă pentru aflarea masei animalelor, oamenii de ştiinţă au descoperit că dinozaurii cântăreau nult mai mai puţin decât se credea iniţial. Astfel, un brachiosaur (foto), unul din cele mai mari erbivore, ar fi cântărit doar 23 de tone (mult mai puţin decât estimările anterioare, dintre care unele propuneau chiar valoarea de 80 de tone), iar un Spinosaurus, un prădător de temut, despre care se credea că avea 9 tone, pare să fi cântărit cu vreo două tone mai puţin.

Noua tehnică foloseşte lasere pentru a măsura cantitatea minimă de piele de care este nevoie pentru a acoperi scheletul unor mamifere moderne (precum renii, urşii polari, girafele sau elefanţii), iar pe baza acestei valori, calculează volumul ţesuturilor moi şi apoi masa animalului. După ce au obţinut datele de la mamiferele mari actuale, cercetătorii au aplicat metoda la scheletele unor dinozauri.

"Unul dintre cele mai importante lucruri pe care paleontologii ar trebui să le cunoască despre fosile este cât a cântărit animalul respectiv. Acest proces este surprinzător de dificil, aşa am testat o nouă abordare prin care să aflăm masa animalelor", a declarat dr. Bill Sellers, de la Universitatea din Manchester.

Cercetătorul susţine că masa corporală este un parametru critic în aflarea trăsăturilor biometrice şi fiziologice ale organismelor.

"Metodele volumetrice sunt tehnici des utilizate în estimarea masei corpului în cazul fosilelor de vertebrate, dar ele nu fac estimări corecte când calculează grosimea ţesutulrilor moi. Acum am testat noua abordare pe 14 schelete de mamifere mari şi am demonstrat că vechea tehnică subestima masa lor corporală cu 21 de procente. Aceasta este o metodă mai fiabilă de estimare a masei corporale acolo unde există un schelet al animalului", a încheiat Sellers.

Cum am reuşit să-i „înfrângem” pe neanderthalieni?

Acum circa 100.000 ani, câteva specii de hominide colindau Pământul. Existau triburi de oameni de Neanderthal în Europa şi Asia de nord-vest, peşterile din restul Asiei erau locuite de oamenii de Denisova. Hominizi pitici din specia Homo floresiensis trăiau în arhipelagul indonezian, iar strămoşii apropiaţi ai oamenilor moderni colindau Africa. Cu toate acestea, oamenii de Cro Magnon, Homo sapiens, au fost singurii care au reuşit să se impună definitiv pe planetă şi să-şi elimine toţi concurenţii. În prezent, o echipă de oameni de ştiinţă încearcă să înţeleagă mai bine atuurile speciei noastre în faţa neanderthalienilor.

În primul rând, cu toate că neanderthalienii aveau un creier la fel de mare ca al oamenilor moderni, analiza atentă a craniilor celor două specii de hominide indică faptul că oamenii moderni au lobii frontali ai creierului puţin mai dezvoltaţi. Această regiune a creierului controlează luarea deciziilor, comportamentul social şi trăsături unice ale omului, precum creativitatea şi gândirea abstractă.

Cu toate acestea, neanderthalienii erau mai robuşti şi mai bine adaptaţi climei europene, comparativ cu oamenii de Cro-Magnon, este de părere Chris Stringer, paleoantropolog în cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Londra.

Însă dezvoltarea lobilor frontali ai creierului i-a ajutat pe primii oameni moderni să-şi diversifice regimul alimentar. Noi, oamenii din specia Homo sapiens, avem dinţi mai mici şi mai delicaţi decât ai neanderthalienilor, iar gândirea abstractă ne-a ajutat să descoperim noi metode a procesa şi găti alimentele.

"Cu cât procesăm mai mult alimentele, înainte de a le mânca, cu atât mai multă energie salvăm. La fel, dacă procesăm alimentele pentru copii, ei vor avea mai multe şanse de supravieţuire", afirmă Chris Stringer.
Folosirea pe scară mai largă, comparativ cu neanderthalienii, a uneltelor şi armelor precum plasele de pescuit, laţurile şi arcurile cu săgeţi, este un indiciu evident al faptului că oamenii de Cro Magnon erau vânători-culegători mai eficienţi decât neanderthalienii.

În plus, se pare că neanderthalienii şi celelalte hominide care concurau cu strămoşii noştri direcţi nu beneficiau de un sistem de comunicare atât de eficient precum al speciei Homo sapiens.
Combinaţia de abilităţi cognitive şi comportamentale ale primilor oameni moderni a fost factorul decisiv în competiţia acestora cu neanderthalienii.

Dinozaurii - responsabili pentru încălzirea globală?

Dinozaurii ar putea fi „vinovaţi” pentru apariţia schimbărilor climatice, motivul fiind... flatulenţa, spun oamenii de ştiinţă.

Profesorul Graeme Ruxton de la Universitatea St. Andrews, din Scoţia, susţine că, timp de 150 de ani, aceşti giganţi au emis mari cantităţi de gaz metan, cauzând încălzirea globală. Sauropodele, mari consumatoare de plante (din a căror digestie rezultă mari cantităţi de metan), ar fi principalele vinovate pentru provocarea schimbărilor climatice.

Conform calculelor făcute de oamenii de ştiinţă, animalele ar fi produs mai bine de 520 milioane de tone de metan pe an, mai mult decât se produce astăzi la nivel mondial. Din acest motiv specialiştii cred că această cantitate enormă ar fi fost de ajuns pentru a provoca încălzirea planetei. Mai mult, cercetările arată că ar fi fost posibil ca schimbările climatice să se fi produs atât de brusc, încât să ducă la dispariţia dinozaurilor.

Numai unul dintre aceste animale, un Argentinosaurus de 90 de tone şi 43 de metri lungime, ar fi consumat cel puţin o jumătate de tonă de mâncare pe zi. După ce ar fi ajuns în stomacul dinozaurului, alimentele ar fi fost transformate în mii de litri de gaze cu efect de seră, comparativ cu 200 de litri pe zi, cât produce o vacă în ziua de azi.

Comparativ cu dioxidul de carbon, metanul este de 20 de ori mai eficient în reţinerea căldurii în atmosferă. Acesta este rezultat dintr-o multitudine de surse naturale, inclusiv depozite de deşeuri, gaze naturale, surse de petrol şi agricultură.

Oamenii de ştiinţă susţin că şi activităţile umane au făcut ca nivelul de gaz să crească de 2,5 ori mai mult decât era normal. Prin urmare, oamenii sunt responsabili pentru încălzirea globală în proporţie de 20 de procente.

Operaţiunea Argus - probabil cel mai periculos experiment nuclear din istorie

În anul 1958, la mii de metri înălţime deasupra Oceanului Atlantic de Sud, explodau rachete cu încărcătură nucleară. Experimentul, unul extrem de ambiţios pentru acele vremuri, fusese demarat într-o secretomanie tipică tensionatei situaţii mondiale, de către armata americană, care dorea astfel să câştige teren în faţa sovieticilor. Evenimentul a fost cunoscut sub numele de Operaţiunea Argus, iar Washington-ul l-a încadrat mulţi ani în categoria Top Secret.

Planeta sub un scut de electroni

În plin Război Rece, în decursul lunilor august şi septembrie din anul 1958, nava de război USSNorton Sound se afla într-o misiune strict secretă. Testele aveau să se desfăşoare cu girul atotputernicei Agenţii de Apărare Nucleară a Statelor Unite şi beneficiau de colaborarea contractorilor din cadrul gigantului Lockheed Aircraft Corporation şi U.S. Atomic Energy Commission. Ca desfăşurare în timp, Operaţiunea Argus avea să aibă loc între operaţiunile similare Hardtack I şi Hardtack II. La acea vreme, Operaţiunea Argus fusese deja amânată din cauza instabilităţii mediului politic de la Washington. Cu toate acestea, în cele din urmă, controversatele experimente au avut loc.

Iniţial, Operaţiunea Argus făcea parte din programul Hardtack-Argus, cunoscut ulterior sub numele de programul FLORAL. Din raţiuni de securitate, fondurile necesare au fost livrate de către Armed Forces Special Weapon Project, organism predecesor al Defense Threat Reduction Agency din prezent. Banii alocaţi programului s-au ridicat la cifra de 9.023.000 USD, o sumă mare în acele vremuri.

Ideea din spatele experimentului care putea să aducă Apocalipsa aparţinea fizicianului grec Nicholas Christofilos din cadrul Lawrence Radiation Laboratory, care dorea să-şi verifice, pe această cale, teoria denumită Efectul Christofilos.

Fizicianul grec susţinea că, dacă este detonată o rachetă nucleară în straturile superioare ale atmosferei, explozia acesteia va duce la un câmp de radiaţie similar cu cel al centurii Van Allen care ne înconjoară planeta. În esenţă, dacă experimentul reuşeşte, se creează un adevărat scut suplimentar de electroni în jurul planetei.

Locaţia pentru experiment a fost aleasă undeva în centrul Oceanului Atlantic de Sud, la circa 1.800 kilometri de Cape Town. Locaţia nu era deloc întâmplătoare. Datorită Anomaliei Magnetice a Atlanticului de Sud, acolo centura de radiaţii Van Allen este foarte aproape de suprafaţa Terrei. De asemenea, autorităţile americane au decis să efectueze experimentele la altitudine foarte mare, deoarece voiau astfel să protejeze personalul implicat de expunerea fatală la radiaţiile ionizante.

În acea perioadă americanii căutau febril noi metode cu care să contracareze avansul tehnologiei militare sovietice, precum şi o soluţie ultimativă în cazul unui eventual conflict nuclear. O astfel de centură artificială de electroni are un efect similar centurii de radiaţii Van Allen. Autorităţile americane sperau ca aceste centuri de radiaţii să aibă un posibil rol hotărâtor în caz de război. Înainte de demararea Operaţiunii Argus, experimentul Hardtack Teak a produs disfuncţii ale comunicaţiilor radio prin provocarea unor explozii atomice.

Teoria lui Christofilos şi posibilele urmări ale experimentului

Întreaga idee din spatele Operaţiunii Argus aparţinea lui Nicholas Christofilos, un fizician de origine greacă, ale cărui invenţii aplicabile în domeniul militar i-au adus medalia Elliott Cresson.

Pentru a testa potenţialul militar al "efectului Christofilos" - numele sub care era cunoscută în cercurile militare americane teoria emisă de el -, Washington-ul a decis ca, pe data de 28 aprilie 1958, United States Navy Task Force 88 să organizeze derularea în condiţii optime a Operaţiunii Argus. La finele acesteia, Task Force 88 urma să fie dizolvată, iar rezultatele ţinute secrete.
La circa 1.800 kilometri sud-vest de Africa de Sud, nava militară USS Norton Sound a primit misiunea de a efectua toate etapele operaţiunii.

Misiunea propriu-zisă consta în lansarea a două rachete cu încărcătură nucleară de 136-227 kilograme. Acestea ar fi urmat să fie lansate din acelaşi punct, la un interval de o lună una faţă de cealaltă. Rachetele urmau să fie detonate la altitudini de 3.000-6.000 kilometri, ambele detonări trebuind să se producă în apropierea ecuatorului geomagnetic.
În cele din urmă USS Norton Sound a lansat un număr de trei rachete modificate de tip X-17A, fiecare prevăzute cu încărcături nucleare de tip W-25 de 1,7kt.

La data stabilită, exploziile provocate în cadrul Operaţiunii Argus au creat o mult aşteptată centură artificială de electroni, ale cărei efecte au durat câteva săptămâni.
Efectele centurii artificiale de radiaţii au constat în bruierea comunicaţiilor radio şi de tip radar şi mai ales deteriorarea şi chiar distrugerea mecanismelor responsabile de lansarea rachetelor inamice cu încărcătură nucleară. Un alt efect secundar al exploziilor nucleare consta în periclitarea vieţilor echipajelor care se deplasau pe orbita Terrei în navete spaţiale.

În cele din urmă, experimentele au fost declarate un succes naţional, iar Operaţiunea Argus a demonstrat validitatea teoriei lui Christofilos: crearea unui scut de electroni derivat din explozia nucleară în straturile superioare ale atmosferei.
Operaţiunea nu numai că a sugerat noi aplicaţii de importanţă strategică şi militară, dar a adus şi informaţii de natură geofizică.

Informaţii cenzurate despre experimente au apărut în presă odată cu un articol publicat în ediţia din 19 martie 1959 a cotidianului New York Times. Conform titlului, opinia publică americană trebuia să ştie doar că Operaţiunea Argus era "Cel mai grandios şi mai important experiment ştiinţific desfăşurat vreodată". Nimic mai mult.

Circa 4.500 persoane şi nouă nave au participat la desfăşurarea experimentelor. După încheierea acestora, Task Force 88 a fost dizolvată, conform planului anterior, iar personalul militar american s-a întors acasă după un popas în Rio de Janeiro.

Chiar dacă rezultatele parţiale ale testelor nucleare au fost date publicităţii în anul imediat următor, informaţiile complete au fost declasificate abia în data de 30 aprilie 1982.
Fără doar şi poate, experimentul s-ar fi putu sfârşi prost în orice moment. În acele timpuri, Statele Unite nu deţineau rachete atât de sigure şi performante încât să poată detona cu precizie încărcături nucleare în straturile superioare ale atmosferei. După cum au recunoscut, la mulţi ani după experiment, experţii americani, "Numai şansa a făcut ca rachetele să nu explodeze mai devreme decât se estimase".

În cazul unei astfel de catastrofe, nu doar Africa şi America de Sud ar fi fost afectate de norii radioactivi de deasupra Atlanticului de Sud, ci întreaga planetă. Un alt risc major a constat pe atunci în posibilitatea ca una dintre rachete să fi lovit accidental unul dintre sateliţii de comunicaţii. Efectele ar fi fost aproape la fel de devastatoare.

Cu toate acestea, din fericire, Operaţiunea Argus, la fel ca alte experimente de risc maxim efectuate pe atunci de marile puteri, s-a încheiat fără tragedii.
Pentru specia umană, puterea absolută rămâne un deziderat pentru care este (din nefericire) capabilă să-şi rişte însăşi propria existenţă. 

  

Ghepardul – Cel mai rapid animal de pe pamant

Este incredibil dar se crede ca acest frumos animal isi are originile inca de acum 4 milioane de ani. Cele mai vechi fosile au fost descoperite in America de Nord (Texas, Nevada si Wyoming). Peste tot insa, in Asia, Africa, Europa sau America de Nord, la sfarsitul Erei Glaciare (acum circa 10000 de ani), au avut loc schimbari climaterice masive care au dus la disparitia unui numar foarte mare de exemplare. Atunci au disparut complet din America de Nord si din Europa si in mare parte din Africa si Asia.

Se estimeaza ca in Africa traiesc circa 12.000 de gheparzi. Erau mult mai multi…dar din pacate, de la inceputul secolului 20 si pana in prezent numarul lor a scazut dramatic, aproximativ 80% din totalul lor. Ei au disparut complet din peste 20 de tari. Disparitiile au fost cauzate de oameni care i-au vanat vara mila. In ultimul timp lucrurile s-au mai schimabt si multi oameni se ocupa de salvarea acestor animale superbe. In Africa au fost create in ultimii ani mai multe rezervatii naturale de mari dimensiuni in care “locuiesc” si gheparzi alaturi de alte animale.

Ghepardul este construit pentru viteza. Fiecare parte a corpului este adaptata intr-o masura mai mica sau mai mare pentru viteza. Ghepardul are corpul lung iar in alergare isi mentine controlul directiei cu ajutorul cozii.
Aceste animale pot trai cam 14-15 ani in salbaticie daca se feresc de pradatori, dar in general traiesc intre 7 si 9 ani. In captivitate pot trai si mai multi ani. Sunt animale carnivore. Gheparzii sunt niste adevarati sprinteri, alearga foarte repede, insa obosesc la fel de repede dupa circa 300-500 metri. Se crede ca este cel mai rapid animal de uscat din lume, atingand viteze de aproximativ 90-95 km/h, dar care poate ajunge si la 113 km/h. Respiratia lor creste foarte mult in timpul alergarii dupa o prada, de la 60 resp/minut pana la 150 resp/minut. In timpul alergarii pot face salturi de 6-8 metri. Gheparzii au o membrana foarte subtire care le protejeaza ochii in timpul alergarii.
» In salbaticie gheparzii traiesc in doua grupuri. Un grup este reprezentat de masculi, in cea mai mare parte reprezentand o coalitie dintre 2 sau 3 frati; rareori un ghepard traieste singur. Celalalt grup este reprezentat de familie, respectiv de o femela si puii ei. Masculii si femelele se intalnesc doar pentru a se imperechea. Femela isi creste singura puii.
» O femela naste in medie 4 pui dar sunt cazuri in care naste si 6-7 pui. Dintre acestia cu siguranta nu vor supravietii cu totii, viata fiind foarte grea. Dupa nastere femela isi dedica puilor urmatoarele 18 luni si se ocupa numai de cresterea lor, ii hraneste si ii invata sa vaneze. Femela are nevoie si de mai multa hrana in urmatoarele 6 luni de la nastere, pentru ca trebuie sa-si hraneasca toti puii si in consecinta trebuie sa vaneze mai mult. Chiar daca femela ghepard are mare grija de puii ei se estimeaza ca doar 10-20% din pui supravietuiesc pana la varsta de 3 luni. Dupa nastere femela isi muta puii dintr-un loc in altul la fiecare 3-4 zile. Dupa 6 saptamani puii incep sa o urmareasca pe mama lor si sa manance din vanatul pe care aceasta il prinde. Dupa ce puii ajung la varsta de sase luni, mama lor vaneaza animale mici pentru puii ei, pe care le tine in viata dar pe care le foloseste pentru ca puii sa invete sa vaneze.

Cum vaneaza. Din cauza ca obosesc repede ei trebuie sa se apropie foarte mult de prada, pentru a fi siguri ca vor reusi sa o prinda. Studiaza din timp turma de vanat si aleg cel mai potrivit vanat. Vaneaza ziua, in special dimineata sau dupa-masa, pentru a evita pradatorii nocturni ca leii sau hienele. Locurile cu ierburi inalte le confera avantaje pentru ca au culoarea foarte asemanatoare cu cea a ierbii. Daca lucreaza in echipa au sanse sa vaneze o prada mai mare. Imediat dupa ce prinde un vanat, ghepardul trebuie sa se odihneasca pentru asi reveni dupa efortul facut. Daca are norocul ca prin zona sa nu treaca vre-un pradator mai mare ghepardul ramane cu vanatul, altfel trebuie sa fuga pentru a se salva. Gheparzi mananca foarte repede iar la final se ling reciproc pe bot.
Gheparzii mananca in general gazele, vitei salbatici, impala dar si alte copitate de dimensiuni mici.

 

Stiai ca...

*Atunci cand omul stranuta i se opreste inima pentru o milisecunda; cand stranuti, toate functiile corpului se opresc, chiar si inima;
*Trecerea alimentelor din gura in stomac dureaza 7 secunde.
*Parul omenesc poate suporta o greutate de 3 kg.
*Penisul unui barbat,are, in medie, de 3 ori masura degetului sau mare, de la mana.
*Osul de la sold este mai tare decat cimentul. .


*Inima unei femei bate mai repede decat a unui barbat.
*Exista in jur de 3 mii de milioane de bacterii in fiecare din laba piciorului tau.
*Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii.
*Pielea corpului omenesc cantareste de doua ori mai mult decat creierul.
*Corpul tau utilizeaza 300 de muschi, numai pentru a se mentine in echilibru, cand sta in picioare.
*Daca saliva ta nu poate dizolva un anumit aliment, nu-l poti savura.
*Femeile au terminat, deja, de citit acest mesaj. Barbatii continua sa-si masoare degetul mare
*China reprezinta 25% din populatia lumii;
*Cea mai rece temperatura din istorie de pe pamant a fost inregistrata in Antartica pe 24 August 1960. Temperatura masura atunci -127 de grade C;
*Marilyn Monroe a avut 11 degete la picioare;
*Stiinta a stabilit, ca pestii au voce si auz. Dar intre ei se inteleg… in limba lor. Un specialist a demonstrat recent, ca melodiile armonioase ce se raspandesc in apa, in forma de evantai influenteaza placut activitatea pestilor si-i atrag spre mal;
*Exista un mic pestisor, inarmat cu un ac ascutit, care e unul din dusmanii cei mai primejdiosi ai rechinului. Fiind inghitit de acest urias animal rapitor, pestisorul sparge cu acul pantecele rechinului si iese in libertate. Ca urmare, rechinul moare;
*Recent, o serie de cercetari efectuate in bazinul Marii Adriatice au pus pe oamenii de stiinta respectivi intr-o mare deruta. Fara indoiala, nimeni nu ar putea crede ca exista o mare fara fund. Acest lucru nu este posibil. Ca urmare a cercetarilor intreprinse a fost gasita insa, in Marea Adriatica, o groapa uriasa, care, fiind cercetata la randul ei, a dus la descoperirea unor fenomene cu totul ciudate. Urmarita timp indelungat, s-a constatat ca in aceasta uriasa deschidere abisala de pe fundul marii dispar zilnic circa 30.000 de tone de apa. Cercetatorii au turnat, in repetate randuri, in apropierea acestei gropi, mari cantitati de vopsea, care, in mod firesc, ar fi trebuit sa reapare undeva, mai aproape sau mai departe, in raurile sau lacurile din insulele sau de pe tarmurile marii. Dar apa colorata de vopseaua turnata de cercetatori nu a reaparut nicaieri. Au fost aruncate in dreptul acestei gropi si mari cantitati de material plastic, dar si acestea au disparut fara urma. S-a presupus ca vopseaua, cat si bucatile de material plastic au fost absorbite de groapa. Pana in prezent nu s-a ajuns la nici o concluzie, ramanand doar parerea ca pe fundul Marii Adriatice se gaseste o groapa abisala uluitor de adanca;
*Daca iei orice numar, il dublezi, aduni 10, imparti prin 2, si apoi scazi numarul initial, raspunsul va fi 5;
*Simtul de miros al unei furnici este la fel de puternic ca al unui caine;
*Energia unui uragan este egala aproximativ cu 500.000 de bombe atomice;
*Nimeni nu stie unde este ingropat Mozart;
*Palatul Buckingham are 602 de incaperi.
*Daca ai calatorii de la un cap la altul al galaxiei noastre – Calea Lactee – cu viteza luminii, ti-ar trebui 100.000 ani;
*Cucuveaua e singura pasare din lume care vede culoarea albastra.
*Sigura felina care nu-si poate retrage ghearele este ghepardul.
*Sunetul scos de rate n-are ecou. Nimeni nu stie de ce.
*Limba cameleonului raportata la corp este de 5:1.
*Albinele, broastele testoase si termitele sunt complet surde.
*Sobolanii rezista mai mult fara apa decat camilele.
*Panza de paianjen are o rezistanta remarcabila. Firul de grosimea unui creion ar putea opri un Boeing 747 din zbor.
*Cea mai apropiata ruda a lui Tyrranosaurus Rex este gaina.
*Pielea hipopotamului are o grosime de 6,5 cm asa ca il apara impotriva multor arme de foc. Acest animal fuge mai repede ca omul desi are 4 tone.
*O vaca se imbata daca mananca prea multe mere.
*Putem afirma ca lumea civilizata exista de 3.500 de ani. In toata perioada asta au existat 230 de ani fara razboaie.
*”Generalul Sherman” este cel mai inalt copac din lume si se afla in Parcul national Sequoia. Masoara 91 de metri, cu cativa centimetri sub cea mai inalta cladire din Romania, Palatul Administrativ din Satu Mare (94 m.)
*Alunele se folosesc la fabricarea dinamitei.
*Placile tectonice ale Terrei se misca tot asa de repede ca si cum cresc unghiile la oameni.
*Viteza de propagare a durerii in corpul uman este: 110 m/s.
*Supravietuitori in cazul scufundarii Titanicului sunt si 2 caini.
*1/3 din rezerva de apa a Terrei se afla in Canada.
*Cea mai lunga intrerupere de program de televiziune s-a intamplat in Anglia – BBC a oprit un desen animat cu Mickey-Mouse, s-a anuntat ca a pornit al doilea razboi mondial, apoi peste 6 ani au reluat filmul exact acolo unde s-a intrerupt.
*Albert Einstein a inceput sa vorbeasca la varsta de 6 ani.
*Ca sa devii astronaut american trebuie sa fii mai scund de 1,80 m. In momentul aterizarii Apolo 11 a ramas cu combustibil suficient pentru 20 de secunde de zbor.
*Foarfeca a fost inventata de Leonardo da Vinci. Leonardo da Vinci a fost capabil cu o mana sa scrie iar cu cealalta sa deseneze simultan.
*Din scrieri rezulta ca Leonardo da Vinci a fost cel mai mandru nu de operele sale de arta ci de faptul ca era in stare sa indoaie cu mana rangi de fier.
*Autostrazile din SUA asa au fost concepute ca din 5 in 5 mile au o portiune dreapta de cca 1 mila. Acolo pot ateriza la nevoie aeronavale.
*Exista 2 animale care pot vedea spatiul din spatele lor fara sa-si intoarca capul: iepurele si papagalul.
*Omul piere mai repede din cauza lipsei somnului decat a mancatului. 10 zile rezista un om fara somn, maxim. Fara hrana chiar 1-2 luni.
*Creierul uman are capacitatea de stocare de 1 trilion de byte, sau 1164153 gigabyte.
*Imnul Greciei are 158 de strofe. Nimeni din Grecia nu cunoaste in intregime inmul statului.
*Ultimul simt pierdut de om la moarte este auzul, primul vederea, apoi in ordine gustul, mirosul si pipaitul.
*La nastere toata lumea l-a crezut mort pe Pablo Picasso, doar unchiului lui i-a venit o idee si a reusit sa-l aduca la viata cu ajutorul fumului de trabuc.
*Turnul Eiffel are in compozitie otzel de la furnalul din Gov?jdia, localitatea Ghelar din judetul Hunedoara.
*Cel mai lung cuvant din DEX are 25 de litere si este : ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE. Sunt si alte cuvinte mai lungi, si anume termeni medicali sau din chimie: DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZa (36 de litere).
*Cea mai mica pisica din lume traieste in California si ar putea intra fara probleme si in Cartea Recordurilor, datorita dimensiunilor ei liliputane. Heed, pisica in varsta de 9 saptamani din El Cajon masoara doar 7 centimetri si nu cantareste mai mult de jumatate de kilogram.
*In medie o persoana are peste 1460 de vise pe an ?
*Delfinii dorm cu un ochi deschis ?
*O furnica poate sa supravietuiasca pana la doua saptamani sub apa ?
*Cel mai puternic muschi din corpul uman este limba ?
*Unghiile mainilor cresc de patru ori mai repede decat cele ale picioarelor ?
*Puse cap la cap venele,arterele, si capilarele unui adult ar ajunge pentru inconjurul Pamantuluide aproape patru ori ?
*In Indonezia se vorbesc peste 365 de limbi diferite?
*O persoana face in medie 2 500 000 de pasi pe an?
*Inima unei balene albastre este la fel de mare cat o masina?
*Limba unei balene albastre este lunga cat un elefant?
*Daca cantitatea de apa din corpul omenesc este redusa cu 1% iti va fi sete, iar daca este redusa cu 10% vei muri?
*Biblia este tradusa in 2 233 de limbi?
*Animalul cu cel mai mare creier in proportie cu corpul sau este furnica
*Hitler a fost vegetarian
*Toti copiii se nasc cu ochii albastri si dupa cateva momente acestia isi schimba culoarea
*Fluturii percep gustul cu picioarele ?
*Bufnita este una din putinele pasari care poate deosebi culoarea albastra ?
*In 1386 un porc a fost executat prin spanzurarea in public pentru uciderea unui copil ?
*Peste 10.000 de pasari mor anual din cauza coliziunilor cu ferestrele ?
*Omul pierde o jumatate de litru de apa pe zi prin respiratie ?
*Mai mult de jumatate din populatia globului a vazut cel putin un film cu James Bond?
*Numele Mercedes provine de la numele unei austriece?
*Sunt produse mai multe in India decat la Hollywood?
*Creierul unui adult cantareste in medie 1,375 de grame?
*Pasarile nu transpira?
*Pomii de Craciun au fost odinioara impodobiti cu spuma de sapun?
*Pisicile au cate 32 de muschi in fiecare ureche ?
*Alfabetul limbii chineze contine peste 40 000 de caractere ?
*Thomas Edison, inventatorul becului, se temea de intuneric ?
*Februarie 1865 este singura luna inregistrata in istorie fara luna plina?
*Astronautii cresc in inaltime in spatiu ?
*Dreptacii traiesc in medie cu noua ani mai mult decat stangacii ?
*Serpii au doua organe sexuale ?
*Un melc poate dormi trei ani ?
*In medie oamenii se tem mai mult de paianjeni decat de moarte ?
*Apa calda cantareste mai mult decat cea rece ?
*Exista o pasare care in loc sa ciripeasca sau sa cante, latra?
*Sunt cam 2700 de limbi diferite care sunt vorbite in lume?
*Ca sa previi cancerul, e bine sa mananci cate un morcov pe zi?
*Elisabeta I a Rusiei a avut peste 15000 de rochii ?
*Michael Jackson are codul lui postal personal ?
*Pe Venus ploua cu acid sulfuric ?
*Camilele au trei seturi de pleoape ?

În căutarea extratereştrilor: un nou instrument poate intercepta semnalele provenite de pe alte planete

Oamenii de ştiinţă dispun de un instrument nou, mai puternic, cu ajutorul căruia vor căuta inteligenţa extraterestră, anunţă un raport din Australia.

Pentru prima dată, o echipă condusă de profesorul Steven Tingay de la Universitatea Curtin a utilizat un nou tip de telescop radio, cunoscut drept un interferometru cu bază lungă, pentru a capta semnalele radio provenite de pe planete îndepărtate.

Timp de opt ore, în iunie 2007, specialişltii au direcţionat un interferoemtru spre steaua Gliese 581 (foto), în jurul căreia se crede că ar orbita două planete care ar putea găzdui viaţă. Deşi misiunea nu a înregistrat rezultate, cercetătorii susţin că abordarea lor are potenţial.

Interferometrele cu bază foarte lungă sunt potrivite pentru acest tip de cercetare, pentru că sunt alcătuite din mai multe telescoape, separate prin distanţe mari.

Una dintre marile probleme întâmpinate în cercetarea inteligenţei extraterestre este că, dacă un telescop preia o bandă îngustă de semnal radio, în cele din urmă nu ştim dacă acesta provine de la o planetă îndepărtată sau de la o antenă TV de la 20 de kilometri distanţă, a explicat Tingay. Beneficiul adus de interferometrele cu bază lungă, cum este Australian Long Baseline Array (ALBA) este reprezentat de faptul că orice interferenţă umană va fi interceptată doar de una sau două antene.

În cercetarea lor, specialiştii s-au axat pe studierea unui domeniu îngust al spectrului de radiofrecvenţă (de la 1230 la 1544 MHz), regiune care conţine radiaţia electromagnetică specifică hidrogenului. În timpul observaţiei, astronomii au detectat 222 de potenţiale semnale extraterestre, dar pentru moment toate au fost excluse prin tehnici de analiză automată.

Cu toate acestea, rezultatele negative nu exclud definitiv existenţa unei civilizaţii extraterestre în jurul lui Gliese 581, ci pur şi simplu semnalează faptul că în perioada în care s-a făcut cercetarea nu au existat semnale radio puternice îndreptate spre Pământ.

Aspirina luptă în 3 moduri diferite împotriva cancerului

Două studii noi oferă noi detalii asupra efectelor benefice ale aspirinei, identificând trei moduri prin care acest medicament luptă împotriva cancerului.

Cercetările arată că pe lângă faptul că aspirina protejează împotriva apariţiei cancerului, acest medicament poate acţiona cu o „lovitură dublă” împotriva celulor canceroase existente.

Rezultatele cercetărilor sugerează că o mică doză zilnică de aspirină ar putea fi recomandată celor ce vor să prevină apariţia cancerului. Doctorii deja prescriu doze zilnice de aspirină pentru a preveni afecţiunile cardiovasculare.

Cercetătorii de la Universitatea Bristol au descoperit că aspirina poate preveni ca celulele să sufere mutaţii şi să devină canceroase, prin „înfometarea” acestora. „Acest lucru înseamnă că o doză zilnică de aspirină ar putea preveni cancerul, însă este nevoie de mai multe studii pentru a confirma acest lucru”, a explicat Dr. Yi Feng, autorul studiului publicat în jurnalul ştiinţific Current Biology

Un alt studiu, finanţat de organizaţia Cancer Research şi publicat în jurnalul ştiinţificGastroenterology, arată că aspirina poate ucide celulele canceroase prin controlarea a două procese care influenţează modul în care energia este folosită de celule.

Cercetătorii de la Universităţile Edinburgh şi Dundee afirmă că această „dublă lovitură” duce la autodistrugerea celulelor canceroase.

Dr. Farhat Din, de la Universitatea din Edinburgh, a comentat cele două studii, declarând că „aspirina ţinteşte pe niveluri multiple: poate atât să blocheze formarea tumorilor canceroase, cât şi să le atace în mod direct atunci când s-au format”.

Mulţi oameni iau o doză zilnică de aspirină pentru a preveni atacurile cerebrale şi afecţiunile cardiace, însă doctorii avertizează că anumite persoane ar putea fi afectate de uzul pe termen lung al aspirinei, de aceea este recomandat avizul doctorului înaintea unui astfel de tratament.

Un şobolan paralizat a reuşit să meargă, oferind noi speranţe oamenilor cu leziuni la măduva spinării

Cercetătorii europeni au reuşit să conceapă o nouă metodă prin care au motivat şobolanii paralizaţi să înveţe să meargă din nou. Reuşita extraordinară a oamenilor de ştiinţă oferă noi speranţe persoanelor paralizate în urma afecţiunilor la măduva spinării.

Metoda combină stimularea măduvei spinării cu terapia asistată de roboţi. Gregoire Courtine, conducătorul studiului, afirmă că secretul succesului înregistrat de această metodă constă în motivarea şobolanilor în a participa la propria reabilitare.

„La început, animalul se zbate şi este foarte dificil de lucrat cu el”, a spus Courtine, conducătorul Fundaţiei Internaţionale a Paraplegicilor din cadrul École polytechnique fédérale de Lausanne(EPFL). „Apoi, prima dată când reuşeşte să meargă, animalul este surprins. Se uită la tine de parcă ar spune «Wow, am mers!»”, a relatat Courtine.

Şobolanii au prezentat, de asemenea, o creştere extraordinară a numărului de conexiuni dintre creier şi măduva spinării. Astfel, după antrenament numărul acestora a crescut de 3 ori.

„Cortexul motor a dezvoltat noi căi pentru a relua controlul asupra zonei situată sub leziune. Acest lucru este cu adevărat fascinant”, a spus Courtine. „Ceea ce am observat a fost o amplă reorganizare a sistemului nervos central, nu doar la nivelul leziunii, ci în cadrul creierului, a trunchiului cerebral şi a măduvei spinării”, a adăugat cercetătorul.

Terapia combină stimularea electro-chimică a măduvei spinării (simulând astfel semnalele pe care creierul le-ar transmite în mod normal pentru a iniţia mişcare în membre) cu un dispozitiv care ajuta şobolanii să stea în poziţie verticală.

Hamul robotizat în care era pus şobolanul nu îl ajuta să meargă înainte, dar îi stabiliza poziţia, permiţându-i să nu cadă în lateral.

Pentru a stimula şobolanul să meargă, în faţa acestuia a fost amplasată o bucată de ciocolată. În curând, toţi şobolanii care au participat la experiment au început să meargă. După 5-6 săptămâni, pe măsură ce abilităţile acestora s-au îmbunătăţit, şobolanii urcau în mod voluntar trepte, ocoleau obstacole şi chiar sprintau, toate acestea fără a mai fi nevoie să fie stimulaţi cu ciocolată.

„Am avut o rată de succes foarte mare cu aceste animale. În toate animalele tratate s-a observat o recuperare a capacităţii de mişcare voluntară”, a declarat Courtine, adăugând că peste 100 de şobolani de laborator au fost folosiţi în cadrul testelor.

Courtine speră să folosească această terapie pe oameni în următorii doi ani. Cercetătorii din cadrul EPFL coordonează un proiect în valoare de 9 milioane de euro, intitulat NeuWalk, ce are ca scop proiectarea unei neuroproteze pentru măduva spinării ce va permite oamenilor să meargă.

„Ceea ce am observat la şobolani – plasticitatea şi nivelul extraordinar al recuperării – este foarte surprinzător. Acum avem nevoie să optimizăm aceste sisteme pentru oameni şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a îmbunătăţi recuperarea funcţională a persoanelor ce suferă de leziuni la măduva spinării”, a concluzionat Courtine.

O descoperire revoluţionară a ruşilor a fost ignorată de americani timp de decenii

Ultima misiune sovietică pe Lună, Luna-24, a adus pe Pământ roci ce conţineau apă, colectate de pe suprafaţa satelitului natural al Terrei. În ciuda importanţei majore pe care o avea descoperirea, Occidentul a ignorat-o.

Mult timp, probabilitatea de a găsi apă pe Lună i-a încântat pe oamenii de ştiinţă şi pe iubitorii genului ştiinţifico-fantastic. Dacă vreodată ne-am gândi să menţinem o prezenţă umană pe Lună, dovezile care atestă existenţa apei ar fi un element important în decizie.
În ultimii ani această dovadă a devenit din ce în ce mai clară, din moment ce mai multe surse sugerează că pe Lună există apă. Mai întâi, în 1994, în urma misiunii americane Clementine, care a folosit undele radio pentru a căuta apa, s-a concluzionat că există posibilitatea ca apa să se adăpostească, sub formă de gheaţă, undeva sub învelişul superior al satelitului.
Apoi, alte dovezi au venit în urma misiunii Lunar Prospector, care a găsit indicii ale prezenţei apei apei prin măsurarea cantităţii de neutroni emişi de suprafaţa satelitului.
Ulterior, misiunea Galileo a constatat, în drumul său spre Jupiter, că există dovezi care atestă existenţa apei.
Ceva mai recent, în 2009, nava spaţială indiană Chandrayaan-I a folosit o cameră cu infraroşu pentru observa urmele de apă din rocile selenare.

Ciudat este că, deşi în urma misiunii Apollo au fost aduse aproape 300 de kilograme de roci selenare, NASA nu a semnalat existenţa apei în conţinutul acestora. Acum, Arlin Crott, de la Universitatea Columbia din New York, subliniază faptul că oamenii de ştiinţă de la NASA au considerat că probele perlevate de Apollo au fost contaminate, după ce au ajuns pe Pământ. Se pare că recipientele în care au fost transportate rocile nu au fost închise ermetic din cauza prafului selenar care a înfundat sigiliile. Aşa se face că, dacă s-a găsit apă în roci, oamenii de ştiinţă au considerat-o ca provenind de pe Pământ, în urma transportului.

Mai mult, în urma misiunii Apollo, americanii au concluzionat că urmele, asemănătoare cu albiile unor râuri, de pe Lună, ar fi fost create mai curând de lavă, decât de apă. Prin urmare, Luna a fost considerată un mediu arid prin excelenţă.

Cu toate acestea, ruşii aveau altă părere. Crott a descoperit dovezi care atestă că, în anii ''70, sovieticii au demonstrat că rocile de pe Luna conţineau apă.

Una din cele mai puţin cunoscute misiuni sovietice este Luna-24, care a ajuns pe suprafaţa Lunii în august 1976, unde a săpat 2 metri în solul selenar şi a extras 300 de grame de rocă. La întoarcere, o echipă de oameni de ştiinţă ruşi a analizat eşantionul şi a identificat semne clare de apă în roci. Ei au raportat că apa reprezenta 0,1% din masa probei.

Deşi rezultatele acestei cercetări au fost publicate în 1987, fiind traduse şi în limba engleză, Crotts spune că nimeni nu îşi mai aminteşte de ea.

Până acum, mai mulţi oameni de ştiinţă, printre care şi chimistul Harold Urey, câştigător al premiului Nobel, au prezis existenţa apei sub formă solidă în craterele de la polii selenari, suprafeţe aflate în permanentă umbră.

Crott detaliază în cele trei lucrări ale sale şi alte încercări de a găsi apa pe Lună, printre care şi cea a NASA, în care o rachetă este trimisă spre unul dintre polii umbriţi pentru a se vedea ce anume conţine norul creat în urma impactului. Rezultatele au arătat că norul conţinea apă şi alte substanţe, precum monoxid de carbon, în cantitate la fel de mare ca şi apa.

Azi, NASA a revenit asupra declaraţiilor şi a admis că Luna are apă, dar dacă americanii i-ar fi ascultat pe ruşi, această constatare s-ar fi putut face cu decenii în urmă

Misterul dispariţiei unei mari civilizaţii antice a fost elucidat

Dispariţia enigmatică a uneia dintre cele mai vechi civilizaţii urbane, care a trăit acum aproape 4000 de ani pe actualul teritoriu al Indiei, Pakistanului, Nepalului şi Bangladeshului, a fost explicată de cercetători.

Civilizaţia Indus sau Harappan a reprezentat una din cele mai mari societăţi ale lumii antice. Contemporană cu Egiptul Antic şi Mesopotamia, populaţia Indusului pare să fi constituit 10% din populaţia lumii. Cu toate acestea, acum 3000 de ani oraşele civilizaţiei Indusului au fost distruse, iar oamenii au dispărut.

Acum aproape un secol, de-a lungul râului Indus (foto) şi al afluenţilor săi, cercetătorii au început să descopere numeroase rămăşiţe ale acestei civilizaţii. Săpăturile au scos la lumină vestigii care arată că acolo au existat oraşe sofisticate, legături pe mare cu Mesopotamia, rute comerciale, tehnologii de construcţie avansate, arte şi meşteşuguri înfloritoare..

La începutul anilor 2000, Liviu Giosan, un geolog de la Institutul Oceanografic Woods Hole din Massachusetts, a reuşit să reconstituie peisajul de câmpie şi râurile de-a lungul cărora această civilizaţie s-a dezvoltat şi să descopere care a fost adevărata soartă a oamenilor. Pentru început, cercetătorii au analizat date colectate prin satelit. În perioada 2003-2008, cercetătorii au colectat mostre de sedimente de pe coasta Mării Arabiei, din văi fertile irigate din Punjab şi din deşertul Thar, cu scopul de a determina originile şi vârsta sedimentelor şi de a elabora o cronologie a modificărilor de peisaj.

Astfel, s-a constat că civilizaţia a luat naştere într-un moment foarte propice, atunci când în Valea Indusului ploile musonice au cunoscut o perioadă de scădere în intensitate. Până atunci, precipitaţiile puternice, urmate de inundaţii devastatoare, făcuseră ca zona să nu poată fi locuită permanent, dar odată ce pericolul inundaţiilor a scăzut, în urmă a rămas un sol foarte fertil. Timp de 2000 de ani, societatea care s-a format pe acest teritoriu s-a bazat pe agricultura creată pe acest sol fertil.

Cu timpul, însă, ploile au devenit din ce în ce mai rare, iar musonii nu au mai apărut ce aceeaşi periodicitate, ducând la degradarea solului şi scăderea recoltelor. Căzând pradă schimbărilor climatice, agricultura nu mai putea fi practicată în aceste zone, motiv pentru care civilizaţia Harappan a început să migreze către est, spre valea fluviului Gange, unde caracteristicile musonilor rămăseseră mai stabile.

Adevărul despre OZN-uri este undeva în Marea Baltică?

În decursul verii trecute, cu ocazia unor scufundări în apele Mării Baltice, o echipă de cercetători suedezi susţinea că a observat pe fundul mării un OZN în lungime de circa 60 metri. Pentru a lămuri misterul - denumit în limbaj de specialitate ”The Baltic Anomaly” -, o echipă de ingineri oceanografi şi scafandri de mare adâncime va explora locul respectiv timp de 6-10 zile. Cercetările vor fi demarate începând cu data de 1 iunie, anul curent.

"Nu ştim dacă avem de-a face cu un straniu fenomen natural sau cu unul dintre celebrele Obiecte Zburătoare Neidentificate. L-am observat prin intermediul sonarului în momentul în care căutam epava unei nave scufundate în decursul primului Război Mondial. Brusc, am văzut un obiect circular pe monitoare.", declară Peter Lindberg, căpitanul navei de cercetări Ocean Explorer.

Descoperirea a făcut ceva vâlvă la vremea ei, ştirea fiind preluată de mass media, presa ştiinţiifică şi blogosfera de profil. Mulţi specialişti au speculat că obiectul respectiv ar putea fi un OZN căzut în Marea Baltică.
"Îl vom căuta şi studia cu ajutorul tehnologiilor moderne de identificare a obiectelor scufundate. Ne vom folosi de un sonar avansat pentru a obţine imagini tridimensionale ale stratului bentonic. Vom trimite şi echipe de scufundători de mare adâncime, precum şi un robot subacvatic care are ataşată o cameră video. Vom preleva mostre din stratul de nisip pentru a măsura nivelul toxicităţii şi radioactivităţii din zonă", afirmă în continuare căpitanul Lindberg.

Între timp, supoziiţiile pe marginea straniului obiect se înmulţesc, unii specialişti susţinând că pot fi resturi dintr-un meteorit, sau o sursă de gaze naturale, sau chiar epava unei nave ruseşti din secolul al XIX-lea.

Echipajul navei Ocean Explorer include un număr de 13 specialişti, un expert în sonarele de mare adâncime şi o echipă a unei televiziuni suedeze.

Conform declaraţiilor căpitanului Lindberg, expediţia este sponsorizată de câţiva investitori particulari şi se află în negocieri cu cei de la Microsoft pentru eventuala transmisie live pe Internet a evenimentului

.

Poate fi reînviată limba vorbită de Iisus?

Două sate din comunitatea creştină din Israel încearcă să reînvie limba vorbită de Iisus Hristos, la multe secole după ce aceasta a dispărut în cea mai mare parte a Orientului Mijlociu.

Proiectul ambiţios a primit şi un mic ajutor tehnologic. Este vorba despre un canal de televizune din Suedia, menţinut de comunităţi de imigranţi vorbitori ai limbii antice şi în cadrul căruia sunt prezentate programe în limba aramaică.

Într-un sat mic din Palestina, numit Beit Jala, din apropierea Bethleemului, o comunitate vârstnică, vorbitoare de limba aramaică, înceracă să le insufle nepoţilor pasiunea pentru "limba sfântă". În satul arabo-israelian Jish, din apropierea dealurilor Galileei, copiii din şcoala primară învaţă limba aramaică. Mare parte dintre copii aparţin comunităţii creştine maronite. În Biserica Maronită, liturghia încă se ţine în limba aramaică, însă puţini sunt aceia care mai înţeleg rugăciunile.

Dialectul utilizat în cele două sate, Jish şi Beit Jala, este numit "siriac" şi a fost utilizat de strămoşii lor creştini. Steven Fassberg, un expert în studierea limbii aramaice, de Universitatea Ebraică din Jerusalim, susţine că dialectul siriac ar fi foarte asemănător cu cel pe care Iisus l-a învăţat în Galileea.

Acum, în Jish, aproape 80 de copii din clasele I-V învaţă voluntar aramaica de două ori pe săptămână, iar Ministerul Educaţiei din Israel a alocat fonduri pentru ca aceste cursuri să se poată desfăşura până la finalul clasei a VIII-a.

În urmă cu câţiva ani, mai mulţi rezidenţi din Jish au făcut lobby pentru a se permite studierea limbii aramaice, dar ideea a întâmpinat rezistenţă, căci musulmanii din localitate au considerat proiectul drept o încercare de a atrage copiii spre creştinism. Pe de altă parte, unii creştini au obiectat spunând că proiectul i-ar lipsi de identitatea lor arabă. Problema este foarte sensibilă pentru mulţi arabi musulmani şi creştini din israel, care preferă să fie identificaţi după etnie şi nu după religie.

Cu toate acestea, directorul şcolii din Jish a iniţiat proiectul de predare a limbii aramaice şi, astfel, unitatea de învăţământ a reuşit să devină prima şcoală publică din Israel în care se predă aramaica. Eforturile celor de aici sunt reflectate în şcoala Mar Afram din Beit Jala, condusă de Biserica Ortodoxă Siriană. Aici, preoţii i-au învăţat limba aramaică pe cei 320 de elevi pe care i-au avut în ultimii cinci ani. Preoţii spun că principalul avantaj adus de învăţarea acestei limbi este acela că, prin acest proces, copiii vor învăţa să îşi aprecieze originile.

Ambele şcoli au fost inspirate şi au primit asistenţă din partea celor trei comunităţi aramaice refugiate în Suedia. Aceste comunităţi sunt formate din descendenţi ai unor locuitori din Orientul Mijlociu, oameni care au dorit să păstreze vie limba lor. Acum ei publică un ziar numit "Bahro Suryoyo", pamflete şi cărţi pentru copii, menţinând totodată postul de televiziune "Soryoyosat".

De asemenea, în divizia suedeză există o echipă aramaică de fotbal numită "Syrianska FC".

Pentru mulţi maroniţi şi mulţi creştini de religie ortodoxă siriană din Ţara Sfântă, televiziunea specializată din Suedia a reprezentat prima sursă din care au auzit limba aramaică.

Ipoteză-şoc: la marginea Sistemului Solar se află o planetă de 4 ori cât Terra!

O planetă de 4 ori mai mare decât Pământul s-ar putea afla la marginea sistemului nostru solar, dincolo de Pluto, conform unor cercetări recente. Aflată la o distanţă prea mare pentru a putea fi văzută de telescoapele terestre, planeta nevăzută ar putea avea efecte gravitaţionale asupra obiectelor de gheaţă aflate dincolo de Neptun, explicând misterioasele orbite ale acestor obiecte spaţiale.

Cercetătorul care a postulat existenţa acestei planete nevăzute este Rodney Gomes, un astronom de seamă din cadrul Observatorului Naţional al Braziliei, din Rio de Janeiro. Recent, Gomes a prezentat în cadrul unei întruniri a Societăţii Astronomice Americane o serie de simulări computerizate care sugerează existenţa acestei planete nevăzute.

Astronomii care au participat la prezentarea lui Gomes afirmă că argumentele acestuia sunt convingătoare, însă afirmă sunt necesare mai multe dovezi înainte ca planeta ipotetică să fie confirmată ca fiind reală.

De mai mulţi ani, astronomii au observat că o serie de corpuri spaţiale îngheţate ce se găsesc dincolo de orbita lui Neptun, incluzând planeta-pitic Sedna, deviază de la orbitele pe care ar trebui să le aibă în jurul Soarelui atunci când sunt luate în calcul toate obiectele cunoscute din Sistemul Solar. Sedna, de exemplu, are o orbită extrem de alungită în jurul Soarelui, formând un oval foarte lung. „Orbita lui Sedna este cu adevărat ciudată”, a declarat Mike Brown, astronom la Caltech şi totodată liderul echipei care a descoperit-o pe Sedna în 2003.

Atunci când Gomes a calculat orbitele acestor obiecte, adăugând atracţia gravitaţională a unei planete masive aflate la marginea sistemului solar, orbita lui Sedna şi cele ale celorlalte obiecte ciudate se potriveau cu cele observate în realitate. Planeta nevăzută s-ar situa prea departe pentru a influenţa în mod perceptibil orbita Pământului şi a celorlalte planete apropiate de Soare, dar ar fi suficient de aproape de acele obiecte pentru a le influenţa.

Mai multe tipuri de planete ar putea provoca anomaliile explicate de calculele lui Gomes. Spre exemplu, o planetă de dimensiunile lui Neptun (aproximativ de 4 ori mai mare decât Terra) ce orbitează la 225 de miliarde de kilometri de Soare ar putea influenţa obiectele bizare în modul observat de astronomi.

În ceea ce priveşte originea planetei misterioase, Gomes afirmă că aceasta ar fi putut „lua naştere” într-un sistem solar îndepărtat, fiind apoi „capturată” de gravitaţia Soarelui nostru.

Colegii lui Gomes sunt convinşi de acurateţea calculelor sale. „Gomes este foarte bun. E greu de crezut că a greşit în calculele sale”, a comentat Hal Levison, cercetător în cadrul Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.

Nu ar fi prima dată când o planetă este descoperită ca urmare a efectelor pe care atracţia sa gravitaţională o are asupra altor corpuri cereşti. Existenţa lui Neptun a fost postulată la începutul secolului al 19-lea, cu mult înainte să fie observată cu ajutorul unui telescop în 1846, deoarece afecta orbita lui Uranus.

Acum, cercetătorii lucrează din greu să confirme existenţa planetei misterioase sau să găsească o altă explicaţie pentru orbitele bizare ale corpurilor cereşti îndepărtate. „Singura metodă prin care putem demonstra existenţa acestei planete este prin a o vedea”, a concluzionat Mike Brown.

O „băutură spaţială” concepută de NASA are efecte miraculoase

Specialiştii NASA au conceput o „băutură spaţială” ce are ca scop protejarea astronauţilor de radiaţiile din spaţiu. În timpul testelor, cercetătorii au descoperit că substanţa are efecte secundare miraculoase asupra ridurilor şi a petelor de pe piele provocate de radiaţiile ultraviolete.

Cercetătorii de la Universitatea Utah au descoperit că băutura cunoscută sub numele de AS10 aduce aceste beneficii incredibile în cadrul unui test efectuat pe 180 de participanţi cu afecţiuni ale pielii.

După doar patru luni de tratament cu două porţii zilnice din această băutură, petele de pe piele provocate de radiaţiile UV s-au redus cu 30%, iar ridurile cu 17%.

Băutura este realizată prin combinarea mai multor fructe exotice, printre care açaí, acerola, cactusul opuntia, struguri, ceai verde, rodie, Myrica rubra şi cupuaçu.

Ingredientele oferă cumulat o cantitate ridicată de vitamine şi fitochemicale care blochează efectele nocive ale radiaţiilor, explică cercetătorii. De asemenea, cantitatea mare de antioxidanţi blochează acţiunea radicalilor liberi ce afectează celulele pielii.

„Pielea este primul ţesut al corpului ce este expus la radiaţiile ultraviolete şi ştim că este sensibil la stresul oxidativ”, a explicat Dr. Aaron Barson, specialist în nutriţie în cadrul Universităţii Utah.

„Studiul nostru arată AS10 oferă beneficii extraordinare prin reducerea acestui stres. Efectele stresului oxidativ asupra pielii pot fi modificate rapid, iar pielea se poate vindeca singură cu ajutorul acestei băuturi”, a explicat Barson.

Dr. Sam Bunting, specialist în dermatologie, a efectuat o analiză digitală a pielii participantelor la studiu, confirmând efectele dramatice ale băuturii. 

Chinezii susţin că au obţinut recordul la teleportare

O echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din China afirmă că a teleportat un foton la o distanţă de 97 de kilometri, depăşind recordul anterior, datând din 2010 şi care era de doar 16 kilometri.

Teleportarea cuantică, despre care oamenii de ştiinţă au început să vorbească în 1997, este diferită de ceea ce vedem în filmele SF. Considerată "un fel de Sfântul Graal al comunicării cuantice", cum o numesc cercetătorii în lucrarea lor, teleportarea este capacitatea de a muta un obiect dintr-un loc în altul fără a parcurge spaţiul dintre cele două locaţii. Obiectul, în sine, nu se mişcă din punctul A în B, ci, mai degrabă, fotonul îndepărtat replică informaţiile conţinute de fotonul iniţial, devenind un "geamăn" al acestuia.
Cea mai mare contribuţie a echipei nu este neapărat distanţa mare la care au reuşit să teleporteze informaţia, ci metoda folosită pentru a manipula fasciculul laser de 1.3 waţi pe care îl poartă. Cu cât călătoria întreprinsă de fascicul este mai lungă, cu atât acesta se lărgeşte mai mult, făcând ca fotonul să piardă din informaţii pe traseu. Pentru a ţine raza pe direcţie, cercetătorii au inventat o tehnică specială care concentrează şi direcţionează laserul.
Acum, experţii spun că, dacă metoda va fi dezvoltată, ea se va dovedi utilă pentru transmiterea informaţiilor secrete de către serviciile militare. 

Terapia genetică a fost folosită cu succes, prelungind viata cu 24%

Într-un experiment realizat în premieră mondială, cercetătorii spaniolii au folosit terapia genetică pentru a prelungi durata de viaţă a exemplarelor studiate cu 24%. Reuşita a fost observată în cadrul unui studiu realizat pe şoareci în vârstă, existând speranţe ca această terapie să funcţioneze şi în cazul pacienţilor umani.

Cercetătorii spanioli de la Centrul Naţional de Cercetări Oncologice din Spania susţin că reuşita lor, publicată în jurnalul ştiinţific EMBO Molecular Medicine, reprezintă o nouă speranţă pentru oamenii în vârstă.

Studii mai vechi au arătat că este posibilă prelungirea speranţei de viaţă a indivizilor din mai multe specii, inclusiv mamifere, acţionând asupra unei unor gene. Acum, cercetătorii spanioli coordonaţi de Maria Blasco au demonstrat că durata de viaţă a unui şoarece poate fi prelungită cu ajutorul unui tratament unic ce acţionează direct asupra genelor animalului.

Este pentru prima dată când terapia genetică este folosită cu succes pentru a lupta împotriva îmbătrânirii. În cadrul experimentul, cercetătorii au stimulat celulele şoarecelui pentru a produce telomerază, o enzimă ce „încetineşte” ceasul biologic. Terapia folosită pe şoareci s-a dovedit a fi sigură şi eficientă.

În cadrul studiului, cercetătorii au aplicat acest tratament asupra şoarecilor adulţi în vârstă de un an şi de doi ani. Oamenii de ştiinţă au observat efecte benefice în rândul ambelor cazuri: şoarecii trataţi la vârsta de un an au trăit în medie cu 24% mai mult decât în mod normal, iar cei trataţi la vârsta de doi ani au înregistrat o extindere a duratei de viaţă cu 13%.

Terapia a provocat şi o îmbunătăţire a stării generale de sănătate a şoarecilor, observându-se o întârziere a apariţie bolilor tipice îmbătrânirii, precum osteoporoza sau rezistenţa la insulină. De asemenea, şoarecii trataţi prezentau scoruri mai bune în cadrul testelor ce indicau gradul de îmbătrânire, precum cele ce măsurau coordonarea neuromusculară.

Tratamentul a constat într-un virus al cărui ADN a fost modificat, genele virale fiind înlocuite cu cele ale telomerazei, enzima cu un rol esenţial în îmbătrânire. Telomeraza repară telomerele situate la capetele cromozomilor, încetinind astfel ceasul biologic al celulei (şi, indirect, al corpului).

„Studiul a demonstrat că este posibilă conceperea unui tratament genetic anti-îmbătrânire pe bază de telomerază fără a creşte incidenţa cancerului. Organismele bătrâne acumulează daune în ADN din cauza scurtării telomerelor, iar cercetarea noastră a demonstrat că terapia genetică pe bază de telomerază poate repara sau amâna aceste daune”, au concluzionat oamenii de ştiinţă spanioli. 

Metode de combatere a insectelor daunatoare pe termen indelungat

Ce reprezinta dezinsectia?

Dezinsectie: totalitatea mijloacelor sau metodelor de prevenire si combatere a unei game largi de insecte daunatoare (muste, viespi,gandaci de bucatarie, furnici, gandaci, tantari, capuse, purici, plosnite, paduchi) care, pe langa disconfortul psihic pe care il creeaza, pot fi purtatoare de diferite boli infectioase, afectand deopotriva omul si animalele, si pot provoca distrugeri majore.

Care sunt riscurile la care va expuneti?

Insectele pot transmite o serie de boli infectioase sau provoca alergii periculoase prin contactul direct, intepaturi sau prin contaminarea spatiilor si a alimentelor. Acestea pot aparea in spatii diverse, cum ar fi locuintele, gradinile si spatiile de prelucrare a produselor alimentare iar uneori chiar si in locurile in care se mentine curatenia in mod regulat, precum spitale sau hoteluri.
In plus, insectele pot crea si numeroase pagube materiale. Acestea pot provoca respingerea unor loturi intregi de marfuri, oprirea productiei si returnarea produselor, afectandu-va, in acelasi timp, credibilitatea in fata furnizorilor si clientilor dumneavoastra. De aceea, aveti nevoie de servicii complete de preventie si control al acestor daunatori.


Cum ne desfasuram activitatea?

Exista modalitati specifice de a trata fiecare tip de daunator in parte, motiv pentru care este nevoie de o investigatie amanuntita inainte de inceperea dezinsectiei. Noi lucram intotdeauna dupa un plan bine stabilit si actionam luand in considerare mai multe elemente: natura spatiului vizat, caile de acces catre acesta, natura daunatorilor etc. Realizam un raport amanuntit al problemei cu care va confruntati si utilizam produse de cea mai buna calitate, care sa asigure rezultate pe termen lung.

Este important sa apelati la o firma specializata pentru realizarea dezinsectiei, atat prin prisma calitatii rezultatelor, cat si pentru a evita sa va expuneti la pericole in plus. Firma noastra va propune solutii eficiente si garantii impotriva reinfestarii. Suntem avizati de Ministrul Sanatatii, intervenim rapid si discret, fara a perturba activitatea normala a intreprinderilor.

In plus, actionand pe cont propriu, fara experienta si fara echipamente de protectie (de exemplu, in cazul viespilor) poate fi periculos. De asemenea, utilizarea de produse chimice in mod gresit va pot afecta sanatatea si pot sa nu va rezolve problemele.

Astfel, fie ca este vorba de locuinta dumneavoastra, de un spatiu comercial, de o institutie publica etc, avem solutii perfecte adaptate atat pentru persoane juridice, cat si fizice. Experienta si pregatirea tehnicienilor nostri ne permit sa va oferim cele mai bune servicii 24h/zi 7 zile/saptamana si sa va asiguram ca rezultatele obtinute vor fi ireprosabile.

Rozmarin şi lămâie

Spre exemplu, îţi poţi îmbăia pisica sau câinele într-o infuzie de rozmarin. Cum se prepară? Foloseşte 300 de gr de rozmarin proaspăt şi fierbe-l bine. Lasă apa să se răcească atât cât să aibă temperatura optimă pentru îmbăiere. Apoi spală bine patrupedul cu această infuzie şi lasă-i blana să se usuce de la sine. Pe lângă faptul că animalul va mirosi a rozmarin (o iarbă plăcut mirositoare, de altfel), va scăpa şi de purici.
O altă metodă naturistă este folosirea lămâii. Taie în bucăţi o lămâie mare şi las-o în apă fiartă. De preferat e să laşi soluţia de pe seară pe zi, minim 12 ore. Apoi toarnă apa într-un recipient cu pulverizator şi stropeşte blana câinelui. Cu grijă să nu-i ajungă soluţia în ochi, întrucât îi va provoca usturimi căţelului.'

Oţetul de mere şi lavanda

O linguriţă de oţet de mere în apa de băut a câinelui, ţine puricii deoparte. Oţetul nu e pe gustul unui astfel de parazit, motiv pentru care se va "gândi" de 2 ori înainte să-ţi atace câinele. Totuşi, dacă ţi-e frică de efectele pe care oţetul de mere l-ar avea asupra sănătăţii câinelui tău, îl poţi folosi într-o sticluţă cu pulverizator, în proporţie de 50/50 apă şi oţet pe post de spray antipurici.
În privinţa lavandei, e ştiut faptul că această plantă relaxantă şi plăcut mirositoare e duşmanul puricilor. Aşa că o poţi folosi în avantajul tău şi al câinelui, fireşte. Caută în farmaciile naturiste ulei de lavandăşi aplică 2 picături la baza cozii şi pe gâtul animalului. Are cam acelaşi efect pe care îl are şi eucaliptul din zgărzile antipurici ce se comercializează, însă nu e la fel de iritant pentru ochii animalului.
Un mic truc: atunci când îmbăiezi câinele, toarnă şampon întâi pe gât şi pe ceafă, apoi înmoaie blana câinelui în apă. Şi asta pentru că atunci când patrupedul e băgat în apă, puricii vor sări tot mai sus pe corpul animalului, în speţă pe gât şi cap, pentru a se salva. Dar dacă gâtul şi ceafa sunt deja ude, nu mai au unde sări.

Perii şi piepteni

Orice posesor responsabil de câini trebuie să aibă măcar un pieptăn sau o perie pentru a-şi peria odorul în perioada de năpârlire. Ei bine, acest pieptăn poate fi folosit şi pentru îndepărtarea puricilor şi a căpuşelor, după ce insectele au fost ucise, fireşte. Ai nevoie de un pieptăn cu dinţii de metal şi foarte deşi. Periindu-l periodic, nu doar că îndepărtezi părul mort şi stratul mort de piele, ci şi larvele şi ouăle paraziţilor.
După pieptănat, periază câinele cu o perie cu peri aspri sau cu o mănuşă specială, însă atenţie să nu zgârii blana patrupedului, dacă firul de păr e scurt.
Un alt truc: la începutul sezonului cald, tunde câinele şi îmbăiază-l. Mai ales după o excursie prelungită prin pădure sau pe malul unei ape care n-a fost curăţată de mult timp. Puricii şi căpuşele trăiesc cel mai bine în medii umede şi întunecoase.

Deparazitarea locuinţei

Cel mai important aspect în lupta împotriva puricilor şi căpuşelor îl reprezintă dezinfectarea şi curăţarea locuinţei. Adevărul e că, în majoritatea timpului, puricii trăiesc în mediul de viaţă al câinelui, stând pe câine doar atunci când se hrănesc. Aşa că e foarte important să te asiguri că locuinţa ta nu poate fi casă şi pentru aceşti paraziţi.
Curăţă bine şi dezinfectează aşternuturile, aeriseşte camerele, foloseşte aspiratorul pentru a lua tot praful şi mizeria din casă şi apoi dezinfectează podelele cu un dezinfectant. Fireşte, atunci când faci curăţenie, câinele sau pisica nu trebuie să se afle prin preajmă.
Curăţă foarte bine canapelele şi mochetele, întrucât pot fi surse excelente de supravieţuire pentru o colonie de purici. Pentru covoare, bătrânii adesea folosesc praf de copt şi sare pentru deshidratarea paraziţilor şi a ouălor pe care le lasă în urmă. Însă asigură-te că mocheta e complet uscată înainte de a pulveriza praf de copt.
În curte poţi pulveriza praf de copt şi în colţuri şi în locurile umede unde ar putea supravieţui aceşti paraziţi. Dacă ai o curte asfaltată, poţi să o dezinfectezi periodic cu diverse soluţii pe care le găseşti în farmaciile şi cabinetele veterinare.

Ce poti face in 5 minute?

1. Fa-ti patul. Daca incepi fiecare zi cu acest mic ritual, atunci vei reusi sa creezi un ambient calm si primitor in dormitor. Gretchen Rubin, autorul cartii The Happiness Project (Proiectul Fericirii) spune ca foarte multi oameni ajung sa isi schimbe in bine rutina zilnica daca isi incep dimineata cu acest gest. Ganditi-va si la sentimentul placut pe care il aveti atunci cand va intoarceti acasa, intr-un loc aranjat si primitor, plin de calm.

2. Ia-ti pachetel. Inainte sa pleci de acasa dimineata, ia cu tine o gustare. Pune-ti in geanta un fruct, sau biscuiti, sau alune. In acest fel, daca ti se va face foame in timpul zilei, nu va trebui sa iesi pana la chiosc sau la vendomat pentru a-ti cumpara rontaieli daunatoare ca chips-urile sau dulciurile.

3. Aranjeaza-ti biroul. E important sa iti aranjezi putin biroul de la serviciu, caci dezordinea te poate face sa iti pierzi concentrarea. De la hartii sifonate la cani murdare de cafea si documente nearanjate, toate acestea te vor distrage cu siguranta. Aceasta curatenie care nu ar dura mai mult de cinci minute te va face sa te simti mai luminoasa si mai motivata sa te apuci de task-urile tale.

4. Asculta muzica. Mai multe studii au aratat ca muzica ajuta pentru o presiune mai scazuta a sangelui, reduce stresul si provoaca o stare generala de bine. Muzica potrivita poate sa iti schimbe atitudinea si sa iti dea energie.

5. Stoarce o lamaie. Activeaza-ti simtul mirosului - este o modalitate de a te destresa foarte rapida si eficienta. Exista si alte arome precum mirosul busuiocului, a lavandei sau a ienuparului care te pot ajuta sa te relaxezi.

6. Fa mici exercitii de stretching. Nu trebuie sa fii un yoghin ca sa te bucuri de binefacerile strechingului. Ridica-ti bratele deasupra capului atunci cand stai la birou. Sau, mai bine, fa mici exercitii de intindere indepartandu-te birou. Acestea te vor ajuta sa te eliberezi de incordarea acumulata in diverse parti ale trupului si care insotesc senzatia generala de stres.

7. Mediteaza. Incearca meditatia si respiratia adanca pentru a-ti relaxa trupul si pentru a-ti reactiva mintea. Nu ai nevoie de niciun echipament special pentru a medita. Gaseste-ti o pozitie confortabila pe scaun sau pe podea si incearca sa iti indepartezi gandurile. Meditatia, chiar si pentru cateva minute pe zi, este una dintre cele mai bune metode de a lupta impotriva depresiei si a stresului.

8. Fa-ti un jurnal al lucrurilor frumoase. Ia-ti cateva minute in fiecare zi pentru a scrie un jurnal de multumire pentru toate lucrurile frumoase ce ti s-au intamplat. E usor sa ne plangem in legatura cu vremea, traficul sau problemele de la serviciu insa aceasta atitudine aduce atat de multa energie negativa. Daca iti gasesti multumirea pentru ceea ce ai, atunci gasesti aspectele pozitive ale vietii tale.

9. Inchide electronicele. Pentru cateva minute in fiecare zi, este bine sa iti tii inchise aparatele electronice. Este adevarat ca traim intr-o lume a tehnologiei, insa nu trebuie sa stai neaparat conectata la aparate pe tot parcursul zilei. Statul in fata calculatorului pe parcursul intregii zile te poate face sa iti pierzi energia si sa devii inactiva. Asa ca, deconecteaza-te de la internet, inchide telefonul sau televizorul. Daca vei face acest lucru chiar cu cateva minute inainte sa intri in pat, vei vedea ca te vei pregati pentru o stare foarte linistita de somn.

10. Prioritizeaza. Avem "multe pe cap"... Este usor astazi sa ne simtim coplesiti de probleme. Fa-ti o lista si finalizeaza neaparat ceea ce este mai presant, apoi marcheaza ceea ce ai reusit sa finalizezi. La sfarsitul zilei, o lista cu multe reusite este un bun reminder vizual care iti arata cat de descurcareata si eficienta esti.

20 de lucruri pe care nu le stiai despre apa

1. Apa este pretutindeni – sunt 553.195.000 de Km cubi de apa pe suprafata pamantului. Dar mai putin de 1% este potabila si accesibila, incluzand chiar si apa imbuteliata.
2. Apa potabila este un termen relativ. Inainte de 2009, legea din America nu obliga fabricile de apa sa elimine E. coli.
3. De fapt, E. coli nu suna atat de rau. In 1999 o marca de apa minerala din America era extrasa dintr-o fantana de langa o groapa cu deseuri toxice.
4. Noroc! Noul sistem de recuperare al apei de pe statia spatiala internationala recicleaza 93% din urina si transpiratie, pe care o transforma in apa potabila.
5. Satele kurzilor din nordul Irakului folosesc o versiune portabila a sistemului NASA de purificare a apei.
6. Gheata este o retea de molecule tetrahidronice, care contin foarte mult spatiu gol. De asta si pluteste.
7. Chiar si dupa topire apa contine molecule terahidronice sub forma unor cuburi de gheata foarte mici, late cat 100 de molecule. Deci fiecare pahar de apa… are gheata.
8. Poti sa-ti faci apa acasa: amesteci hidrogen cu oxigen intr-un container, la care adaugi o scanteie. Din nefericire, aceasta formula a distrus zepelinul hindenburg.
9. Este o sursa de energie din hidrogen si oxigen: indepartezi electronii de la unele molecule de hidrogen, adaugi molecule de oxigen cu prea multi electroni, si BINGO! obtii curent electric. Asta se intampla intr-o baterie.
10. Gradinarii buni stiu ca plantele nu trebuiesc udata de-a lungul zilei. Picaturile de apa vor actiona ca lentile, si vor arde planta.
11. Parul de pe piele poate sa retina si el picaturi de apa. Un picior paros va obtine o arsura solara mai rapid decat unul epilat.
12. Ciclul vicios: apa din stratosfera contribuie la incalzirea globala. In schimb prin acest proces vor creste si ciclonii tropicali, care arunca si mai multa apa in stratosfera, in teorie.
13. Rata scazuta a incalzirii in ultima decada poate fi cauzata de scaderea cu 10% a apei din stratosfera. Cauza: necunoscuta.
14. Desi multi doctori iti recomanda sa bei 2 litri de apa pe zi pentru a fi sanatos, nu exista nici o davada stiintifica in acest sens.
15. Dezinformarea s-ar putea sa fi aparut in urma unui raport american din 1945 in care se recomanda sa bei 1 milimetru de apa pentru fiecare gram de mancare, sau pentru fiecare calorie. Dar in raport mai scria si ca aceasta cantitate vine din mancare – un lucru care le-a scapat, se pare.
16. Suna la dependetii anonimi de apa: consumul de apa in exces poate cauza “intoxicatie cu apa” si conduce la edem cerebral si pulmonar fatal. Participanti amatori ai maratoanelor au murit in felul acesta.
17. Cercetatorii de la Universitatea de Stat din Oregon au identificat vaste rezerve de apa sub fundul oceanic. De fapt ar putea fi mai multa apa in acestea decat in actualele oceane.
18. Fara apa, crusta oceanica nu s-ar mai scufunda inapoi in mantaua pamantului. Nu ar mai fi placi tectonice, si planeta noastra ar fi precum Venus: torida  si inerta.
19. La extrema umiditatii, planeta GJ 1214b, care orbiteaza in jurul unei stele pitice rosii, ar putea fi formata in totalitate din apa.
20. Dovezi recente sugereaza ca acum 4.5 miliarde de ani, la formarea sistemului solar, cometele aveau centrul lichid. Este foarte probabil ca viata sa fi inceput intr-o cometa

Cel mai bun Browser!

Multi dintre noi folosesc browsere precum Firefox,Chrome,Opera etc...Dar dupa nenumarate studii s-a descoperit si lista cu browsere, cu locurile care le ocupa fiecare in parte.Se pare ca la ora actuala cel mai bun browser este Maxthon. Maxthon este singurul browser conceput pentru intregul web.Are 2 motoare de afisare, propulsate de Trident si Webkit, si cel mai rapid motor pentru Javascript.

1. Maxthon
2. Iron (SRWare)
3. Comodo Dragon
4. Chromium
5. Chrome 12.0.742.100
6. Safari
7. Lunascape
8. Flock
9. Firefox 4.0.1
10. RockMelt
11. Arora
12. Chrome 15.0.874.121
13. Firefox 5.0
14. Opera
15. Firefox 8.0
16. QtWeb
17. CometBird
18. Internet Explorer

 

10 lucruri pe care nu le stiai despre Google!

1. Numele de Google este o greșeală de ortografie. Inițial trebuia să se numească Googol, un termen din matematică, care reprezintă un număr mare, egal cu 10100, adică 1 urmat de 100 de zerouri. Termenul a fost inventat de Milton Sirotta, nepotul de 9 ani al matematicianului american Edward Kasner.

2. Prima pagină este atât de goală pentru că fondatorul nu știa HTML și voia doar o interfață rapidă. Datorită faptului că prima pagină este atât de liberă, cei care nu sunt obișnuiți cu ea stau și astăzi în fața ecranului și așteaptă să mai apară ceva.

3. Google a început ca un proiect de cercetare al lui Larry Page și al lui Sergey Brin, când acestia aveau 24 și respectiv 23 de ani. Site-ul Google își propune să organizeze informațiile din toată lumea și să le facă accesibile și folositoare. Primul birou al companiei a fost într-un garaj, în Menlo Park, California. Primul angajat a fost Craig Silverstein, acum Director de tehnologie.

4. Google primește în jur de 20 de milioane de cereri în fiecare zi, din toată lumea, inclusiv Antarctica și Vatican. Pagina de început apare în 116 limbi diferite, inclusiv în latină, urdu și yoruba. De fapt, Google are cea mai mare rețea de traducători din lume.

5. În stadiul incipient, Google nu a avut buton de căutare. Trebuia apăsată tasta Enter pentru a iniția căutarea. Google a restricționat cererile automate primite de la alte site-uri, care pot consuma resurse importante și în același timp să le ajute să-și mărească rankul artificial.

6. Serviciul de e-mail gratuit, Gmail, a fost folosit intern aproape 2 ani înainte sș fie lansat public. Cercetătorii au gasit 6 tipuri de email user-i, iar Gmail a fost conceput să le satisfacă cerințele celor 6. În urma disputei asupra mărcii cu London-based Independent International Investment Research, acest serviciu de e-mail și-a schimbat de curând numele în Google Mail.

7. Ar dura 5.707 ani ca o persoana să caute în toate cele 3 miliarde de pagini ale motorului de căutare Google. Software-ul Google o face în 0.5 secunde.

8. Logo-urile care apar pe pagina de start în timpul unor zile și date marcante sau evenimente importante se numesc Google Doodle. Compania a creat și un muzeu online în care se găsesc toate logourile care au fost puse până acum, cu anumite ocazii. Ele au fost create de Dennis Hwang, un artist de origine coreana stabilit în USA.

9. Ați auzit de Google Earth, dar nu mulți stiu că există un site numit Google Moon, care cartografiază suprafața lunară și indică locul exact unde a aselenizat naveta Apollo.

10. Firma Keyhole, care se ocupă cu achiziția de imagini din satelit, pe care Google a cumpărat-o în Octombrie 2004, a fost fondată de CIA. Tehnologia acestei firme face posibilă funcționarea programului Google Earth, care redă rapid imagini preluate de satelit din toata lumea.

Cele mai ciudate 20 de fobii...

 

Fobia reprezinta o frica intensa, irationala, persistenta in fata unor anumite situatii, obiecte, activitati sau persoane. Simptomul principal al acestei dereglari este dorinta excesiva, irationala, inexplicabila de a evita subiectul ce o provoaca.Fobiile sunt cele mai raspandite tulburari ce implica nelinistea, cu o prevalenta de 8.7 % – 18.1 % in randul americanilor. In randul femeilor, ele sunt cele mai frecvente boli mentale, pentru toate grupele de varste. Mai jos, am selectat 20 dintre cele mai ciudate fobii.

1) alodaxofobia = frica in fata opiniilor altor persoane

2) barofobia = frica de graviditate
3) logizomecanofobia = frica de computere
4) dextrofobia = frica de obiecte situate in partea dreapta a corpului
5) eufobia = frica de a auzi vesti bune
6) francofobia = frica de francezi sau cultura franceza
7) genufobia = frica de genunchi
8 ) ideofobia = frica de idei
9) selenofobia = frica de luna
10) uranofobia = frica de rai
11) plutofobia = frica de bogatie
12) gamofobia = frica de casatorie
13) genofobia = frica de sex
14) hipopotomonstrosecvipedaliofobia = frica de cuvinte lungi
15) venustrafobia = frica de femei frumoase
16) vitricofobia = frica de tata vitreg
17) xantofobia = frica de culoarea galben sau cuvantul “galben”
18) xenoglosofobia = frica de limbi straine
19) triskaidekafobia = frica de numarul 13
20) ripofobia = frica de actul defecatiei